Mă numesc Popovici Gabor, m-am născut în data de 1 iunie 1986. Părinții mei, Popovici Angela și Popovici Artemiu Aurel erau foarte bucuroși că am venit pe lume, ca orice părinte. Dar m-am născut cu o boală numită hidrocefalie. Părinții s-au întristat puțin dar nu s-au lăsat și m-au dus la București la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, unde am fost operat la vârsta de doi ani. Am primit un drenaj ventriculo-cardiac, care să tragă excesul de lichid de pe creier. După operație am rămas paralizat pe partea dreaptă.
La patru ani de la venirea mea pe lume părintii mi-au născut o surioară, pe nume Bianca. Eram foarte bucuroși, am avut o copilărie foarte frumoasă datorită părințiilor, cărora le mulțumesc foarte frumos.
Între timp, am auzit de un centru de recuperare, de la prietena mamei mele- Vereș Sanda. Și ea are un copil bolnav- Robert și împreună am început să umblăm la tratament la Dezna, în județul Arad. Acolo, desigur, ne-am facut mulți prieteni,umblam de câte trei ori pe an și am reușit cât de cât să mi se facă bine hemipareza pe partea dreaptă. Eu am început să umblu la școală printre copii sănătoși. Am avut cam multe probleme până m-am inetgrat printre ei, dar la un final am fost acceptat așa cum sunt.
Am terminat 12 clase, după care am început să îmi caut loc de muncă dar am întâlnit doar probleme în momentul în care auzeau că am probleme de sănătate. Fiind doar obstacole să mă realizez pe plan professional, am cedat, dar mă gândesc că și oamenii sănătoși nu își găsesc mereu loc de muncă.
Viața a fost cam crudă cu mine; mi-a dat și boala asta pe care o am dar mi-a luat și o ființă foarte dragă, pe sora mea Bianca, în anul 2010 în 2 ianuarie. Noaptea a făcut un accident de mașină venind acasă de la prieteni de la 5 km de Carei, s-a lovit frontal cu o mașină și a murit pe loc. În primii doi ani de la accident mi-a fost foarte greu, m-am izolat în casă, nu am ieșit nici unde, mi-a fost frică să ies fără părinții mei. Am trecut și prin atacuri de panică de multe ori dacă nu îmi găseam părinții la telefon.
Acum privesc cu totul altfel lucrurile. Sunt o fire foarte optimistă, am învățat să trăiesc cu acest lucru, cu boala mea, am învățat să trăiesc cu pierderea surorii mele și sper că într-o bună zi îmi voi găsi și o fată cu care să îmi întemeiez o familie. Îmi doresc foarte mult să am un copil.
Cam asta ar fi povestea mea, cu bune cu rele. Dar e povestea mea.
