Despre Ștefan, nepotul meu autist

Mă gândeam să nu spun lumii ca nepotul meu e autist pentru a nu-i pune în vreo situaţie ciudată pe ei şi poate pe mine. Acum le spun tuturor.

Un suflet de copil niciodată nu o să îţi arate decât fericire iar  atunci când afli că acel copil nu este sănătos el nu face decât să îţi adâncească sentimentul de bucurie că l-ai cunoscut.

În jur, lumea nu ştie ce înseamnă un copil autist şi nu ştie ce înseamnă autismul ca boală, tratament şi simptome. Ajungi să îţi dai seama că, pentru cei mai mulţi, a fi autist e o jignire. Eşti autist deci nu valorezi prea multe, nu meriţi să fii apreciat.

Continue Reading →

Am înțeles

Am înţeles că nu am ce să schimb eu la el, pentru că el este mulţumit şi fericit aşa cum este el. Am înţeles că eu şi societatea îl dorim pe Andrei altfel. Îl dorim în tiparele noastre: cu dorinţe, aşteptări, iluzii, bani, case, maşini.

Se pare că drumurile mele, deocamdată, m-au condus într-o cu totul altă direcţie. În direcţia de a înţelege cine şi ce sunt eu

Am învăţat şi am înţeles că schimbarea va apărea o dată cu transformarea mea. Şi… aceasta s-a produs.

Nu mai am nimic de schimbat (nici la mine, nici la alţii), nu mai am fricile care-mi blocau gândirea, nu mai judec pe nimeni şi nici pe mine (accept ceea ce se întâmplă), am înţeles că nu există bine şi rău.

Pentru că ceea ce am considerat la un moment dat a fi rău, după ceva vreme am observat că datorită acelui eveniment viaţa mea s-a schimbat în bine. Nu material, nici nu poate fi vorba. Ci am o înţelegere a ceea ce se întâmplă în jurul meu. Şi pot fi fericit cu ceea ce am. Când am avut bani mai mulţi şi mergea bine firma, alţii aveau impresia că sunt fericit, dar era doar o iluzie. În interiorul meu eram profund nefericit.

Timp de douăzeci de ani (până în 2012) am considerat că este rău faptul că băiatul meu este autist şi am luptat, am citit şi am cheltuit enorm în speranţa că îl voi schimba.

Continue Reading →

Perpetuum imobile

Ca părinte, ai nevoie de poveștile celor care au reușit. Să simți că nu ești singur, să începi să crezi că se poate. Dar există și povestile copiilor care nu se recuperează. Ele nu răzbat în media. Și e de înțeles, pentru că ar fi  povesti-lipsă. Povesti despre ceva ce nu s-a mai întâmplat, deci nonsensuri. 

Săptămâna trecută a fost ziua internațională de conștientizare a autismului. Este bine că există astfel de zile în care putem descoperi poveștile unor copii frumoși, ale unor părinți puternici și ale unor specialiști pasionați.

Ca părinte, ai nevoie de poveștile celor care au reușit. Simți că nu ești singur, începi să crezi că se poate. La urma urmei, ceea ce faci tu cu copilul tău seamănă cu un act demiurgic, și ce poate fi mai dificil de atât? Încerci să-ți recreezi copilul pe care l-ai primit, să-l rescrii ca pe o poveste neterminată și pe alocuri cu rândurile înșirate anapoda. Îl strigi luni de zile până când într-un sfârșit întoarce capul spre tine și te privește.

Continue Reading →

Autism de doi bani!

Lecții neplanificate de maturizare precoce…

Când s-a trezit deodată lovit în jurul ochilor de o mână de piatră, fiindcă așa sunt mâinile lui Kiti atunci când le aruncă în dezordine în toate părțile, de bucurie sau de supărare, Felix a izbucnit în plâns de durere, iar furia i-a explodat în ceea ce s-ar fi dorit să fie o sudalmă, aruncată răspicat, cu nerv, necaz și un fel de resemnare ingenuă, ‘autism de doi bani!’.

Continue Reading →