În dimineaţa asta m-am trezit mai devreme decât de obicei. Decât m-aş trezi eu, vreau să spun. De obicei trezirea se dă inainte de şase dimineaţa, deşi nu e musai nevoie. Oricum, sunt mulţumită, pentru că nu mi-am putut permite acest lux mult timp. Autismul îl trezea la ore târzii şi îl îndemna să urle înspăimântat. Şi la fel eram şi noi când îl priveam. Şi neputincioşi. Şi neştiutori. Toate astea ne duceau în direcţii total greşite. Mersul pe sârmă nu era pentru noi, doi părinţi care îşi făcuseră planuri şi care vedeam viitorul.
Mălina Sîrbu
Am fost jurnalist, acum am doi copii minunaţi însă nu vreau să fiu doar mamă. Cred cu tărie că nimic nu este întâmplător şi că existenţa mea trebuie să aibă un sens şi pentru ceilalţi. Cât despre autism... Înainte de a fi împăcată cu autismul, de a fi în aceeaşi tabără cu el, l-am urât. Iniţial nici nu ştiam că există. Apoi a început să se arate când şi când. Apoi am aflat că nu va pleca niciodată.
Mi-am dat mâna cu autismul şi mi-am propus să merg alături de el la drum. Să-l cunosc ca pe un tovarăş despre care ştiu că-mi va fi aproape orice aş face. Am ales să trăiesc în pace cu EL.
Blogger la Pentru autism