ICEE.fest 2017 sau ce se întâmplă atunci când digitalul întâlnește empatia

Simona Ionescu, voluntar Supereroi printre noi, despre IceeHealth, empatie și despre  cât de multă umanitate mai e loc în fiecare dintre noi.

Am observat într-o zi că Ruxandra, coordonatorul Supereroi printre noi, și-a schimbat poza de profil cu o ramă ICEE.fest 2017 și anunța că va fi prezentă la ICEE. Fest Health, în calitate de panelist a sesiunii Digital Health and the Healthcare (DIS)CONTINUUM. Un fel de manual pentru avansați care ne învață că sănătatea și digitalul sunt prieteni buni, chiar dacă diferiți.

Și pentru că tot îi povestisem că aș vrea să fiu voluntar undeva, dar nu îmi găsesc cauza aia bună, lucrurile s-au aliniat perfect: eu aveam să primesc o invitație pentru cele două zile ale evenimentului, iar apoi aveam s-o însoțesc și să documentez prezența Supereroi Printre Noi la eveniment. Armonie totală!

Ca observator, zic eu, imparțial al domeniului digital, pot spune, fără ezitare că evenimentul a avut o tematică evidentă: empatia! S-a discutat despre cum cultivăm empatia fără să renunțăm la tehnologie, ba mai mult, cum facem să rămânem interconectați chiar dacă distanța nu ne permite întotdeauna să ne îmbrățișăm. Pe lânga deja uzualele subiecte discutate la orice tech-convention, precum AR (Augumented Reality), VR (Virtual Reality) sau noua Social Media, speakerii au avut un mesaj clar: timpul individualității și izolării este pe sfârșite, ce ne rămâne de făcut este să ridicăm ochii și să-l privim pe celălalt. Ce ne inspiră, ce ne deranjează, ce iubim și ce urâm, diferențele de opinie sau particularitățile fiecăruia sunt, de acum, ceea ce ne aduce mai aproape, ceea ce ne determină să inteacționăm.

Dacă în timpul primei zile au fost expuse aproape toate fațetele noțiunilor de Inovație și Interferență, cu aplicabilitate în mediul ONG, în muzică, fashion sau jurnalism, a doua zi poate fi însumată foarte ușor printr-un singur cuvânt: umanitate! Fie că ne referim la umanitatea medicului care discută cu pacienții săi cu ajutorul Telemedicinei, sau la dorința sa de a dărui studenților săi acces la cât mai multe operații “în direct” utilizând Social Media sau Relitatea Virtuală, sau la experiențe personale radicale, care însă încurajează cultura creativă, ICEE. Health a fost despre comunicare, comunitate, curaj și inovație. Cu siguranță organizatorii au reușit cu success să pună în valoare ambele viziuni asupra domeniului Sănătății, cea a medicului și cea a pacientului, fără să genereze tabere, din contră, creînd aliați și punți ale comunicării.

Poveștile care m-au impresionat au fost:

* Campania “Dress for our Time” creată de Holition, în colaborare cu Prof. Helen Storey, o reprezentare virtuală a crizei refugiaților,  creată prin transformarea unui cort dezafectat într-o mantie misterioasă- o descriere creativă a drumului parcurs de persoanele aflate în căutarea unei vieți mai bune din țările de origine, în cele adoptive.

imagine din sala de conferințe, pe ecran este proiectată rochia digitală

Povestea lui Nick Adkins, fostul corporatist cu aspect de scoțian boem, aka PinkSocks și a experienței lui inspiraționale de la Burning Man, pasiunea medicului Shafi Ahmed pentru tehnologie și cum o folosește în favoarea progresului medicinei și a studenților săi, conceptul Spitalului Virtual pentru Copii, dezvoltat de dl Dr. Mihai Craiu și nu în ultimul rând campania “Free the kids – Dirt is good”, creată de Bruno Ribeiro de la Mullen Lowe, despre timpul limitat pe care copiii îl petrec în aer liber.

femeie vorbind la microfonCa voluntar Supereroi Printre Noi cred cu tărie că discursul plin de emoții al Ruxandrei a arătat un crâmpei din ceea ce simte un părinte al unui copil cu dizabilități, ce înseamnă curajul, controlul de sine și forța de a trece cu bine peste fiecare zi și mai ales cât de multă umanitate mai e loc în fiecare dintre noi.  Dacă nu ați văzut încă live-ul nostru de atunci sau dacă nu știți povestea Supereroi Printre Noi, vă invit s-o faceți curând!

 

 

Published by Simona Ionescu

Sunt un om care face slalom printre ciudăţeniile vieţii, care adoră dulciurile, să le mănânce şi să le facă, iubeşte muzica şi orice cauză bună, nu stă niciodată prea mult într-un loc şi iubeşte oamenii (selectiv :) ) Profesional, se pricepe la editare video, social media, mai scrie din când în când despre lucrurile care o inspiră şi adoră călătoriile şi concertele. Multe concerte, indiferent de ce parte a baricadei se afla.

Leave a Reply