9 minute

Naşterea unui copil cu nevoi speciale sau aflarea unui diagnostic sumbru la câţiva ani după naştere te aruncă în câteva secunde într-o lume despre care nu ştii absolut nimic. Ceva foarte asemănător cu filmele de groază, numai că mult mai rău şi, din păcate, real. Nimic din ceea ce ai văzut la proprii părinţi, în filme, în familiile prietenilor sau ce a fost relaţia ta de cuplu până în acel moment nu se aseamănă cu ce trăieşti. Până apuci să te dezmeticeşti şi să te readaptezi trec ani, timp în care relaţia cu partenerul se deteriorează pe nesimţite, poate şi pentru că, fiind concentraţi pe salvarea copilului, părinţii uită de absolut tot.

Cu toate aceste gânduri în suflet am stat de vorbă cu  Gáspár György, fondatorul și președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, apreciat drept unul din cei mai de renume psihologi și psihoterapeuți de familie din Romania. El este unul din cei mai ardenți promotori ai mindfulness-ului relațional, al terapiei IMAGO de familie și crede cu tărie în puterea relațiilor interumane de a vindeca ființa umană și de a crea o lume mai bună.

Supereroi printre noi: Cum putem bara săgeţile otrăvitoare de genul “e vina ta că acest copil s-a născut bolnav!”,  venite fie din partea partenerului, fie chiar din propriile gânduri?
Gáspár György: Critica și învinuirea se numără printre cele mai nocive săgeți care străbat sufletul uman în această viață – studiile recente dovedindu-ne că un nivel crescut de vină și rușine blochează regiunea creierului responsabilă cu rezolvarea de probleme. Singura armură psihologică în raport cu acestea este compasiunea și auto-compasiunea, care ne oferă posibilitatea de a ne activa starea de mindfulness (prezență conștientă) necesară pentru a ne conecta la momentul prezent, a accepta tot ceea ce trăim și simțim, și a putea să vedem și durerea celuilalt sau a acelei părți din noi care ne otrăvește. Practicarea exercițiilor de mediație și mindfulness ne oferă o posibilitate uriașă de expandare a universului interior, ajutându-ne să facem „loc” pentru tot ceea ce trăim și simțim. Paul Gilbert, psihologul britanic de la care am învățat valoarea compasiunii intra și interpersonală, ne spune că: Durere X Acceptare = Vindecare; în timp ce: Durere X Rezistență= Suferință.

În timp ce răspund la aceste întrebări îmi dau seama de cât de insignifiate pot părea rândurile mele, în raport cu toată noblețea sufletească pe care au dobândit-o părinții și rudele copiilor cu dizabilitate, însă vreau să cred că simțiți tot respectul și compasiunea mea.

Este nevoie de mult curaj pentru a rămâne într-o familie în care s-a născut un copil cu nevoi speciale, iar în acest caz curajul înseamnă a îndrăzni să spunem deschis ceea ce avem pe inimă, pentru a nu ne prăbuși sub povara rușinii și a vinovăției.

Supereroi printre noi: Fiecare suferinţă face un nod mare relaţiei. Oare nodurile acestea, construite pe suferinţă, atunci când încep să se destrame, sunt ca o avalanşă, când se destramă unul se dezleagă toate şi rămâne o viaţă liniară? Legăturile bazate pe suferinţă sunt trainice sau o să ajungem la un moment dat să ne fie ruşine cu slăbiciunile şi ieşirile noastre şi nu o să mai ştim comunica?
Gáspár György: Așa este, fiecare suferință are menirea de a ne confrunta cu o situație de criză, care ne pune în fața a două posibilități: pericol sau oportunitate. Dacă rămânem cantonați în partea de pericol, cu siguranță aceste noduri, adunate în timp, pot favoriza destrămarea legăturilor noastre familiale. Dacă însă reușim să vedem oportunitatea și să ne raportăm față de ceilalți prin curaj, compasiune și conectare, atunci ajungem să construim cele mai trainice relații posibile. Este nevoie de mult curaj pentru a rămâne într-o familie în care s-a născut un copil cu nevoi speciale, iar în acest caz curajul înseamnă a îndrăzni să spunem deschis ceea ce avem pe inimă, pentru a nu ne prăbuși sub povara rușinii și a vinovăției.

Compasiunea devine reală numai atunci când ne recunoaștem și împărtășim omenescul din noi – de aceea adesea unii membri de familie se retrag sau prietenii se îndepărtează, deoarece nu pot „conține” sufletește un asemenea gest de umanitate.

Compasiunea înseamnă să ne permitem să simțim teamă și să nu renunțăm la noi și la cei dragi nouă, practicarea ei este un uriaș act de curaj. Ea presupune să învățăm să ne relaxăm și să avansăm lin către lucrurile care ne sperie. Toate acestea, cultivate în relațiile de familie, ne ajută să ne cunoaștem mai bine „propriul întuneric interior” și să fim cu adevărat prezenți în fața „întunericului din alte persoane”. Compasiunea devine reală numai atunci când ne recunoaștem și împărtășim omenescul din noi – de aceea adesea unii membri de familie se retrag sau prietenii se îndepărtează, deoarece nu pot „conține” sufletește un asemenea gest de umanitate.

Supereroi printre noi: Spuneai undeva că relaţia de cuplu şi cea cu proprii copii reprezintă surse de confort emoţional atunci când ne confruntăm cu o dificultate. În această situaţie aparte însă, nu de puţine ori, eforturile de a păstra relaţia de ataşament sunt enorme, deseori sisifice. Atunci intervine fuga, ieşirea din relaţie, nu neapărat oficializată. Ce e de făcut? Cum relegi legăturile, cum înveţi metode noi?
Gáspár György: Așa este, cred mai mult decât în orice în puterea relațiilor interpersonale, așa cum știu și faptul că din nefericire nu în orice caz conectarea profundă și autentică se produce cu cei alături de care suntem rude de sânge sau ne-am înrudit prin alianță. Adesea familiile copiilor cu nevoi speciale mi-au demontrat că relațiile lor de conectare, cu referire strictă la relațiile de prietenie, sunt cu adevărat sacrale – deoarece s-au conturat prin libera alegere. Suferința împărtășită ne apropie, însă uneori lașitatea este atât de puternică încât unele relații nu pot trece testul credinței. Desigur, intenția mea nu este aceea de a judeca sau a devaloriza alegerile personale ale unor membrii din aceste familii, tot ceea ce încerc să fac este să oglindesc dificultatea individuală.

Dacă cu adevărat ne dorim să reparăm legăturile, cel mai bun leac este să căutăm cât mai des indicii de apreciere și feedback-uri pozitive, deoarece acestea ascund forța vindecării interpersonale.

Dacă cu adevărat ne dorim să reparăm legăturile, cel mai bun leac este să căutăm cât mai des indicii de apreciere și feedback-uri pozitive, deoarece acestea ascund forța vindecării interpersonale. Un renumit cercetător american spune că fiecare critică sau feedback negativ, trebuie urmate de cinci exprimări comportamentale pozitive.

Supereroi printre noi: Cheia conectării e validarea”. Nu de puţine ori însă mama îi reproşează tatălui că nu suferă la fel de mult precum ea, cea care a purtat copilul, care l-a născut. Ştim că nu există unitate de măsură pentru durere, însă cum îl mai poţi valida pe celălalt în acest context, de punte ruptă încă din start?
Gáspár György: Validarea implică capacitatea de a vedea și accepta realitatea diferită a celui de lângă noi, dar tot aici includem și deschiderea prin care-i oferim celuilalt libertatea de a-și trăi propria emoție și durere. Dacă un părinte încă se confruntă cu reproșurile față de partener, acesta este un posibil indicator al faptului că pierderea nu a fost depășită sau că persoana s-a blocat în procesul de doliu. În acest caz important este să conștientizăm situația și să îndrăznim să cerem ajutor din partea unui psihoterapeut, duhovnic sau consilier spiritual. Dacă ne referim strict la partenerul acuzat, acesta poate încerca aplicarea „dialogului vindecător” – care este compus din patru etape și care este unul dintre cele mai puternice intrumente de comunicare pe care le-am folosit până acum în terapie.

Dacă un părinte încă se confruntă cu reproșurile față de partener, acesta este un posibil indicator al faptului că pierderea nu a fost depășită sau că persoana s-a blocat în procesul de doliu. În acest caz important este să conștientizăm situația și să îndrăznim să cerem ajutor din partea unui psihoterapeut, duhovnic sau consilier spiritual.

Primul pas este să ne adunăm curajul de a dialoga cu partenerul îndurerat, asta împlică să ne activăm compasiunea și mental ne căutăm un loc în care să ne simțim în siguranță. Pasul doi este ca folosindu-ne de starea de prezență conștientă (mindfulness) să-i oglindim partenerului verbalizările: „Înțeleg că ești deranjată de faptul că percepi suferința ta mai mare decât trăirea mea, văd cum te lupți cu mine și cum încerci să te aperi. Aud cum îmi reproșezi că suferința ta este mai mare.” Oferiți-vă încrederea de a reflecta exact ceea ce spune partenerul. Apoi ajungem la ceea ce înseamnă validare – puterea sufletească de a-i oferi celuilalt posibilitatea de a-și trăi propria realitate, fără să fim nevoiți a fi de acord cu aceasta. Iar ultimul pas este empatia – atunci când încercăm să ghicim emoțiile din spatele suferinței și să-i comunicăm celuilalt că le vedem, le înțelegem și le acceptăm.

Supereroi printre noi: Cum se poate reface legătura intimă dintre doi parteneri, prima care se rupe la aflarea diagnosticului, mai cu seamă în contextul urii faţă de propriul corp, cel care a „generat” boala copilului (majoritatea părinţilor trăiesc cu această vină, de multe ori neconştientizată)?
Gáspár György: Noi oamenii, atunci când ne simțim vinovați, am învățat că trebuie să fim pedepsiți. Exact asta fac, adesea, și părinții copiilor cu dizabilități: își aplică o serie de consecințe comportamentale încercând astfel să se elibereze de păcat. În anotimpul furtunilor emoționale, atunci când furia, anxietatea și vina, or depresia au pus stăpânire pe viața noastră, creierul nu găsește siguranța necesară pentru intimitate, libidoul scade și întreaga energie este canalizată sprea a face față cât mai bine situației.

Copilul cu dizabilitate are și el dreptul să-și vadă părinții echilibrați, iar pentru asta armonia intimă și fizică este necesară.

Însă pe măsură ce vindecarea psihologică se produce, norii gri și încărcați părăsesc cerul, și cu puțină prețuire de sine ne vom da seama că ceea ce s-a întâmplat nu este vina noastră și că nu deținem, cu adevărat, control asupra vieții. Ceea ce s-a întâmplat nu a fost alegerea sau deciza noastră. Copilul cu dizabilitate are și el dreptul să-și vadă părinții echilibrați, iar pentru asta armonia intimă și fizică este necesară. Deseori le-am reamintit părinților: a vă pedepsi continuu nu va schimba realitatea, însă pentru a o putea accepta este necesar să aveți grijă de nevoile voastre de bază.

Supereroi printre noi: În situaţii dificile ne raportăm deseori la proprii părinţi. Ce putem face în situaţia în care proprii părinţi nu au fost nicidecum un model de relaţie? De unde ne luăm resursele, modelele, magia pentru a ţine relaţia apropiată?
Gáspár György: Cu toții suntem în căutare de modele pozitive. Sincer, nici eu nu am găsit mereu în părinții mei modelele de care aveam nevoie pentru a-mi construi o viață de cuplu echilibrată. Părinții mei s-au separat de mai multe ori, iar pe când aveam 18 de ani tata a trecut în neființă. Asta m-a determinat ca o bună perioadă de timp să cred că relații funcționale nu există, că acestea sunt doar un mit colorat frumos de artiști sau romanticii incurabili. Am continuat să cred asta până în momentul în care, aflat într-o tabără de dezvoltare personală, am avut în fața mea, în fiecare dimineață la micul dejul, un cuplu în care el mereu o aștepta, iar ea mereu se îngrijea ca amândoi să savureze bucatele delicioase de pe masă. În prima dimineață i-am ignorat, a doua zi m-am enervat, iar în a treia am început să lăcrimez recunoscând că ceea ce văd în fața mea este realitate – doi oameni pot avea grijă unul față de altul și fără să existe ostilitate. Acela a fost momentul de cotitură din viața mea, când mi-am propus să studiez cu atenție psihologia relațională și să caut cât mai multe modele pozitive în jurul meu, la care să mă pot raporta atunci când vălul gros de gânduri, emoții și senzații îmi orbește luciditatea. Din fericire în timp am identificat suficient de multe astfel de cupluri, care și acum trăiesc în sufletul meu și care-mi mențin zi de zi speranța că iubirea este posibilă, doar că este o călătorie de-o viață.

Citește și PARTEA ÎNTÂI a acestui interviu

 

Pe data de 10 octombrie 2015,  Gáspár György, împreuna cu Otilia Mantelers, vor susține la București conferința “Puterea relațiilor: călătoria de la vină la vulnerabilitate și vindecare”, în cadrul căreia vor povesti despre vindecarea de vină și rușine, acceptându-ne întâi de toate pe noi înșine, chiar și atunci când ne simțim vulnerabili. Mai multe detalii, precum și înscrieri la conferință, AICI

Comentarii

comentarii

Intră în comunitatea Supereroilor

Lasă-ne adresa ta de email și îți vom trimite ceva special în fiecare săptămână. Te poți dezabona oricând.

Ruxandra Mateescu
Mamică la triplu pentru Petru, Ana și Olga, o fetiță cu o boală genetică rară, fără nume deocamdată. Siteul acesta reprezintă visul său despre "deminitatea impărtășită".