background2

Stefania & Maria

Sunt mama a doi copii minunaţi. Primul, Ştefania, are 9 ani. La naştere a suferit hipoxie severă. După ce am avut-o pe Stefi, o perioadă am refuzat ideea de a mai avea un al doilea copil. Nu suportam să mai văd în casa hăinuţe de copil mic, lucruri, jucării… Însă după aproximativ doi ani am zis să încerc din nou. M-a sprijinit foarte mult familia mea, soţul îndeosebi; ştiam că îşi dorea foarte mult încă un copil, însă mi-a spus că este decizia mea şi că niciodată nu îmi va impune acest lucru. Un alt sprijin enorm a fost doamna doctor neonatolog din maternitate, care s-a ataşat de noi tare mult în acele momente critice.

Înainte de a rămâne însărcinată am mers şi am vorbit cu medicul ginecolog, cel despre care pot spune că la prima naştere ne-a salvat pe mine şi pe Stefi. I-am spus că ne mai dorim un copil însă că mă încumet numai dacă găsesc medicul dispus să îmi facă cezariană, aşa încât să fiu sigură că nu mai trec încă o dată prin ceea ce trecusem la prima naştere. Era cumva o condiţie pe care i-o puneam. Stiindu-mi antecedentele nu s-a pus vreun moment problema să nu accepte condiţiile noastre.

Am încercat, am rămas însărcinată şi după opt săptămâni am pierdut sarcina. Din nou a fost foarte greu. Am fost distrusă, însă m-am adunat şi când am putut să încercăm din nou am făcut-o. Nu peste mult timp am primit minunată veste. Mi-am făcut toate analizele: toxoplasmoza, rubeola, citomegalovirus etc. Odată sarcină ajunsă la vârsta pentru Triplu test, aleg să îl fac, pentru a înlătura orice risc. Rezultatul?… Risc maxim de Down, cu prag de decizie. Era înainte de Crăciun, îmi aduc aminte. Mi-am zis: Doamne, nu din nou! Cât mai pot duce oare?…

Fiind înainte de Crăciun şi în România evident că nu se mai lucra pentru a putea merge la spital, la Cluj. Fiind aproape de graniţă, am mers la Debreţin, în Ungaria, unde am dat peste nişte oameni minunaţi, profesionişti în adevăratul sens al cuvântului. Şi care lucrau chiar dacă venea Crăciunul peste câteva zile! Medicul meu îmi tot spunea că este totul în regulă, dar eu eram precum Toma necredinciosul – vroiam să văd negru pe alb ca totul este ok!

Rezultatul analizelor din Ungaria mi-a lămurit faptul că singurul risc pe care îl am este vârsta (aveam 35 de ani atunci). Doamna doctor din Ungaria mi-a desenat cromozomii pe hârtie şi mi-a explicat fiecare sindrom în parte, punându-mă să semnez declaraţia conform căreia refuzăm amniocenteza.

Peste aproximativ cinci luni de la acest Crăciun cu peripeţii s-a născut cea de-a doua minune a noastră, Maria, care azi are şase ani şi ne umple viaţa! Îmi aduc aminte că după ce m-am trezit şi mi-au adus-o pe Maria primul lucru a fost să mă uit la ea în pălmuţa, pentru că îmi spusese o doamnă doctor că cei cu Sindrom Down au doar două linii în palmă. Nici astăzi nu ştiu dacă e adevărat sau nu.

Uneori îi spun soţului meu că noi suntem precum împăratul din poveste, cu un ochi radem iar cu altul plângem. A fost foarte greu, recunosc… Însă încurajez pe toată lumea să facă acest pas. Greu nu înseamnă neapărat şi imposibil. Este minunat să fie gălăgie în casă!

 

Corina Berea