Metroul parizian uşurează accesul pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale

S3A.svgDouă chipuri întretăiate, unul alb, un altul albastru, ce simbolizează dizabilitatea intelectuală, sunt prezente în metroul din Paris, începând din luna februarie 2017.

Pentru moment aceasta pictogramă a fost instalată numai pe traseul liniei 10 a metroului parizian. Cele două chipuri împletite într-unul singur vor atenţiona pasagerii cu dizabilităţi intelectuale despre facilităţile de care dispun: de la case de bilete speciale până la platforme feroviare adaptate.

Angajamentul pe care metroul din Paris şi-l asumă, acela de a face transportul public mai prietenos acestei categorii de călători, nu se opreşte aici. Compania de transport şi-a propus ca, în acest an, să extindă facilităţile şi semnalizarea acestora şi în cadrul altor linii de transport.

Importanta apariţiei acestei pictograme şi a facilitaţilor pe care le simbolizează este uriaşă, deoarece deschide transportul public, în mod oficial, şi altor tipuri de dizabilitate în afara celor locomotorii, simbolizata prin imaginea deja familiară a scaunului rulant.

 

 

Published by Supereroi Printre Noi

Suntem o un grup de oameni care, într-un fel sau altul, avem ceva în comun: o persoană cu nevoi speciale. Am ales să spunem aici poveştile lor, poveştile supereroilor care trăiesc printre noi. Pentru că de la ei am învăţat cea mai importantă lecţie de viaţă: fiecare zi dusă la bun sfârşit este o victorie!

Leave a Reply