Izolarea socială este unul dintre cele mai comune aspecte cu care se confruntă familiile în care creşte un copil cu dizabilitate. În România trăiesc aproximativ 75.000 de copii cu dizabilităţi. 7.026 dintre aceştia sunt în Bucureşti şi Ilfov, conform statisticilor ultimului trimestru din 2018 oferite de Autoritatea Națională pentru Personale cu Dizabilități. Aproximativ 30% dintre ei nu urmează o formă de învăţământ, un procent cu mult mai crescut nu participă activ la viaţa comunităţii, fiind lipsiţi de interacţiune socială şi prieteni. Nevoile senzoriale, cognitive şi de confort pe care această categorie de copii le are sunt necunoscute pentru majoritatea persoanelor cu care intră în contact. În consecinţă, mediul devine unul neprietenos şi agresiv, accentuând şi mai mult izolarea socială şi analfabetismul.
Conform studiului publicat de CEDCD- Izolaţi printre noi – existența unei dizabilități asociate principalei dizabilități, de obicei intelectuală, reprezintă unul dintre obstacolele majore, atunci când vine vorba de accesul la sistemul educațional. În consecinţă, numărul copiilor cu dizabilităţi expuşi riscului rămânerii în afara sistemului de educaţie este foarte mare: 17.975 de copii cu dizabilități cu vârstă şcolară sunt neşcolarizaţi în România.
Particularităţi ale dizabilităţilor neuro-cognitive şi senzoriale, vizibile în context social
Dizabilităţile neuro-cognitive/intelectuale precum şi cele asociate au tendinţa de a fi mai greu de observat de către cineva din afară, motiv pentru care sunt denumite dizabilităţi invizibile. Acestea sunt asociate cu multe tipuri de diagnostic, precum: tulburări din spectrul autist, dizabilităţi intelectuale, ADHD, afectări neurologice, sindroame genetice, boli rare și degenerative, etc.
Datorită acestor afectări, oamenii pot avea comportamente repetitive sau atipice, care pot fi considerate deranjante de către alte persoane, precum:
- învârtitul în cerc
- fluturatul braţelor
- murmuratul anumitor sunete
- bătutul din palme
- dificultăţi în a se adapta schimbărilor de ritm de pe ecran/scenă, etc
Experienţele senzoriale pot fi extrem de neplăcute pentru ei. În consecinţă, vor avea tendinţa de a controla mediul, diminuând sau, dimpotrivă, mărind cantitatea de stimuli la care au acces. Deseori răspund stimulilor din jur într-un mod atipic:
- sunt deranjaţi de lumină, sunete sau texturi
- ating în mod repetat un obiect de o anumită textură
- se izbesc de lucruri, pentru a-şi oferi supra stimulare tactilă
- îşi acoperă urechile sau murmură anumite sunete în continuu, pentru a astupa un zgomot care îi deranjează.
O altă caracteristică a anumitor dizabilităţi invizibile este dificultatea de decoda emoţiile, de a traduce limbajul mimico – corporal sau de a urmări firul epic al personajelor şi poveştilor pe care le ascultă. Din acest motiv, anumite persoane cu dizabilităţi intelectuale pot avea reacţii care, în aparenţă, nu au legătură cu activitatea la care participă. Uneori, acestea pot genera comportamente considerate atipice de către persoanele din afara comunităţii celor cu nevoi speciale. Societatea are aşteptările sale vizavi de felul în care o persoană ar trebui să se comporte într-un anumit context. Atunci când o persoană cu dizabilităţi invizibile se poartă într-un fel atipic într-o situaţie ea este, de cele mai multe ori, respinsă sau chiar i se interzice accesul la activitatea respectivă.
“Persoanele cu dizabilități neurocognitive procesează diferit informația, dar asta nu înseamnă că nu o înțeleg. Înțeleg, pentru că toată lumea are sentimente. De aceea, scopul este de a crea un mediu prietenos, deschis și care să îndemne la cunoaștere, așa încât și persoanele cu dizabilități să aibă parte experiențe culturale. Pentru că experiențele lor sunt tot atât de reale ca ale oricui altcuiva.”
Roger Ideishi,
Profesor de terapie ocupațională, Temple University, Philadelphia, SUA.
Principalele metode de a accesibiliza o activitate educaţională sau culturală pentru copiii cu dizabilităţi
Participarea semnificativă, cu sens, a acestei categorii de beneficiari trebuie să constituie punctul de plecare atunci când ne propunem accesibilizarea unei anumite activităţi, fie ea educativă ori socială. Participanţii trebuie să îşi dorească să fie acolo, să ofere şi să primească experienţe, laolaltă cu toţi ceilalţi copiii şi părinţi, cu sau fără dizabilităţi. Iar pentru acest lucru trebuiesc avute în vedere câteva lucruri:
- Pregătirea profesioniştilor
Fiecare dintre persoanele ce vor susţine activităţile în care vor fi implicaţi şi copii cu nevoi speciale trebuie să aibă cunoştinţe minime legate de particularităţile pe care diferitele tipuri de dizabilitate le implică şi despre nevoile psihoemoţionale pe care copiii şi familiile acestora le au. Este extrem de necesară participarea la sesiuni de instruire în acest sens a operatorilor culturali, traininguri ce vor fi susţinute de către psihoterapeuţi în colaborare cu părinţii copiilor cu nevoi speciale.
- Pregătirea unui mediu psiho-emoţional prietenos
Familiile copiilor cu nevoi speciale îşi doresc să le ofere acestora experienţe tipice comunităţii din care fac parte. Îşi doresc copii, viitori adulţi, independenţi fizic, social şi financiar. Din acest punct de vedere, nu există diferenţe între părintele unui copil tipic şi cel al unui copil cu dizabilităţi. Cu toate acestea, puşi în situaţia de a participa la o activitate în cadrul comunităţii, părinţii copiilor cu nevoi speciale raportează deseori faptul că au ales să rămână acasă. Principalele temeri despre care aceştia vorbesc se numără: copilul meu va fi marginalizat/neimplicat în activitate; m-am simţit/am primit cuvinte ce m-au făcut să mă simt judecat sau privit cu insistenţă; nevoile de confort ale copilului meu nu au fost atinse în cadrul activităţii.
De aceea, iniţiatorii activităţii se vor asigura că au comunicat eficient şi limpede către categoriile țintă următoarele:
- toţi copiii sunt bineveniţi, indiferent de tipul de (dizabilitate);
- formatorii/educatorii au pregătirea şi disponibilitatea afectivă de a lucra cu această categorie de copii şi cu cu părinţii acestora;
- educatorii au disponibilitatea emoţională şi profesională de a-i ajuta pe copiii cu dizabilităţi de a participa la activitate, facilitându-le integrarea în grupa, alături de copiii tipici, prin activităţi specifice (sarcini în echipă, oferirea de explicaţii suplimentare, oferirea de răspunsuri la întrebările copiilor tipici vizavi de dizabilitate, implicarea părinţilor, etc)
Toate cele de mai sus trebuiesc comunicate înainte de începerea activităților propriu zise şi, la nevoie, recomandăm oferirea de reasigurări pe parcursul desfăşurării activităţilor educaţionale.
Alte aspecte ce trebuiesc avute în vedere în pregătirea unui mediu prietenos copiilor cu dizabilităţi:
- durata activităţii
- accesibilitatea fizică (rampe, scări, servo-scară, transport în comun accesibil, etc)
- instruirea personalului auxiliar din cadrul instituţiei în care se desfăşoare activitatea (portar, personalul de la recepţie, etc)
- materiale auxiliare ce oferă predictibilitate şi, în consecinţă, confort participanţilor cu dizabilităţi intelectuale: tururi video/audio/foto ale locaţiei în care se va desfăşura activitatea, preview-uri ale activităţii, prezentare video/foto a educatorilor/operatorilor culturali.
- Politica de preţ adaptată nevoilor beneficiarilor – preţ redus, posibilitatea de ramburs în cazul în care se sta mai puţin de 15 minute, etc.
- Toţi cei implicaţi în activitate îşi vor însuşi un limbaj adecvat şi vor evita folosirea de sintagme precum „copil cu probleme”, „copil normal”, etc. Pentru mai multe detalii, vezi şi Ghid de stil pentru jurnaliști în textele despre dizabilitate sau Termeni de evitat în textele despre dizabilitate.
- Părinţii- cei mai buni profesori ai profesorilor
Odată formată grupa de lucru, profesorii/artiştii/operatorii culturali se vor sfătui în prealabil cu părinţii copiilor ce vor participa asupra nevoilor specifice pe care aceştia le au şi cum pot fi ele întâmpinate în cadrul activităţilor ce se vor desfăşura. Acest principiu al participării şi incluziunii directe va oferi cele mai bune linii de conduită, pentru că de cele mai multe ori părinţii sau aparţinătorii copiilor cu dizabilităţi cunosc cel mai bine nevoile acestora.
- Programe adaptate nevoilor, într-un mediu adecvat
Majoritatea dizabilităţilor neuro-cognitive asociază şi deficienţe de procesare senzorială. Astfel, un copil poate fi hipersensibil sau hiposensibil la stimulii din jur. În ambele cazuri el va avea tendinţa permanentă de a controla mediul în care se afla, concentrându-se în permanenţă asupra acestui fapt şi, pe cale de consecinţă, nemaiputând participa activ la activitatea în care se doreşte a fi implicat, deranjând activitatea sau părăsind-o la scurt timp după începerea să. De aceea:
- Mediul în care se vor desfăşura activităţile educaţionale în care sunt implicaţi copii şi tineri cu dizabilităţi intelectuale trebuie organizat cât mai simplu, în culori neutre, fără zgomot de fond sau din apropiere (muzica, lucrări de renovare, aspirator, etc), fără decoruri încărcate, cu jucării, cărţi, obiecte limitate ca număr.
- În cazul activităţilor ce implică ilustraţii, acestea se vor simplifica pe cât posibil, fără detalii inutile.
- Se vor asigura obiecte şi jucării senzoriale (perne, jucării din silicon, etc) pentru acele situaţii în care copiii simt nevoia de stimuli senzoriali pentru a putea participa în continuare la activitate.
- Se asigură posibilitatea de a lua o pauză de la activitate şi de reveni atunci când copilul se simte din nou pregătit.
- Se va oferi posibilitatea copiilor de a se familiariza cu mediul în care se vor desfăşura activităţile: se va permite accesul cu 20-30 de minute înainte şi de a cunoaşte educatorii/formatorii culturali înainte de începerea activităţii.
Beneficii ale activităţilor educaţionale incluzive
George Dei, profesor la Ontario Institute for Studies în Education, Universitatea din Toronto, spunea: „Incluziune nu este atunci când aducem oamenii la un loc într-un mediu care deja există. Incluziune înseamnă a crea un mediu nou, mai bun pentru fiecare dintre noi.”
De pe urma activităţilor sociale şi educaţionale incluzive beneficiază atât copiii cu dizabilităţi cât şi cei tipici, astfel:
Copiii cu CES (cerinţe educaţionale speciale):
În cazul copiilor cu nevoi speciale, beneficiile vizibile sunt atât la nivel academic şi cuantificabil cât şi la nivel social, uşor observabile. Concluziile proiectului Incluziv desfăşurat de către Asociaţia Autism Baia Mare şi prin care trei elevi cu CES au fost integraţi în învăţământul de masă, arăta ca la trei luni de la începerea anului şcolar cei trei elevi progresează constant, în ritm propriu, datorită stimulării academice corespunzătoare. Vin la şcoală cu plăcere. Dezvoltarea lor cognitivă, de limbaj şi socială este consolidată prin interacţiuni semnificative cu copiii de aceeaşi vârstă. Au devenit mai inteligenţi emoţional şi reacţionează pozitiv la schimbări, în cele mai multe situaţii. Învaţă pe parcurs să îşi accepte propriile forţe şi nevoi şi, chiar dacă nu fiecare zi este „perfectă “, încep să-şi construiască interdependența şi să persevereze în pofida obstacolelor. Mai mult decât atât, ei simt că aparţin unui grup.
Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (Curs Introductiv de Educație Incluzivă, Autor: M. M. Turza, București, 2017) enumeră următoarele beneficii ale educaţiei incluzive pentru copiii tipici, profesori şi comunitatea părinţilor, după cum urmează:
Elevii tipici:
- Performanță academică şi comportament social îmbunătățite
- Dezvoltarea capacităților academice și creșterea intervalului de timp în care elevul este angajat în studiu datorită practicilor de instruire (instruire diferențiată, îndrumare elev-elev)
- Conștientizarea nevoilor celorlalți
- Creșterea nivelului de empatie
Profesorii:
- Creșterea cunoștințelor și competențelor profesionale ale profesorilor cu privire la gestionarea elevilor cu dizabilități
- Oportunități de a învăța practici inovatoare de instruire care sunt benefice pentru toți elevii
Părinții și comunitatea:
- O mai mare acceptare a studenților cu dizabilități de către studenții fără dizabilități și părinții lor
- O mai mare implicare a părinților în activitățile școlare
- Sprijin sporit (resurse logistice, financiare și voluntariat) în procesul de incluziune.
„Educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea.” Nelson Mandela
One comment on “Despre beneficiile activităţilor culturale și educaţionale adaptate copiilor cu nevoi speciale”