Mă numesc Kuprak Carolina, am 29 de ani, sunt în scaun rulant datorită diagnosticului de tetrapareză spastică, pus la naștere.
Am urmat cursurile școlii generale printre copiii sănătoși la Școala Generală Nr. 2 Vasile Lucaciu din Carei. Integrarea mea în școală a fost dificilă la început pentru că doamnele învățătoare nu vroiau să se complice cu un copil cu probleme dar, într-un târziu, o doamna învățătoare cu suflet mare mi-a dat șansa să devin omul care sunt astăzi, domana Schlangen Ana. Școala generală clasele I-IV au fost frumoase pentru că doamna învățătoare m-a luat sub aripa ei protectoare, dar în clasele V-VIII lucrurile s-au complicat. Colegii au început să se comporte urât, iar pe profesori nu îi interesa acest aspect, așa că a trebuit să mă descurc.
La liceu a fost altă viață, deoarece colegii mei mă apreciau pentru cunoștințele mele și am câștigat respectul lor. Ne-am împrietenit, am învățat împreună, am mers împreună în oras, mi-am sărbătorit ziua de naștere cu ei, am primit primul telefon mobil de la colegii de clasă, la majorat. Anii de liceu au fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea.
Pe mine handicapul nu m-a deranjat niciodată, pentru că eu cred în legea compensației. Dumnezeu a luat ceva dar a dat mai mult în altă parte. Îmi place să trăiesc viața la maxim, să merg la concerte, la cumpărături, în tabere, nu am timp să mă gândesc la problemele mele.
Până la un moment dat al vieții mele am fost deranjată de privirea oamenilor dar, de la un timp, mi-am dat seama că am calități de apreciat și nu mă mai deranjează privirile oamenilor, le percep ca priviri admirative.
În ceea ce privește viața profesională, am terminat facultatea, finalizată cu licență. Am optat pentru facultatea de psihologie pentru că dintoteauna mi-am dorit să ajut persoanele care au probleme de sănătate să înțeleleagă că orice problemă ar avea viața merită traită. Îmi doresc din tot sufletul să pot să ajut ca persoanele cu dizabilități în scaun rulant să aibă o viață mai activă din punct de vedere social.
În urmă cu doi ani am avut primul succes din punct de vedere profesional: mi-am găsit un loc de muncă ca operator call-center, unde făceam sondaje de opinie pe teme diverse, dar în special politic-social. Din pacate această firmă s-a inchis iar în acest moment sunt în cautarea unui loc de muncă.
Îmi doresc un loc de muncă pentru că vreau să fiu utilă celor din jur și îmi doresc să traiesc ca orice om normal, o viață independentă, iar primul pas spre această independență ar trebui să fie independența financiară.
Din punct de vedere personal, eu îmi doresc, ca orice fată, o familie, copii, un partener care să îmi fie alături la bine și la greu. Viața mi-a oferit șansa să iubesc, să fiu iubită, dar din pacate doar pentru puțin timp, pentru că se întâmplă uneori în viață ca nici persoanele cu handicap să nu se accepte cu adevarat una pe cealaltă.
Viața mi-a demonstrat că deși sunt o persoană în scaun rulant pot să duc o viață normală. Asta si pentru că am avut șansa să cunosc oameni minunați care mi-au devenit prieteni.
