Crăciunul meu autist

Crăciunul în familiile copiilor cu nevoi speciale este şi el “special” într-o oarecare măsură. Un rezumat scurt şi pe înţelesul tuturor, un “dicţionar explicativ” al Crăciunurilor noastre diferite, în cazul în care vreţi să veniţi la colindat.

Vine Crăciunul! Prilej de bucurie, cadouri, pregătiri, mâncare multă, dulciuri, colinde și zăpadă. Părinții fac eforturi să-și mulțumească merituoșii copii cu jucării pe care aceștia le văd pe canalele de desene animate: păpuși care fac pipi, ponei care oftează a plictiseală, câini care îți citesc gândurile, etc.

Într-o familie unde există un copil cu autism sau mai mulți, sărbătorile sunt altfel. Toate evenimentele trebuie gândite minuțios în avans, programul familiei e strict după capacitatea copilului de a face față stimulilor și agitației specifice, bradul trebuie ancorat pentru a nu fi dărâmat la fiecare minut. O să vă povestesc în cele ce urmează marile provocări ale Crăciunului în familia noastră.

Continue Reading →

Divorțul nu e o tragedie. E un nou început.

Nu de puține ori, familia în care se naște un copil cu nevoi speciale se destramă, din diferite motive. Lunile acelea, uneori chiar ani, pot fi cele mai grele din viața unui părinte. Cum timpul le cerne însă pe toate, se poate dovedi în cele din urmă că ați făcut cea mai bună alegere. Pentru toată lumea.

În ultimii 7 ani, de când am înființat Asociația Părinților Copiilor Autiști din Bacău, am avut șansa să cunosc sute de familii cu copii cu autism sau alte deficiențe. În același timp, am putut observa cât de mare e numărul familiilor care se despart după diagnosticarea copilului, din motive diverse: tatăl nu dorește să se implice în creșterea și îngrijirea unui copil atât de special, ori își acuză soția că este vinovată pentru afecțiunea copilului, ori tatăl pleacă la muncă în străinătate și nu mai are contact cu dificultățile pe care le implică creșterea unui copil cu nevoi speciale și apar tensiuni și apoi despărțirea. Cauzele nu sunt doar acestea, fiecare familie fiind diferită și percepând diferit problema copilului și în final, a întregii familii.

O astfel de perioadă, de cumpănă, extrem de dificilă și încărcată de sentimente contradictorii, am traversat și eu împreună cu George. Aș vrea să precizez din start că am ales să discut despre acest subiect în mod public, nu pentru a primi compasiune ori pentru a acuza în vreun fel fostul soț, ci pentru a veni în sprijinul mamelor de copii speciali care tocmai au trecut ori trăiesc acum această experiență greu de traversat, arătându-le că totdeauna există soluții, că vor fi și perioade bune și liniștite.

Continue Reading →

Prima zi în clasa I. Eșec total!

Ce părinte nu are emoții când copilul său începe un nou an școlar, mai ales în primii ani de școală? În cazul copilului cu autism, prima zi în clasa I e foarte grea, acesta fiind nevoit să facă față schimbărilor majore și atâtor stimuli nemaiîntâlniți până la acel moment.

Și pentru noi, integrarea școlară a reprezentat un stres major. În clasa pregătitoare, George a avut norocul de a avea o învățătoare tânără, deschisă provocărilor, doamna Dana Damian, aceasta făcând față cu brio comportamentului atipic și imprevizibil al fiului meu. Ba mai mult, a reușit să-i facă pe copiii din clasă să-l iubească și să-l protejeze ori să-l includă în jocul lor.

Continue Reading →

După 11 ani, copilul meu m-a strigat ”Mama!”

“La 2 ani și jumătate l-am diagnosticat pe George cu autism, iar viața mea s-a transformat într-un carusel. Iar ceea ce am așteptat cel mai mult în toți acești ani a fost să mă strige ”mama!”. 

Fiecare dintre noi are în minte încă din adolescență scenarii despre cum va fi când va deveni părinte, cum își va educa propriul copil și cum îi va călăuzi pașii către un domeniu interesant și eventual bănos. De multe ori aceste proiecții n-au nici o treabă cu realitatea, evident copilul alegându-și la momentul când trebuie drumul în viață,  după propriile aspirații și abilități.

Nu știu de ce, dar mi-a rămas întipărit foarte clar în minte momentul când mă întorceam cu fiul meu de la maternitate. Am senzația că s-a întâmplat de curând, deși au trecut 11 ani. Ceea ce îmi amintesc cu acuratețe e faptul că, urcând scările spre apartamentul în care mai locuiesc și acum, mi-a trecut prin minte următorul gând: cine știe ce mă așteaptă și oare cum mă voi descurca când va fi bolnav?

Continue Reading →