3 minute

Ca părinte, ai nevoie de poveștile celor care au reușit. Să simți că nu ești singur, să începi să crezi că se poate. Dar există și povestile copiilor care nu se recuperează. Ele nu răzbat în media. Și e de înțeles, pentru că ar fi  povesti-lipsă. Povesti despre ceva ce nu s-a mai întâmplat, deci nonsensuri. 

Săptămâna trecută a fost ziua internațională de conștientizare a autismului. Este bine că există astfel de zile în care putem descoperi poveștile unor copii frumoși, ale unor părinți puternici și ale unor specialiști pasionați.

Ca părinte, ai nevoie de poveștile celor care au reușit. Simți că nu ești singur, începi să crezi că se poate. La urma urmei, ceea ce faci tu cu copilul tău seamănă cu un act demiurgic, și ce poate fi mai dificil de atât? Încerci să-ți recreezi copilul pe care l-ai primit, să-l rescrii ca pe o poveste neterminată și pe alocuri cu rândurile înșirate anapoda. Îl strigi luni de zile până când într-un sfârșit întoarce capul spre tine și te privește. Îl înveți să rotunjească buzele pentru a spune un banal o sau pentru a articula un cuvânt, indiferent care, căci orice e mai bine decât nimic. Cacao? Fie, cacao, mama poate să mai aștepte. Îl înveți să ducă lingura la gură, fără să o răstoarne pe parcurs în solniță sau direct pe podea. Îl înveți să își pună mai întâi maieul, apoi bluza, niciodată invers, și să nu și le scoată decât în situații bine delimitate, niciodată în mașină sau în magazin. A venit și ziua în care a început să salute. Un Bună entuziast și sonor, care te umple de bucurie. Acum trebuie să-l faci să înțeleagă că tanti de la magazin s-ar putea să nu aprecieze o prietenie atât de bruscă, și nici șoferul de taxi pe geamul căruia copilul și-a băgat vânjos capul pentru a-l saluta ca pe un vechi amic. A învățat să folosească cheia de la ușă? Bun, e vremea să explicăm de ce nu putem ieși la plimbare la 4 dimineața, în pijama și papuci.

Pentru majoritatea copiilor cu probleme, lucrurile se derulează aproape identic la început. Totuși, pe parcurs mulți dintre ei realizează salturi uriașe. Eforturile celor din jur fac să se pornească brusc un mecanism intern care începe să funcționeze de la sine, fără să mai aibă nevoie să fie urnit în fiecare dimineață. Cuvintele încep să curgă, gândurile să se lege, motivațiile să înflorească. Acești copii încep să semene din ce în ce mai mult cu colegii lor, care învață printr-o strategie ancestrală și fără eroare: imitația. Se uită și înțeleg. Se uită și fac. Până când nimic nu îi mai distinge de ceilalți. Ating obiectivul profesional maxim, acela de a fi „indistinguishable from peers”.

Există însă și mulți copii care trebuie rescriși o viață întreagă. Mecanismul lor intern se împotmolește dacă nu-l răsucești cu acribie în fiecare zi a vieții tale. Pentru ei, fiecare situație nouă trebuie deconstruită, apoi refăcută pas cu pas și sens cu sens. Ziua lor rămâne dispersată într-un noian de convenții fără sens, pe care le pot deprinde, dar cărora nu le înțeleg rostul, prin urmare pot renunța la ele oricând, fără să înțeleagă disperarea din ochii tăi. Cuvintele lor ies muncite, sfârtecate, mai mult ghicești decât pricepi, dar cât de bine ai învățat să ghicești, căci ți-ai ascuțit în timp auzul pentru a prinde toată gama de resturi fonetice care gravitează în jurul tău. Întreaga ta relație cu acești copii este una intuitivă, ești ca o ureche uriașă lipită de un corp peticit, pe care ai lipit emoții, cifre, potriviri și imitații, încercând să aduni, să ordonezi și să înțelegi un perpetuum imobile.

Povestea copiilor care nu se recuperează nu răzbate în media. Și e de înțeles, pentru că ar fi o poveste-lipsă. O poveste despre ceva ce nu s-a mai întâmplat, deci un nonsens. Existența lor îmi dă însă mie un răspuns: și anume că suntem de cele mai multe ori neputincioși să rescriem o operă de artă care nu ne aparține. Și că tot ce ni se cere este să iubim mai mult.

 

Text preluat cu acordul autorului de pe siteul La Punkt 

Comentarii

comentarii

Intră în comunitatea Supereroilor

Lasă-ne adresa ta de email și îți vom trimite ceva special în fiecare săptămână. Te poți dezabona oricând.

Ileana Achim
Ileana Achim este traducător, redactor de carte și mamă a cinci copii. Primul său copil, Maria, este o adolescentă cu dizabilități severe și epilepsie. Din 2009, Ileana Achim se ocupă de Editura Frontiera , o editură dedicată cărților necesare în terapia de recuperare a copiilor cu autism și alte întârzieri de dezvoltare.