Un concert de poveste, oferit publicului cu și fără dizabilități de Orchestra de Tineret Sweelinck din Amsterdam

Sâmbată, 5 august, a avut loc concertul de muzică clasică NuStauAcasă, ascult muzica clasică, susținut de Orchestra de Tineret Sweelinck, din Amsterdam, condusă de dirijorul Konradin Herzog. Evenimentul a fost găzduit de Biserica Sfântul Francisc de Assisi din București. Concertul incluziv a bucurat persoane cu diferite dizabilități și public tipic.

Evenimentul a fost organizat de asociația Supereroi printre noi în parteneriat cu asociatia Help Me be A Rockstar, cu sprijinul financiar al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România și susținerea Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti.

„Deși eram cu spatele către public, am simțit. Întotdeauna simți dacă publicul este atent, dacă ai ajuns la ei. Astăzi am putut simți vibrația transmisă. A fost foarte emoționant pentru noi”. Acestea sunt cuvintele dirijorului Konradin Herzog, cel care a s-a aflat la pupitrul dirijoral în fața Orchestrei de Tineret Sweelinck.

Ascultă și vezi la ACEST LINK fragmente din concert.
imgine cu orchestra în Biserică

Ei sunt UvA-Orkest J.Pzn Sweelinck– Orchestra de Tineret Seewlinck, din Amsterdam, Olanda. Ei sunt muzicienii tineri, cu inimă deschisă, cu bucurie în ochi, care au avut acest vis- de a cânta în fața unui public divers, de a susține un concert la care să invite atât public obișnuit al muzicii clasice dar și oameni pe care altfel nu îi primește nimeni în sălile de concert- oamenii cu dizabilități intelectuale, persoane neurodiverse, oameni cu dizabilități fizice pentru care nu există rampe sau lift.

Anul acesta, Orchestra Sweelinck și-a sărbatorit aniversarea celor 145 de ani împreună cu persoanele cu dizabilități din București, după un turneu ce a cuprins concerte în Amsterdam, Sibiu, Brasov și Varna.

Au fost alături de noi oameni de toate vârstele, persoane neurodiverse, copii cu și fără dizabilități, familii și prietenii lor. De asemenea, am fost onorați de prezența doamnei Hinke Nauta, Șeful adjunct al misiunii diplomatice a Regatului Țărilor de Jos în țara noastră. 60 de muzicieni au intrepretat compoziții de George Enescu (Dixtuor pentru suflători, OP 14) și P.I. Ceaikovski (Serenada pentru orchestra de coarde, OP 48) pentru toți cei prezenți.

Evenimentul a început prin prezentarea fiecărui instrument, în limbaj ușor de înțeles pentru persoanele cu dizabilități intelectuale prezente în biserică.

concert maestrul prezinta publicului instrumentele cu coarde.

Însă probabil că cel mai frumos moment a fost acela de după pauză, când orchestra de suflători s-a lăsat condusă de la pupitrul dirijoral de unul dintre tinerii din public, un băiat cu sindrom Down. I-au intrat imediat în joc, chiar ajutându-l. VEZI AICI MOMENTUL, ÎNTR-UN SCURT VIDEO. CLICK PE TEXTUL ALBASTRU.

Pentru publicul cu diferite (diz)abilități au fost pregătite mai multe facilități de accesibilitate:

  • Kit senzorial: Obiecte cu rol de liniștire senzorială și căști antifonice.
  • Au fost distribuite publicului cu dizabilități intelectuale broșuri ce conțin imagini ale instrumentelor muzicale precum si definiții simplificate ale unor termeni muzicali.
  • Au fost printate hărți tactile pentru persoanele cu deficiențe de vedere. 
  • Pentru persoanele cu deficiențe de auz au fost printate părțile introductive ale concertului (discursurile de deschidere) și li s-au rezervat locuri în primul rând, pentru a putea simți vibrațiile sunetelor.
  • Locația aleasă pentru concert a fost accesibilă fizic, având o rampă bine construită.
  • Partenerii de la Accessible Romania by Sano Touring au asigurat transportul gratuit pentru utilizatorii de scaun rulant către locație.

Toate fotografiile din timpul evenimentului sunt semnate Bogdan Dincă.

Mulțumiri din suflet voluntarilor care au cărat baxuri de apă, covrigi și kilograme de fructe, au mutat scaune și bănci cumplit de grele, au alergat după medicamente, au făcut curat după. Nu am fi reușit fără voi!

Mulțumim Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, AMAIS– pentru hărțile tactile, Accessible Romania by Sano Touring British Council Romania, Şcoala de Joacă, Bloombox Flowers– pentru flori și Eurolines-pentru transportul artiștilor. O mulțumire specială merge către Tania Zâmbreanu si colegii ei care ne-au ajutat să găsim trei contrabași pentru muzicienii olandezi în timp record!

Evenimentul #NuStauAcasa, ascult muzică clasică. Concert incluziv susținut de Orchestra Sweelinck din Amsterdam a fost organizat de asociațiile Supereroi printre noi și Help Me Be A Rockstar, găzduit cu multă dragoste de Biserica Sfântul Francisc de Assisi și s-a bucurat de sprijinul financiar al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România.

MAI MULTE FOTOGRAFII PUTEȚI VEDEA
DÂND CLICK PE ACEST TEXT

Evenimentul a fost cel mai amplu concert incluziv de muzică clasică pe care Supereroi printre noi l-a organizat pâna în prezent. Alte două evenimente mai mici, au avut loc în anul 2022. Concertele au fost sustinute de muzicienii Tania si Cristian Zâmbreanu. Vezi AICI câteva imagini din evenimentul anterior- Mică serată muzicală.

programul concertului în prim plan și orchestra, pe fundal.

Află și tu cum poți organiza concerte incluzive și ce facilități de accesibilitate trebuie să pregătesti. Descarcă gratuit Ghidul DIY “Atitudinea contează- Cum să organizezi concerte incluzive”.

 

Published by Supereroi Printre Noi

Suntem o un grup de oameni care, într-un fel sau altul, avem ceva în comun: o persoană cu nevoi speciale. Am ales să spunem aici poveştile lor, poveştile supereroilor care trăiesc printre noi. Pentru că de la ei am învăţat cea mai importantă lecţie de viaţă: fiecare zi dusă la bun sfârşit este o victorie!

Leave a Reply