Partea I: Acceptarea pierderii și a durerii

Naşterea unui copil cu nevoi speciale sau aflarea unui diagnostic sumbru la câţiva ani după naştere te aruncă în câteva secunde într-o lume despre care nu ştii absolut nimic. Ceva foarte asemănător cu filmele de groază, numai că mult mai rău şi, din păcate, real. Nimic din ceea ce ai văzut la proprii părinţi, în filme, în familiile prietenilor sau ce a fost relaţia ta de cuplu până în acel moment nu se aseamănă cu ce trăieşti. Până apuci să te dezmeticeşti şi să te readaptezi trec ani, timp în care relaţia cu partenerul se deteriorează pe nesimţite, poate şi pentru că, fiind concentraţi pe salvarea copilului, părinţii uită de absolut tot.

Cu toate aceste gânduri în suflet am stat de vorbă cu  Gáspár György, fondatorul și președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, apreciat drept unul din cei mai de renume psihologi și psihoterapeuți de familie din Romania. El este unul din cei mai ardenți promotori ai mindfulness-ului relațional, al terapiei IMAGO de familie și crede cu tărie în puterea relațiilor interumane de a vindeca ființa umană și de a crea o lume mai bună.

Continue Reading →

După 11 ani, copilul meu m-a strigat ”Mama!”

“La 2 ani și jumătate l-am diagnosticat pe George cu autism, iar viața mea s-a transformat într-un carusel. Iar ceea ce am așteptat cel mai mult în toți acești ani a fost să mă strige ”mama!”. 

Fiecare dintre noi are în minte încă din adolescență scenarii despre cum va fi când va deveni părinte, cum își va educa propriul copil și cum îi va călăuzi pașii către un domeniu interesant și eventual bănos. De multe ori aceste proiecții n-au nici o treabă cu realitatea, evident copilul alegându-și la momentul când trebuie drumul în viață,  după propriile aspirații și abilități.

Nu știu de ce, dar mi-a rămas întipărit foarte clar în minte momentul când mă întorceam cu fiul meu de la maternitate. Am senzația că s-a întâmplat de curând, deși au trecut 11 ani. Ceea ce îmi amintesc cu acuratețe e faptul că, urcând scările spre apartamentul în care mai locuiesc și acum, mi-a trecut prin minte următorul gând: cine știe ce mă așteaptă și oare cum mă voi descurca când va fi bolnav?

Continue Reading →