Copiii cu nevoi speciale sunt invitați la joacă prin programul “Joacă împreună”

„Joacă împreună” este un program inedit prin care copiii cu nevoi speciale şi cei tipici se pot juca împreună weekend de weekend. Programul este dezvoltat de două fundaţii, Şcoala de joacă şi Fundația Umanitară Gimmyni şi se va desfăşura din luna mai până în august, inclusiv. În plus, în cadrul întâlnirilor săptămânale, copiii cu tulburări de dezvoltare vor avea parte şi de intervenţie terapeutică, tot prin intermediul jocului.

Ideea aparţine Oanei Popa, preşedinte al Şcolii de joacă şi Ralucăi Tita, coordonator al Fundației Umanitare Gimmyni.

Continue Reading →

Despre evaluarea psihologică a copilului cu tulburare de dezvoltare

 

Un prim pas în traseul terapeutic pe care îl are de parcurs copilul cu tulburare de dezvoltare îl reprezintă evaluarea psihologică, de care se ocupă psihoterapeutul pediatru. Cum se desfăşoară această evaluare, despre importanţa sa şi despre nevoia implicării directe a părintelui în acest proces de terapie şi evaluare periodică explică Raluca Tita, psiholog specialist în psihologie clinică, coordonator Fundația Umanitară Gimmyni.

Continue Reading →

Pe Alexandra nu o vrea niciun medic

Porfiria acută intermitentă (porfiria de tip suedez sau Chester) face parte dintr-un grup de boli, genetice sau dobândite, cauzate de anomalii ale căii de biosinteză a hemului (nucleu al hemoglobinei). Majoritatea pacienţilor cu defect genetic prezintă secreţie excesivă de porfirină dar fără manifestări clinice.  În aceste cazuri boala poate fi însă declanșată de administrarea excesivă de medicamente.  

Simptomele sunt: dureri abdominale, constipaţie, vărsături, convulsii, neuropatii motorii, în cazurile agravate comă iar la nivel neuropsihiatric – isterie, delir, depresie.

Mortalitatea este ridicată în rândul pacienţilor cu porfirie acută intermitentă. Mecanismul prin care se declanşează efectiv boala este încă necunoscut. Date fiind simptomele nespecifice care mimează boli obişnuite, diagnosticul se stabileşte foarte greu.

Mă numesc Moroșanu Alexandra-Mariana, am 31 ani, sunt din localitatea Delești, județul Vaslui și actualmente locuiesc în Cartierul New Residence Măgurele – localitatea Vârteju, județul Ilfov. Am absolvit Facultatea, Alexandru Ioan Cuza” – Iaşi, specializarea Finanțe – Bănci și masteratul ASE Bucureşti – specializarea Cercetări de Marketing.

Începând din anul II de facultate, în luna mai 2006 m-am îmbolnăvit și am fost internată la spitalul Sfântul Spiridon – boli infecțioase, pentru investigaţii. Imediat la câteva zile m-au transferat la Secția gastrită. Am fost tratată cu diferite medicamente, ulterior administrându-mi sulfat de bariu, în urma căreia mi s-a cimentat colonul. Medicii nu știau ce se întâmpla și după zeci de clisme, numeroase ecografii, calmante fel de fel (No-spa, Piafen, Algocalmin, Ketonal, Diazepam, Fenobarbital) administrate în perfuzie sau pe cale orală mă constipasem și durerile se accentuau de la o zi la alta.

Medicii spuneau că m-am abandonat în boală

Nu puteam să dorm, nu conştientizam ce mi se întâmplă, ajunsesem să mă lovesc cu sticla de 2 l cu apă pe tot corpul din cauza durerilor. Aveam dureri abdominale groaznice, tuse, stare de vomă, dureri de mușchi. Medicii dădeau vina pe mine, spuneau că m-am abandonat în boală, negândindu-se ca toate acestea duceau spre paralizie.

Continue Reading →

Despre Sindromul DiGeorge, forma completă

Daniel Pîrvu este un băieţel minunat în vârstă de patru ani, diagnosticat cu Sindrom DiGeorge, forma completă.  Doar 1 % dintre pacienţii cu acest sindrom prezintă forma completă, iar Daniel este unul dintre ei.

Sindromul DiGeorge este o boală genetică rară iar simptomele variază de la caz la caz. Pacienţii afectaţi pot prezenta: defecte cardiace (75 % din cazuri), anomalii hormonale precum hipoparatiroidismul, hipotiroidismul, deficit de hormon de creştere, probleme neurologice, întârzieri de dezvoltare, anomalii cranio-faciale, probleme ale sistemului locomotor, defecte ale sistemului imunitar şi alte probleme.

În majoritatea cazurilor, pacienţii prezintă un deficit de limfocite T din cauza faptului că timusul (responsabil cu maturizarea limfocitelor T) este insuficient dezvoltat. Persoanele afectate prezintă o susceptibilitate crescută la infecţii, lucru care se atenuează cu trecerea timpului, de la caz la caz.
În cazuri foarte rare însă, timusul este inexistent, iar numărul limfocitelor T este zero. Acestea este Sindromul DiGeorge foma completă, o anomalie fără şanse de supravieţuire, speranţa de viaţă fiind sub 2 ani de la naştere. Doar 1 % dintre pacienţii cu Sindrom DiGeorge prezintă forma completă, iar Daniel este unul dintre ei.
Din fericire, Daniel a avut şansa să beneficieze un transplant de timus în Marea Britanie. Refacerea sistemului imunitar după un astfel de transplant este foarte lentă, astfel că Daniel este încă imunodeficitar şi necesită tratament special pentru s se menţine stabil.

Viaţa unui pacient cu imunodeficienţă primară severă este una extrem de restrictivă. Daniel nu merge în colectivitate, nu s-a jucat cu un alt copil, nu avem vizitatori şi nu mergem în vizite, nu mergem în locuri aglomerate, nu mergem la locuri de joacă şi evităm spaţiile închise, dezinfectam suprafeţele cu care intră în contact, hainele şi mâinile.

Cu timpul, datorită transplantului, sistemul său imunitar se va îmbunătăţi şi va putea avea o viaţă mai puţin restrictivă, deşi încă imunodeficient.
Pentru a se menţine stabil şi ferit de infecţii, Daniel are nevoie de antibiotice, antifungic profilactic şi de substituţia periodică cu imunoglobulină. În cazul imunodeficienţelor primare, substituţia cu imunoglobulină salvează vieţi! În România, la fiecare trei săptămâni, pacientul trebuie să se interneze în spital pentru a face tratament intravenos cu imunoglobulină.

În cazul lui Daniel abordul venos (găsirea unei vene pentru tratament intravenos) devenise o problemă majoră am ajuns la catetere centrale,șase în total. Soluţia cea mai bună a fost trecerea la imunoglobulina subcutanată pe care o puteam administra acasă, fără branule, fără internare, fără riscuri de dobândire a unei infecţii intraspitalicesti. Din păcate imunoglobulina subcutanată nu se decontează în România, deşi la costul celei intravenoase se adăugă şi patul de spital şi personalul medical şi branulele şi zilele de concediu ale părintelui/pacientului, iar în total costul este mult peste imunoglobulina subcutanată. Dar mai presus de atât este “costul” traumei unui copil nevoit să se interneze periodic pentru tratament, costul traumei de a mai găsi o venă pt branulă, cu speranţa să nu se spargă până la sfârşitul fiolei, timpul nesfârşit de aşteptare pe holuri de spital, timpul care se măsoară nu în săptămâni şi luni, ci zile şi ore până la următoarea internare şi costul “dobândirii” infecţiilor intraspitalicesti (subiect tabu, dar real) în timpul tratamentului.
Pentru noi, părinţii, este un efort financiar imens, dar pentru Daniel un tratament “uman”, decent- asa cum ar trebui să fie! În cazul imunodeficienţelor primare imunoglobulina subcutanată NU este un moft, ci salvează vieţi!

Poveste publicată cu sprijinul Asociatiei Române a Pacienților cu Imunodeficiențe Primare