Părinți neputincioși

Sistemul medical îi coboară pe părinți în ochii copiilor din supraoameni în ființe fără de putere, în doar câteva clipe, fără a pune pe altcineva în loc.

 

Cu toții sperăm, atunci când devenim părinți, că vom lua – într-o primă fază – cele mai bune decizii pentru copiii noștri. Când mai cresc un pic, ne dorim ca măcar să ne consulte când hotărăsc ce vor face în viață. Apoi, când cresc un pic mai mult, sperăm, dintr-un soi de comoditate burgheză, ca deciziile lor să fie în acord cu valorile noastre. Zilele acestea am învățat însă că sunt și decizii extrem de importante pentru copilul tău în care tu, ca părinte, nu ai niciun amestec. E o lecție grea, pe care nu doresc nimănui să o învețe în felul în care am învățat-o eu. Pe scurt, e lecția sistemului medical de stat din România, pe care, din păcate, de data asta nu am mai reușit să-l evităm.

Continue Reading →