De ziua lui de frate curajos al unei fetițe bolnăvioare, mama și tatăl lui Darius i-au scris o scrisoare. O scrisoare pe care am putea-o citi fiecărui frățior ori surioare al fiecărui copil cu nevoi speciale. Pentru că de prea multe ori uitam să le spunem simplu: te iubesc!
Azi e ziua lui Darius. Copilul meu are 9 ani. E mare. Intră în a treia…dar astea sunt detalii. Azi mi-a zis un lucru tare fain:
“-Am avut un coşmar. Cineva dintre voi murea. Tu ce zici, mami? E cel mai rau coşmar, aşa e? Dacă oricare dintre voi ar muri, Ana sau tu sau tati, aş vrea sa mor şi eu o dată cu el, să nu treacă o zi să o traiesc fara el.”
… şi mă uit la el şi chiar nu stiu daca are 8 către 9, sau 30 către 31.
Darius, copil minunat, eşti un copil de bază. Parcă se spune om de baza. Dar tu ai abia 9 ani, de câteva ore, nu poţi fi încă ditamai omu’. Eşti un copil, însă unul perfect desenat pentru noi.
Ai ieşit din tiparele copilăriei acum ceva vreme, 3 ani să tot fie:
– când jocul tău cu Ana nu mai era “de-a doctorul, ci “de-a incefalograma” şi atarnai tot felul de aţe de capul Anei.
– când mă vedeai plângând, deşi incercam să spăl vase inexistente la chiuvetă crezănd că nu mă vezi, şi îţi ziceam zâmbind ca plâng de fericire iar tu îmi spuneai că nu ma crezi deoarece plansul de fericire e cu gura în sus, nu cu gura în jos cum o tin eu.
– când nu mâncai pâine sau cartofi la masă, sau mâncai prăjitură ascuns în cămară, sau fructe pe care ți le lăsam eu ascunse langă pat într-o pungă si apoi plecam la plimbare cu Ana, fiindcă ea incepuse dieta ketogenică şi poftea la prăjituri si fructe. Mai ţin minte ziua în care ai venit supărat din spatele blocului că nu ştiu ce copil a adus chipsuri. Deşi Ana ajunsese în faza în care nu mai mânca nimic din ce primea de la alţii, tu ai venit acasă zicând “vreau să ne mutăm din blocul acesta. Copiii ăstia chiar nu inteleg că Ana e la dietă”.
– când ai plâns după ce ţi-am spus că Ana va fi operată, te îngrijora cicatricea care o va avea pe cap şi faptul că prietenii o să o respingă din acest motiv, al inesteticului. Fiindca noi nu am putut să îţi zicem mai mult atunci căci te-ar fi îngrijorat peste măsură.
– când ţi-ai făcut singur ordine în gânduri, în timpul investigaţilor pentru operaţia Anei şi ai scris un jurnal pe care l-am descoperit eu mai târziu.
-când te-ai supărat pe noi că nu am vrut sa îi dăm bani unei cersetoare. “daca noi îi dăm ei, altii vor da altora şi asa nu o să mai fie oameni săraci nicăieri.”
– când, la 3 săptamâni dupa operaţia Anei, ai vazut-o prin skype, rasă în cap, cu o cicatrice mare în formă de potcoavă. Deşi te-a socat, te-ai scuturat repede si ai spus “e drăgălaşa Ana!” şi abia la sfarsitul conversatiei m-ai intrebat, ca şi cum era un detaliu “se va vindeca cicatricea Anei?”
– când nu mi-ai spus nici o clipa, după luni de stat prin spitale cu Ana, să vin acasă. Strecurai uneori în conversaţie “mi-e dor de tine dar ştiu că e spre binele Anei să stai în spital cu ea.”
-când azi, de ziua ta, dupa ce ai primit cadoul, nu te-ai supărat ca i-a desfacut Ana funda, că l-a despachetat tot ea si l-a tinut pret de cateva minute bune. Ai stat zâmbitor şi răbdător lânga ea.
Vezi? De asta, şi nu numai, eşti copilul nostru de bază. Şi ştii ce îţi dorim din suflet? Ca viata să ti se revanşeze cândva. Nu să îţi aştearnă totul pe tavă. Deşi, sincer, mi-aş dori asta, nu se va intampla. Îţi dorim ca viaţa să nu îţi dea probleme cu soluţii care nu depind de tine. Atât.
Caci am toată încrederea ca vei cântari şi măsura fiecare pas pe care îl faci, şi vei lua decizii în care vei tine cont de ce îţi doresti tu dar şi de ce este bine pentru cei apropiati tie. Ca aşa eşti tu, un copil cu o empatie uriaşă. O fi de bine, o fi de de mai putin bine? Sincer. Nu ştiu…
Dar ştiu că dacă acum îţi spun ca ma ingrijoreaza viitorul, tu îmi spui “nu te ingrijora pentru ce nu poti schimba”. Ai invătat prea devreme lecţia aceasta.
LA MULŢI ANI!
Mami cu Tati
