Darius este un băiețel de numai opt ani, curajos și puternic. El este fratele mai mare al Anei, o surioară specială, diagnosticată cu o formă rară de epilepsie – Sindromul Rasmussen. Acestea sunt gândurile lui despre boala Anei, despre operație sau despre “nimicurile” de peste zi.
Eu sunt Darius. Pe sora mea o cheamă Ana, ea e cea care are probleme.
Eu am fost foarte supărat când Ana s-a îmbolnăvit de epilepsie. Ea s-a îmbolnăvit pe plaja de la mare.
Din cauza asta asta a trebuit să plecăm în câteva ţări. Nu credeam că vom merge în Germania. Însă a trebuit… am fost şi în Franţa, în Paris, unde am văzut Turnul Eiffel. Am mai fost şi în Austria, Franţa şi Olanda.. Problema Anei cu boala s-a rezolvat în Germania cu o operaţie, în Bielefeld. Aici eu cu tati am fost cazaţi aproape de spital, într-un bloc; mami cu Ana, la spital.
Avem o cameră video în cameră, care o urmăreşte pe Ana mereu.
Ana va face operaţie şi azi a făcut un fel de test pentru operaţie. Patru ore după nu a avut voie să se mişte şi a avut un pansament mare aproape pe tot corpul, deoarece i-au băgat ceva în venă. A făcut encefalograma- a avut ceva electrozi pe cap lipiţi şi ceva lung legat de toţi electrozii prin care treceau cabluri. Era legată de ea un fir care mergea la o maşinărie şi doctorul Ben vedea ce e în capul Anei. Ana este de mult la spital.
Ana e acum bine. S-a rezolvat printr-o operaţie.
Acum Ana va trebui să recupereze totul. Va învăţa să umble repede, deoarece am ajuns la alt spital şi acolo sunt nişte maşinării care o învaţă pe Ana să umble cât mai repede. Am fost fericiţi pentru că Ana s-a făcut bine dar şi puţin trişti pentru că boala s-a putut rezolva numai prin operaţie. Ana a mers la un spital de recuperare şi a stat într-un scaun cu rotile şi după aceea la încă trei aparate care să o reînveţe să meargă. Multe zile şi-a petrecut viaţa acolo şi mi s-a făcut o foarte mare milă de ea… Mereu când vorbeam Ana zicea că îi este dor de noi. Peste două săptămâni şi două zile Ana şi mami vor veni în România, acasă. Am vizitat-o de multe ori aşteptând ca într-o zi să se vindece.
Acum Ana s-a făcut mai bine. A mers la Sibiu şi după accea la Alba-Iulia la recuperare. Câteodată mă mai chinuie… Ana e mai ruşinoasă şi atunci când îi este ruşine se strâmbă şi nu ne place. Eu aş vrea să se schimbe un lucru în familia mea: tati şi mami să nu mai fie aşa de stresaţi. La Ana nu prea avem ce să schimbăm acum, pentru că e încă în recuperare.
One comment on “Jurnalul lui Darius- I”