Cine sunt Vindecătorii?

Poveştile Vindecătorilor sunt poveştile copiilor născuţi din speranţă; sau din curaj; sau, poate, din nebunie. Din nebunia pe care ţi-o dă acceptarea faptului că nu mai ai nimic de pierdut. Ele sunt poveştile fraţilor mai mici ai copiilor cu nevoi speciale. Ale acelor copii visaţi şi proiectaţi în sufletele rănite ale părinţilor care încearcă să îşi răspundă unei singure întrebări: „de ce?”

Naşterea unui copil cu nevoi speciale opreşte în loc visele pe care ni le facem despre viitorul copiilor noştri, despre ideea de familie. Le spulberă dintr-o suflare. Pentru o vreme, nu rămâne nimic altceva decât pustiul, teama, rămân miile de întrebări, senzaţia de colaps. Avem în braţe, dintr-o dată, un alt copil, nu cel pe care ni l-am închipuit şi pe care l-am visat. Unde este „celălalt”? Cine ni l-a luat şi ce a făcut cu el? Doliul după acest copil proiectat în lunile de sarcină îmbracă încetul cu încetul noua noastră viaţă.

Trec ani şi ani până când realizăm că nu am pierdut pe nimeni, pentru că nu poţi pierde ceea ce nu ai avut. Ani dureroşi în care învăţăm să acceptăm ca acesta este copilul pe care îl avem, pe care îl iubim cu fiecare celulă a fiinţei noastre, copilul care ni s-a dat şi pentru care suntem gata să schimbăm lumea. Ani în care îl comparăm pe cel de acum cu cel ce ar fi putut fi, cu cel pe care l-am fi putut putea avea dacă… Ani în care învăţăm să ne făurim alte vise.

Apoi se naşte în noi gândul (instinctul?) de mai avea un copil după cel cu nevoi speciale. Întâi firav, subţire, alungat pe data de temeri mii.

De ce ne mai dorim un copil după cel cu nevoi speciale? Să „închidem un cerc”? Să ne demonstrăm nouă înşine că nu suntem atât de uitaţi de Dumnezeu? Să ne dovedim că suntem sănătoşi şi că prima dată a fost o întâmplare? Să vindecăm o durere ascunsă în spatele devotamentului? Sau poate să ne oferim liniştea că după ce noi nu vom mai fi, copilul nostru cu dizabilităţi nu va rămâne singur…?

Am început culegerea acestor poveşti de leac după ce eu însămi devenisem mama unei fete cu nevoi speciale, după ce îmi căutasem cinci ani la rând vindecarea împotriva fricii de a mai avea un copil. Am întrebat în stânga şi în dreapta părinţii care îşi găsiseră deja curajul de a mai face un copil după cel cu dizabilităţi, le-am adunat poveştile şi le-am pus la păstrare.

Înainte de a se naşte, înainte chiar şi de a se ţese magic înăuntrul nostru, fraţii mai mici ai copiilor cu nevoi speciale vindecă rănile părinţilor lor. Momentul în care îţi pui întrebarea „ce ar fi dacă…” este acela în care începe închiderea rănilor. Nu toate poveştile se termină cu happy end. Unele sarcini se opresc în evoluţie, altele dau naştere tot unui copil cu dizabilităţi. Dar drumul este deja bătut şi lupta câştigată. Ţi-ai găsit curajul de a accepta ceea ce la început părea de neconceput. Ţi-ai găsit curajul de a încerca din nou. De a nu te mai teme de nimic. Curajul de a trăi!

 

Ruxandra Mateescu

Coordonator Supereroi printre noi

 

 

Shares