Când nimic nu mai stă în puterea ta

Despre momentul în care realizezi, cu neputință, că tot ceea ce ai fost învățat să consideri de valoare este în van si că nu te poate ajuta, nu îți poate vindeca ceea ce iubești mai mult pe lume, propriul copil.  Pentru că nimic nu mai stă în puterea ta.

Când eram copil, îl vedeam pe tatăl meu cum repara tot felul de lucruri. Părea că nu există ceva în această lume care să nu poată fi construit de mâinile lui. Tot de la el am învăţat că dacă munceşti mult, lumea te va aprecia, îţi va vedea valoarea, iar tu vei deveni mai bun în ceea ce faci. Că dacă îţi doreşti cu adevărat, înveţi bine şi îţi faci treaba cum trebuie, nimic rău nu ţi se poate întâmpla. Că stă doar în puterea ta să îţi schimbi destinul în bine.

Continue Reading →

Părinți neputincioși

Sistemul medical îi coboară pe părinți în ochii copiilor din supraoameni în ființe fără de putere, în doar câteva clipe, fără a pune pe altcineva în loc.

 

Cu toții sperăm, atunci când devenim părinți, că vom lua – într-o primă fază – cele mai bune decizii pentru copiii noștri. Când mai cresc un pic, ne dorim ca măcar să ne consulte când hotărăsc ce vor face în viață. Apoi, când cresc un pic mai mult, sperăm, dintr-un soi de comoditate burgheză, ca deciziile lor să fie în acord cu valorile noastre. Zilele acestea am învățat însă că sunt și decizii extrem de importante pentru copilul tău în care tu, ca părinte, nu ai niciun amestec. E o lecție grea, pe care nu doresc nimănui să o învețe în felul în care am învățat-o eu. Pe scurt, e lecția sistemului medical de stat din România, pe care, din păcate, de data asta nu am mai reușit să-l evităm.

Continue Reading →

Despre chestia aia care li se întâmplă numai drogaţilor, beţivilor şi iresponsabililor

De unde vin copiii cu dizabilități? Din nopți de beție și sex la nimereală cu drogați? Cât din ceea ce e folclor e si adevărat? 

E marţi dimineaţa şi nu mă duc la şcoală. Azi am voie să chiulesc. Mă duc să îmi fac analizele. Sora mamei e asistentă medicală la Spitalul pentru Copii “Emilia Irza” aşa încât de două ori pe an mă cheamă la înţepat şi dat pipi în eprubetă. E mişto. Colegii de clasa mă întreabă de fiecare dată cum a fost, dacă a durut… chestiile obişnuite. Uneori mă dau mare.

În spital miroase a tifon şi clor şi e foarte curat. Cum intru, trebuie să mă opresc la un ghişeu la care trebuie să o rog pe o tanti să o cheme pe asistenta Scorțea, de la preşcolari. Asta e mătuşă-mea. Tanti înfige degetul în discul telefonului şi cere prefixul preşcolarilor. Ştiu deja că trebuie să aştept în hol.

Continue Reading →