Mă gândeam să nu spun lumii ca nepotul meu e autist pentru a nu-i pune în vreo situaţie ciudată pe ei şi poate pe mine. Acum le spun tuturor.
Un suflet de copil niciodată nu o să îţi arate decât fericire iar atunci când afli că acel copil nu este sănătos el nu face decât să îţi adâncească sentimentul de bucurie că l-ai cunoscut.
În jur, lumea nu ştie ce înseamnă un copil autist şi nu ştie ce înseamnă autismul ca boală, tratament şi simptome. Ajungi să îţi dai seama că, pentru cei mai mulţi, a fi autist e o jignire. Eşti autist deci nu valorezi prea multe, nu meriţi să fii apreciat.
Am auzit mult timp în jurul meu “bai autistule” printre prieteni şi cunoştinţe care simţeau ei că aşa se pot jigni. Era felul lor de a spune “bai neadaptatule, ratatule, ciudatule”. Am tăcut mult timp şi am simţit de fiecare dată jignirea, gândindu-mă la nepotul meu autist. Într-o zi le-am spus. Au tăcut. I-am întrebat dacă ştiau ce înseamnă să fii autist. Si au mai tăcut încă odată. Nici eu nu ştiu prea multe. Ştiu că atunci când era mic, 5 sau 6 ani şi voia ceva de la mine chiar dacă nu vorbea, avea un fel plin de dragoste şi linguşeala specifică celor mici care vor să convingă un adult. Nu ştia să vorbească dar ştia să scrie numele desenelor animate pe calculator atunci când căuta pe internet. Ştia desene chinezeşti şi de multe ori spuneam că s-a născut chinez, pentru că ni se părea că învăţase să vorbească după acele desene. Dintotdeauna am ştiut că mă pot baza pe el să îmi spună cine cânta la radio sau la televizor, VH1 fiind unul dintre posturile preferate. O enciclopedie muzicală care vorbeşte sacadat şi doar atunci când e întrebat sau are nevoie de ceva. Un pasionat de “Vrei să fii milionar” care şi-a sunat bunica la serviciu să întrebe un prieten în cadrul unui concurs organizat cu mama lui. Un copil care atunci când se plictiseşte îşi sună mătuşa sau bunica să le întrebe ce mai fac. Un pasionat de geografie care a învăţat toate steagurile şi ţările aferente. Un copil care mă uimeşte în fiecare zi, care are mai multă pasiune în sufletul lui decât marea majoritate a oamenilor care nu ştiu să se dedice unui lucru aşa cum ştie el.
Mă gândeam să nu spun lumii ca nepotul meu e autist pentru a nu-i pune în vreo situaţie ciudată pe ei şi poate pe mine. Acum le spun tuturor. Le spun că nepotul meu vorbeşte puţin dar spune şi face lucruri frumoase. Merge la şcoală, învaţă, se joacă, are pasiuni, are grijă de sora lui mai mică şi împarte tot ce are cu cei din jurul lui. Are un suflet curat şi nu ştie ce înseamnă răutatea.
Mi-e frică pentru mai târziu dacă oamenii nu se vor schimba. Mi-e frică de oamenii care vorbesc prea mult şi degeaba fără să aibă habar cât de dureroase sunt vorbele spuse fără să te gândeşti la cei din jur.
Mă bucur de progresele pe care le face alături de părinţii şi profesorii lui. Mă bucur de momentele în care are câte un răspuns sau câte o întrebare care mă ia prin surprindere.
Mă bucur de el şi atât.