Testimoniale

“După 3 ani şi jumătate a fost un al doilea miracol pentru noi, o vindecare din toate punctele de vedere pentru mine, am putut creşte ambii băieţi cu sufletul împăcat şi curat şi s-a meritat din plin, fiindcă primul a crescut cu simţ de responsabilitate, a avut un prieten cu care s-a jucat şi pe care l-a iubit. Practic, viaţa primului s-a îmbogăţit, a fost mai stimulat, a avut experienţe care l-au ajutat enorm şi mă bucur că am putut să îi oferim un frate la timpul potrivit pentru el. Chiar dacă cel mare este cel cu nevoi speciale şi cel mic e mai avansat uneori în partea de comunicare, se cunoaşte clar că cel mare este CEL MARE, cel responsabil de cel mic, are grijă de el etc. Pentru mine, ca mamă, amândoi au însemnat bucurii imense, ajutor extraordinar şi surse de primit şi dat iubire şi îmbrăţişări pe care doar de la ei le puteam primi cu atâta inocentă şi deschidere şi atât de des. O dragoste cum nu există decât de la copiii noştri!” (Andreea, mama lui Alin şi a lui Ovidiu).
“Ne încadrăm şi noi în categoria “un alt bebe după cel special”… e greu… e foarte foarte greu… Dar sper că acest greu va trece cât de curând. Iubirea e aceeaşi pentru ambii copii; atenţia, timpul se împart în mod egal. Nu pot să spun că am avut curaj să mai fac încă un copil după cel special, dar nu am avut curaj să nu-l mai fac. Daria are acum 6 ani şi jumătate, iar surioara doar ce a împlinit 2 ani. Se iubesc foarte mult. Uneori se joacă frumos împreună, alteori se bat şi de-abia le despart, nu mănâncă una ceva fără să ceară şi pentru cealaltă, se copiază una pe alta (în special la prostii şi răutăţi) şi chiar complotează şi se antrenează reciproc pentru asta. Dacă e ceva ce Daria nu poate face, surioara mai mică o înţelege chiar prin semne şi o ajuta.” (Cristina, mama Dariei şi a Elenei)
“Iustin, frăţiorul lui Albert, a venit pe lume la 3 ani diferenţă. A fost pentru noi o binecuvântare, pansamentul sufletelor noastre. Totul s-a schimbat, totul a căpătat altă culoare! Ne-a alungat tristeţea şi ne-a îndulcit amărăciunea din suflet! Şi pentru Albert, Iustin a fost un stimul bun.” (Simona, mama lui Albert şi a lui Iustin)

Vă veţi întreba dacă nu e nedrept pentru Cati, care are atâtea nevoi, ca atenţia ce i se cuvine să fie împărţită cu cel mic. Dacă nu e nedrept pentru primul sau al treilea copil să aibă o soră cu nevoi speciale. Nu cred în aşa ceva. Cine spune că viaţa e dreaptă? Circumstanţele vieţii noastre ne transforma în mai buni sau mai răi, în funcţie de cum le lăsăm. ( Raluca Manea)

Nu mi-a fost frică şi nici n-am avut “curaj”.
Nu sunt sigură ce e “curajul”. Dacă faptul că pot să râd şi să cresc un copil cu dizabilităţi şi, pe deasupra, să mai fac unul mă face curajoasă, atunci curajul ăsta l-am învăţat în împrejurările date, nu l-am avut dinainte! Nu am merite deosebite. ( Adela Antoniu)

Uneori îi spun soţului meu că noi suntem precum împăratul din poveste, cu un ochi radem iar cu altul plângem. A fost foarte greu, recunosc… Greu nu înseamnă neapărat şi imposibil. Este minunat să fie gălăgie în casă! ( Corina Berea)

Nu o să spun că a fost uşor, dar nici greu. A fost şi este, de şase ani şi jumătate, o provocare şi o mândrie să îi avem şi să ne bucurăm de ei! Şi să le asigurăm în egală măsură atenţia de care fiecare din ei are nevoie! ( Carmen Mustata)

Mă gândisem îndelung şi la altele, la riscul ca şi al doilea copil al meu să aibă autism sau… Doamne fereşte de mai rău. Am avut credinţa că va fi bine, cu asta am pornit la drum. Ştiam că se poate să nu fie bine, aş fi fost pregătită şi pentru asta. Cu gândurile astea în minte, am încercat să fiu echilibrată. (Marina Neciu)

Puterea şi curajul de a mai avea şi alţi copii după Maria am găsit-o în modul nostru de a gândi, în stilul nostru de viață ușor haotic, adică neplanificat, deschis spre evenimente imprevizibile, fără nevoia de a controla totul. Nu mi-a fost de fiecare dată ușor, au fost bătălii dure pe care le-am dat cu mine însămi. O întreagă aventură spirituală, din care încep să cred că am înțeles câta ceva. ( Ileana Achim)

Bineînțeles că te temi și că încerci să-ți îneci teama în zeci de calcule statistice și probabilistice, deși în adâncul tău înțelegi că dizolvarea este maximul pe care-l poți obține. O teamă ruptă în bucăți minuscule, mai ușor de îndurat, mai lesne de păcălit. ( Mihaela Rizea)

 

 

LEAVE A COMMENT