Cele mai ciudate întrebări puse persoanelor cu dizabilități sau părinților lor

Ce cred oamenii despre noi sau despre copiii noștri?Această întrebare nu ar trebui să ne afecteze, dar implicațiile ei încă mai au efect asupra noastră în ziua de azi.

Suntem înconjurați de tot felul de persoane cu care suntem nevoiți să interacționăm, chiar dacă noi nu vrem asta. Când suntem puși în această situație, nu ni se dă un manual cu instrucțiuni despre cum să reacționăm, așa că ne-am gândit să vă împărtășim câteva întrebări (și răspunsuri) care să vă pregătească pentru eventualele neplăceri întâlnite pe drumul dizabilității.

Am întrebat așadar comunitatea “Supereroi printre noi” care a fost cea mai ciudată întrebare pe care au primit-o vreodată vizavi de propria dizabilitate sau a copilului lor. Am primit multe răspunsuri și, pentru că întrebările și curiozitățile sunt diverse, le-am grupat în câteva categorii:

1.”E autist, nu aude/nu vorbește.”

Continue Reading →

Alerg pentru autism pentru că autismul nu este contagios

grup de maratoniști, cu medalii la gât
Autoarea, a doua din stânga, alături de echipa centrului ATCA și de Adrian Gemănaru, inițiatorul Plajei terapeutice, la maratonul Alerg 24h. Autism Marea Neagră, de la Constanța, 2018.

Nu sunt vreo sportivă, așa cum nici o mămică specială nu mă vedeam. Nu credeam că pot alerga la maratoane, doar spre terapii, cu fetiţa mea. Nici mămică de supererou nu îmi imaginam că pot fi, nu ştiam nimic despre dizabilitate, handicap sau autism.

Dar iată, de doi ani alerg pentru copiii cu autism, copii printre care se numără şi fetiţa mea, Ines. Supereroina mea. Minunea mea, care a apărut când nici nu mai credeam. După zece ani de încercări, stimulări hormonale, teste şi investigaţii. Ca un înger trimis de sus, să mă schimbe şi să îmi schimbe toată lumea.

Continue Reading →

Ghid de supraviețuire urbană pentru persoane cu dizabilități

Având în vedere că viaţa unei persoane cu dizabilităţi este un fel de enigmă completă pe care puţini o cunosc şi foarte puţini doresc să o cunoască, m-am gândit să vă împărtăşesc un pic din experienţele mele. Văzând prin ce trec persoanele cu dizabilităţi, poate vă gândiţi de două ori când vedeţi o persoană în scaun cu rotile pe stradă sau vă uitaţi de două ori la locul în care urmează să parcaţi maşina.

Cea mai mare provocare a deplasării prin Bucureşti sunt bordurile.

Fie nu sunt coborâte în dreptul trecerilor de pietoni, fie sunt prea mari pentru a le coborî în condiţii de siguranţă, fie este o maşină parcată fix în dreptul ei. Pentru cineva care poate merge e simplu. Bombăni, treci de obstacol şi mergi mai departe. Eu, dacă întâlnesc un astfel de obstacol, bombăn, merg pe stradă (unde mă înjura şoferii, ironic nu?) până găsesc un loc unde pot urca pe trotuar.
Mai interesant este când întâlnesc un astfel de obstacol atunci când vreau să cobor de pe trotuar. Din nou, bombăn, mă întorc 100-200-300 metri sau cât e nevoie până găsesc un loc unde să pot coborî, mă întorc la obstacol, mai bombăn puţin şi, în final, merg mai departe. Un exemplu de şofer care a parcat unde e bordura coborâtă şi pe lângă care nici nu am loc să trec, fiind parcat prea aproape de zid:

Continue Reading →