Joyplace- un loc de joacă accesibilizat, pentru toți copiii

loc joacă copiiUn grup de părinți și asociații umanitare din București și-au văzut visul împlinit:  au amenajat Joyplace – primul loc de joacă interior pentru copiii cu dizabilități. Joyplace este un loc de joacă  şi bucurie, un loc destinat tuturor copiilor, tipici sau cu nevoi speciale. Asociația “Vreau și Eu să Merg” și Asociația Umanitară Marta Maria, înființate și conduse de părinți ai unor copii cu dizabilități, sunt cele care au implementat acest proiect prin grantul Adobe Foundation, în colaborare cu Direcția generală de asistență socială București.

Spaţiul de joacă este o continuare firească a campaniei de conștientizare privind copiii cu dizabilități şi acceptarea lor în societate “Toți copiii sunt copii”. Pentru că toți copiii au dreptul la joacă și la șanse egale, indiferent de condiția fizică.

Am stat de vorbă cu trei dintre cele şapte mămici care au pus la punct acest proiect – Carmen Mustaţă, Adela Antoniu şi Carmen Constantin. 

Continue Reading →

Despre importanța familiei și a prietenilor apropiați în viața persoanelor cu dizabilități

Înca o dată, despre importanța familiei și a prietenilor apropiați în viața persoanelor cu dizabilități fizice și intelectuale: “Dacă am în jurul meu un grup de oameni care mă cunosc și care pot interpreta gesturile mele, am într-adevăr baza pe care as putea începe să fiu respectat de către comunitatea mai largă” Michael Bach-  Institute for Research and Development on Inclusion and Society

Drepturile copiilor- scurtă prezentare

În România, drepturile copilului fac în prezent obiectul Legii 272/2004, în concordanță cu convențiile internaționale. De asemenea, autoritățile publice, organismele private autorizate, precum și persoanele fizice și persoanele juridice responsabile de protecția copilului sunt obligate să respecte și să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituție și lege.

Conventia ONU pentru  Drepturile Copilului are 42 de articole care se referă în mod direct la drepturile copilului. Drepturile copilului pot fi:

  • drepturi de protecție
  • drepturi de dezvoltare
  • drepturi de participare

Continue Reading →

Father’s Days

Bob este desenatorul cotidianului britanic The Telegraph. El este, de asemenea, tatăl unei fetițe cu nevoi speciale. Father’s days este un film scurt animat, prin care Bob vorbește despre povestea sa, despre cum ” a fi tată” nu seamănă cu nimic din ceea ce își închipuia ca va fi.

Întreg filmul, aici: Father’s Days

Desen in creion reprezentănd un tată în fața incubatorului , privindu-și copilul