Pe la trei ani au început întrebările lui: “mama, de ce nu merg picioarele astea? Când voi merge, voi juca şi eu fotbal?” I-am răspuns de fiecare dată şi i-am spus adevărul.
Sunt mama lui Filip şi povestea noastră începe aşa: toţi prietenii noştrii aveau copii, erau frumoşi şi gingași. Eu însă nu rămăsesem încă însărcinată, nici nu îmi puneam problema că nu voi putea deveni mamă. Apoi au început cei 3 ani de drumuri pe la medici, analize şi medicamente şi într-un final am rămas însărcinată. Fericirea pe care am simțit-o atunci când am aflat vestea nu se poate descrie în cuvinte. Am aflat că este băieţel, i-am găsit şi nume, Filip Ştefan, cel mai frumos nume rostit vreodată. Visam cum îl voi face tenisman sau înotător.
Aşa fericită cum eram, m-am trezit pe la 30 de săptămâni cu dureri şi stări de rău. M-am internat, aveam tensiune mare, după 9 zile a trebuit să nasc prin cezariană. Acum începe partea frumoasă!