Mă uit de departe la ele- zâmbesc şi îmbrăţişează din priviri copiii ce vin şi cărora le înmânează câte un bilet de cinema. Mulţi dintre ei nu îl pot ţine în mână sau nu îi recunosc însemnătatea decât după câteva secunde lungi, timp în care i-au analizat textura lucioasă, mirosul de hârtie proaspăt imprimată, marginile uşor zimţate. Ele îi aşteaptă cu răbdare, le arată apoi drumul către sală, după care se reîntorc la post. Mi se pare că astăzi parcă s-au şi îmbrăcat la fel, ca două prietene de demult, deşi s-au cunoscut aici, ca voluntari la Filmele Olgăi.
