Metoda Ulzibat în tratamentul paraliziei cerebrale

Despre cum a învins Eduard paralizia cerebrală cu ajutorul Miofibrotomiei Subcutanate pe Etape după metoda profesorului Ulzibat.

Metoda Ulzibat
Eduard înainte și după operația prin tehnica Ulzibat

Eduard Andrei s-a născut în Braşov, în 2011, la 34 de săptămâni, după o sarcină frumoasă şi fără probleme. Travaliul a debutat dimineaţa în jurul orei 11, iar la 17.15 aveam să-l cunoaştem pe leuţul nostru luptător! Am apucat să-l văd pentru scurt timp şi să-i mângâi căpşorul mititel pentru că apoi să îl ducă la Terapie Intensivă.

Când încă aşteptăm să fiu transferată în salon, am rugat o asistentă să-i facă nişte poze cu telefonul meu, ca să îl poată vedea şi tăticul lui. S-a întors după câteva minute cu nişte poze în care apărea cu insistenta aceeaşi umbră la nivelul sternului. Am întrebat-o ce este şi mi-a zis că probabil e o umbră datorată felului în care fost făcută poza.

Am avut voie să-l vizitez la ora 21 iar când am ajuns la Terapie Intensivă l-am văzut pierdut în incubatorul acela care părea uriaş; plângea, micuţul de el. Impropriu spus plângea… că era aşa mititel că nici asta nu avea putere să facă. M-am apropiat de incubator şi am început să-i vorbesc. Nu ştiu cât din ce vorbeam eu se auzea acolo la el, dar s-a liniştit.

La câteva zile după naştere, pentru că eram întâmplător acolo la un schimb de ture între asistente, am aflat şi ce era umbra aceea: “detresa respiratorie”. Am reuşit atunci să vorbim cu neonatologul, care ne-a explicat că au tot ce este nevoie că aparatura pentru a-l pune pe picioare. Ne-a explicat tot ce va trebui să facem după ce ne externam ca să ne asigurăm că totul este ok.

Continue Reading →

Terapia Bobath

Conceptul Bobath reprezintă o abordare holistică a tratamentului leziunilor sistemului nervos central, ce vizează trei aspecte:  kinteoterapia, terapia ocupațională și logopedia.

Bazele terapiei Bobath au fost puse în anii 1950 de cuplul german Berta şi Karel Bobath, el fiind neurolog şi psihiatru, iar ea fizioterapeut. După ce au emigrat în Statele Unite ale Americii, Berta Bobath s-a specializat în recuperarea pacienţilor afectaţi de accidente vasculare şi a copiilor cu paralizie cerebrală.

Conceptul Bobath reprezintă o abordare holistică a tratamentului leziunilor sistemului nervos central, ce vizează trei aspecte:

Continue Reading →