9 minute

loc joacă copiiUn grup de părinți și asociații umanitare din București și-au văzut visul împlinit:  au amenajat Joyplace – primul loc de joacă interior pentru copiii cu dizabilități. Joyplace este un loc de joacă  şi bucurie, un loc destinat tuturor copiilor, tipici sau cu nevoi speciale. Asociația “Vreau și Eu să Merg” și Asociația Umanitară Marta Maria, înființate și conduse de părinți ai unor copii cu dizabilități, sunt cele care au implementat acest proiect prin grantul Adobe Foundation, în colaborare cu Direcția generală de asistență socială București.

Spaţiul de joacă este o continuare firească a campaniei de conștientizare privind copiii cu dizabilități şi acceptarea lor în societate “Toți copiii sunt copii”. Pentru că toți copiii au dreptul la joacă și la șanse egale, indiferent de condiția fizică.

Am stat de vorbă cu trei dintre cele şapte mămici care au pus la punct acest proiect – Carmen Mustaţă, Adela Antoniu şi Carmen Constantin. 

Cum a apărut ideea înfiinţării unui spaţiu de joacă precum Joyplace?

Carmen Mustaţă: Joyplace a apărut în viaţa noastră ca un răspuns la multele întrebări adunate de-a lungul timpului: “noi de ce nu ne simţim mereu bine la locurile de joacă şi socializare?”, “cum fac să îmi feresc copilul de respingerea celorlalţi?” și mai ales “cum fac să nu mă mai simt stânjenită de ochii care privesc, fie cu milă, fie cu indignare, în timp ce copilul dă glas frustrărilor?”

Carmen Constantin: Joyplace a fost doar un vis frumos la început, apoi o speranţă prin aplicarea proiectului la grantul Adobe Foundation. Ne doream foarte mult un loc adaptat, în care copiii cu dizabilităţi să se joace în siguranţă şi unde să se întâlnească cu prietenii lor cu sau fără dizabilităţi. Şapte mămici ne-am unit timpii liberi şi ideile pentru a pune pe picioare proiectul, de la concepere până la realizare.

loc de joacă copii dizabilități Prin ce se deosebeşte de alte locuri de joacă?


Adela Antoniu: Eu o să-ţi spun foarte concret: are două leagăne, ambele adaptate pentru copiii cu nevoi speciale, unul tip „cuib”, în care copiii pot sta întinşi sau se pot da mai mulţi deodată, iar celălalt cu o ergonomie foarte specială şi centuri de siguranţă reglabile, în care pot sta şi copiii cei mai sever afectaţi, care nu stau singuri în şezut sau nu-şi ţin capul. Tuturor copiilor le place să se legene; mai mult, pentru copiii cu dizabilităţi e chiar terapeutic (pentru dezvoltarea echilibrului şi al urechii interne, etc). Aceste tipuri de leagăne nu le găseşti decât extrem de rar în locurile de joacă şi vorbim inclusiv de locurile outdoor din parcuri, unde ar trebui să existe obligatoriu! Eu le-am văzut doar într-un loc de joacă din Parcul Floreasca şi într-unul din Herăstrău, în tot Bucureştiul.

Apoi avem o zonă extinsă cu pardoseală cu covor de impact şi multe forme moi, de poziţionare, construcţie sau balans. Adică este safe şi au ce face şi copiii afectaţi neuromotor grav, care stau pe jos. Ce îmi place mie cel mai mult este „Imagination Playground”– un joc de construcţie din burete, ca un fel de „lego” uriaş din tuburi, cilindri, bile, care pot fi mai uşor manevrate şi de copiii cu dificultăţi de motricitate fină. Ultima dată făcuseră un fel de trenuleț din el şi se suiseră șase copii „înăuntru”, doi dintre ei cu dizabilităţi. Atunci mi-am zis: uite, asta e imaginea perfectă pentru Joyplace! Asta este Joyplace!

În plus, toboganul din structura modulară este mai lat, iar copilul neuromotor grav poate fi însoţit de părinte. Şi, bineînţeles, există un grup sanitar adaptat, acces extrem de facil din stradă, fără praguri pentru fotoliul rulant. Mă rog, lucruri din astea de bun simţ.

spațiu de joacă pentru copii dizabilitățiCarmen M: Joyplace a fost încă din faza de proiect conceput astfel încât să poată deservi toţi copiii. După euforia câştigării grantului Adobe, care a fost piatra de temelie a locului nostru de joacă, a urmat trezirea la realitate. Bun, am avut o idee, minunată se pare, apreciată de finanţatori, acum trebuia concretizata astfel încât să reflecte tot ceea ce ne-am propus. Am primit un spaţiu minunat, atât ca locaţie, cât şi ca spaţiu şi accesibilitate, de la DGASMB, o altă instituţie care a crezut în noi. Amenajarea a ţinut cont de toate necesităţile pe care copiii, dar mai ales părinţii lor, părinţi ca şi noi, le-ar fi putut dori: zona de tummy play pentru copii nedeplasabili, cu texturi moi şi jucării ergonomice; leagăne adaptate; zona de echipamente de joacă pentru copiii deplasabili, cu tobogane, forme de construcţie şi multe jucării, precum şi o zonă multifuncţională în care se pot organiza ateliere, activităţi de terapie ocupaţională şi socializare, teatre pentru copii şi în care speram în viitorul apropiat să dezvoltăm şi o media-room.

Au acces copiii cu nevoi speciale la locurile de joacă din parcuri sau malluri?

Adela: Păi tocmai ce spuneam mai sus. Un copil ca al meu, care nu stă singur în fund, nu se poate da în nici un leagăn… acces are, dar accesibilitate nu!

Carmen M: Eu fac parte din acea categorie de părinţi care, după două- trei semieşecuri în astfel de spaţii, pe când fiica mea era încă mică, am preferat să frecventez doar locuri ” safe”, mai mult outdoor decât indoor. Pentru mine a contat mai mult să fim noi liniştiţi şi relaxaţi decât să bat cu pumnul în masă. Cred că şi în locurile unde personalul este amabil şi primeşte aceşti copii, infrastructura şi concepţia locului nu permit accesul unui fotoliu rulant sau a adultului însoţitor, de exemplu.

Carmen C: Ştii, nu exista pictograme “acces interzis persoanelor cu dizabilităţi” dar nici accesibilitate nu există. Sau, dacă există un minim de accesibilitate, cum ar fi un loc de parcare, în 90% la sută din cazuri este ocupat de cine nu trebuie. Accesibilitate mai este nevoie să existe şi în mintea celorlalţi faţă de persoanele cu dizabilităţi. Crede-mă, nu este uşor ca aproape zilnic să întâlneşti cel puţin o privire care nu se mai dezlipeşte de copilul tău timp de minim cinci minute, completată de o gură uitată deschisă, la modul cel mai propriu vorbind. Accesibilitatea ar trebui să fie mai întâi în mintea noastră, ca oameni, acceptarea = accesibilitate, în opinia mea.

 Cum vedeţi voi, concret, accesibilizarea locurilor de joacă din spaţiile publice? 

leagăn adaptat nevoi speciale

Leagăn Mirage Swingseat

Adela: Concret, să înlocuiască unu, două din scaunele leagănelor din locul de joacă cu un scaun adaptat şi copiilor cu nevoi speciale, precum Mirage Swingseat de la Hags sau cu un leagăn cuib. De aceste scaune se poate bucura orice copil. Adică dacă pui un scaun adaptat într-un leagăn nu iei nimic de la copilul neurotipic ca să dai celui cu dizabilităţi. Pui pur şi simplu un scaun în care se poate da toată lumea. În locurile de joacă mai mari se pot pune rampe şi jucării în care să ai acces cu fotoliul rulant. Exista echipamente speciale şi fiecare loc poate fi gândit pentru incluziune. Insist să-ţi spun că aceste adaptări nu schimba locul de joacă sau îl fac mai puţin atractiv pentru ceilalţi. Să-ţi dau un exemplu bun: locul de joacă din Parcul Floreasca, de la toboganul mare, acela vechi de „ciment” în formă de elefant. Ei bine, acolo exista două leagăne mari şi albastre de plastic şi un ansamblu cu rampă, o căsuţă de lemn, reţea de sfoară, etc. Ei, acela e un echipament adaptat şi pentru copiii cu nevoi speciale! Nimeni nu ştie; toţi copiii se joacă în el! Ştim noi, cei care avem nevoie, că doar acolo avem acces. Adică nu-ţi imagina că e ceva complet SF să ai un loc de joacă adaptat. Este ceva perfect doable!

Carmen M: Răspunsul general la această întrebare e în altă poveste, aia cu educaţia incluzivă, cu conştientizarea societăţii civile cu privire la existența şi drepturile persoanelor cu dizabilităţi, cu fondurile inexistente pentru astfel de adaptări… şi nu ne ajunge timpul până la Crăciun să dezvoltăm.

Eu cred însă în motivaţie pozitivă: dacă reuşim să găsim (sau să creăm, în cazul nostru) şi să mediatizam exemple în care arătam exact cum ar trebui să arate un astfel de loc, cum s-a putut realiza şi mai ales (nu mă pot abţine) cât de mişto şi comercial arată, cu siguranţă obţii mai multă atenţie decât mergând şi trântindu-le maldăre de legi în faţa uşii sau dându-i în judecată sau, şi mai rău, târând demonstrativ copiii în locurile unde ei nu se simt bine.

Carmen C: Revin la ideea acceptarea = accesibilitate.

 Joyplace este un loc de joacă pentru TOŢI copiii. Aveţi câteva cuvinte pentru părinţii copiilor tipici pe care îi aşteptaţi în vizită şi cărora să le spulberaţi “teama” că se vor întâlni cu copiii cu nevoi speciale? 

Adela: Cel mai important este să le vorbească, în primul rând, să nu întoarcă capul când văd un copil cu dizabilităţi sau să evite subiectul. Copiii au dreptul să ştie şi să fie curioşi. Le-aş spune în cuvinte simple: el stă în fotoliu rulant pentru că nu poate merge. Nu trebuie să facem o dramă, mai ales dacă persoana în cauză nu dă nici un semn că ar vrea să plângă pe umărul nostru. „Vaaai, sărăcuţul, mami, el e bolnăvior. Doamne ce nedreaptă e viaţa asta! Săracul copil! Dar ce aţi păţit doamnă, nu s-a văzut la ecograf?! Dar el înţelege ceva?”… de faţă cu copilul, ca şi când n-ar fi acolo. Şi apoi „ia uite săracul cum zâmbeşte!” Aşa nu!
Aşa da (caz concret la mall, cu o americancă): „Bună seara! Cum te cheamă? Sorry, my romanian is not so good.” S-a adresat întâi copilului: „You are so cute. And I love your shirt!” Asta mi-a dat şi mie motiv să-i zic că-i place să se îmbrace frumos, că-i dau să-şi aleagă hainele, în loc să vorbim de ecografii şi eventuale avorturi. „Oh, you have the best smile ever! Your sister is in there and you are happy to see the children playing!” A continuat să zâmbească şi să-i vorbească (deşi copilul meu nu zice nici un cuvânt). I-a oferit gel de mâini cu miros frumos de la băiatul ei. I-a arătat ce jucării mai are el prin căruţ. Copilul ei avea un an şi ceva; cred că nu va fi nevoie să pună prea multe întrebări când va creşte. Comportamentul mamei e cel mai bun răspuns. Când copilul mai mare insistă cu întrebările şi nu mai ai răspunsuri, e ok să-i spui pur şi simplu: „nu ştiu, dar hai să întrebăm!” şi să abordezi familia copilului cu dizabilităţi. Întotdeauna e mai puţin supărător să întrebi, decât să te holbezi, fâstâceşti şi să-i dai copilului care întreabă senzaţia că ăsta e un subiect stânjenitor. Consider că putem aborda subiectul cât mai deschis.

Mesajul principal pe care l-aş transmite copiilor e că suntem cu toţii diferiţi, dar toţi vrem să fim acceptaţi aşa cum suntem. Ca în campania Toţi copiii sunt copii!
Carmen M: Eu nu mă văd într-o altă tabără aici. Eu am şi copil tipic şi copil cu dizabilităţi şi nu mi se pare că sunt Dr Jekill şi Mr Hyde, am aceeaşi moacă şi aceleaşi idei în ambele ipostaze. Şi fii- miu punea o grămadă de întrebări despre sora lui când era mai mic şi la unele nici eu nu ştiam să îi răspund ” pe limba lui”, aşa că înţeleg perfect dacă un părinte ar fi contrariat şi nu ar şti cum să îi explice copilului cum stă treaba cu dizabilităţile astea.

Cred că e mult mai bine să mergi cu copilul într-un loc unde să se poate întâlni cu copii cu dizabilităţi şi cu părinţii lor, acolo copilul tău tipic poate vedea, simţi, întreba, descoperi tot ceea ce curiozitatea nativă îl îndeamnă, decât să îi dai acasă vreun răspuns deştept şi (pseudo) informat care să îi creeze nişte şabloane cu care va trăi toată viaţa. S-ar putea după 2-3 ore să vedeţi că micuţii voştri au aflat mai multe despre copiii cu dizabilităţi decât aţi fi putut voi să le spuneţi şi în plus să plece cu câţiva noi prieteni.

Carmen C: Părinţii copiilor tipici ar trebui să le explice că dizabilitatea nu defineşte un copil, o persoană. Că se pot aştepta la chiuituri dar să ştie că sunt de bucurie, de emoţie că întâlnesc copii noi şi frumoşi (interior în special) şi acesta este un lucru bun şi că se pot bucura împreună. Că poate nu vor înţelege tot ce încearcă să spună prin gesturi sau prin cuvinte greu inteligibile, dar cu puţină răbdare şi atenţie se pot înţelege sau pot găsi pasiuni comune.

 Joyplace include mai multe zone de activitate: leagăne speciale, saltele și elemente moi pentru poziționare destinate copiiilor sever afectaţi, “imagination playground” – o zonă de construcție cu elemente moi pentru toate abilitățile, cât și o zonă unde se pot desfășura seminarii și ateliere de lucru. Spațiul include și o structură modulară pentru copiii cu abilități motorii bune și foarte bune.
Joyplace este situat în cadrul Complexului integrat de servicii sociale “Ominis” din Str. Turnu Măgurele nr. 17, sector 4 București şi este deschis de luni până vineri, între orele 10- 16. În weekenduri sunt programate diverse ateliere de terapie ocupaţională, organizate de Super 123 me, spectacole de teatru pentru copii, petreceri sau zile de naştere. 

Cost: copiii cu dizabilități și prietenii lor au intrarea gratuită. În cazul copiilor neurotipici este recomandată o donație de 10 lei.

Asociațiile implicate au implementat acest proiect printr-o finanțare Adobe Foundation cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, al Asociației pentru Recuperarea Handicapului Ghiță Radu Ștefan, al Asociației Raza de Soare Ștefi, Asociației Măriuca și al sponsorilor: ACP, Arcade Doors, Arhilab, Apanova București, Cube Production, Decorfloor, EvoClima, Ledco, Quaisser Pharma, Progerom, Sangria Internaţional, Manconstruct, Webart, OOPY Arhitectură S.R.L., precum și a mai multor persoane fizice.

Contact:
carmen.constantin04@yahoo.com
contact@martamaria.ro
adela.antoniu@gmail.com
carmenifin@yahoo.com

 

 

 

 

Comentarii

comentarii

Intră în comunitatea Supereroilor

Lasă-ne adresa ta de email și îți vom trimite ceva special în fiecare săptămână. Te poți dezabona oricând.

Supereroi Printre Noi
Suntem o un grup de oameni care, într-un fel sau altul, avem ceva în comun: o persoană cu nevoi speciale. Am ales să spunem aici poveştile lor, poveştile supereroilor care trăiesc printre noi. Pentru că de la ei am învăţat cea mai importantă lecţie de viaţă: fiecare zi dusă la bun sfârşit este o victorie!