În noiembrie 2014, sora lui Darius, Ana, a suferit o operație prin care medicii au întrerupt activitatea cerebrală a emisferei stângi- cea afectată de Sindromul Rasmussen. Astăzi, Ana se recuperează încetul cu încetul și, cel mai important, trăiește. În ochii celorlați copii însă, ea este cea “altfel”: nu își miscă o mână, vorbește greu, se miscă greu. Râd de ea, o lovesc. Sub ochii fratelui său. Rândurile de mai jos sunt extrase din jurnalul lui Darius.
Chiar dacă un copil are defecte, el trebuie să fie respectat ca şi un om normal. Eu cred că Ana şi ceilalţi care au defecte sunt speciali, pentru că au ceva în plus faţă de oamenii normali.
Ei au trecut prin multe şi au suportat tot, nu s-au văitat, nu s-au izbit cu capul de pereţi, au avut curaj şi au trecut prin mai multe boli sau o singură boală. Practic, cei care au boli se bucură şi de lucruri mici, însă oamenii normali nu ştiu să se bucure pentru că nu au trecut prin ce au trecut ei. De exemplu, Ana se bucura doar dacă se joacă pentru un minut copiii cu ea.
