Alina Oprea, psihoterapeut

ÎNTRE SENTIMENTUL DE VINĂ ȘI INSTINCTUL PARENTAL- DECIZIA DE A MAI AVEA UN COPIL

alina opreaAlina Oprea este psihoterapeut cu experiență în lucrul cu familiile în care crește un copil cu nevoi speciale. Deasemenea, ea este cea care raspunde întrebarilor frățiorilor în cadrul Grupului de suport online dedicat acestora. Am rugat-o să explice pe îndelete cum pot face față părinții dorinței de a mai avea un copil după cel cu nevoi speciale, atâta vreme cât sunt măcinați de temeri, de vină, de întrebări. 

Supereroi printre noi: Poate fi considerată dorinţa părinţilor de a mai avea un copil, după cel cu nevoi speciale, una egoistă sau lipsită de înţelepciune vizavi de cel cu dizabilități?

Alina Oprea: Prezenţa unui copil cu nevoi speciale în viaţa unei familii poate lăsa multe semne de întrebare cu privire la abilitatea parentală sau la capacitatea de a aduce pe lume un copil sănătos. Poate lăsa sechele în uterul mamei, la nivel simbolic. Oare sunt în stare să dau naştere unui bebeluş sănătos? Cu toate explicaţiile raţionale tot este foarte greu pentru mamă să se elibereze de aceste nesiguranţe şi frici. Perioada prenatală şi imediat după, este totuşi perioada cea mai pregnantă în care sentimentul că îmi pot proteja bebeluşul este încă prezent. Pe măsură ce apar diagnostice şi dezvoltarea lui începe să se abată de la normă, apare şi sentimentul de pierdere a controlului. Chiar dacă acest control este unul iluzoriu încă de la început. Cu alte cuvinte, a te întoarce în acea perioadă, poate fi o zonă de resurse, asta dacă fricile nu au pus stăpânire pe mamă.

Atunci când se naşte acest gând de a mai avea un copil, este bine ca părinţii să stea puţin cu el în afara contextului, în afara actelor reparatorii şi gândurilor de viitor.

Atunci când se naşte acest gând de a mai avea un copil, este bine ca părinţii să stea puţin cu el în afara contextului, în afara actelor reparatorii şi gândurilor de viitor. Să primească gândul, planul şi apoi copilul într-un mod individual. Să îşi facă curat în cămara cu resurse ce au mai rămas pentru un nou bebeluş. Să îşi facă curat în cămara cu vise şi planuri ce vin pe umerii noului născut.

Dacă este sau nu un act egoist? Atâta timp cât din acest act, din acest gând se naşte un copil, care va deveni adult şi va avea şansa la o viaţă proprie, nu mai contează atât de mult primul gând. E drept că noua psihologie ne îndreaptă atenţia către prenatal, gândurile şi emoţiile ce însoţesc fătul, însă nu a reuşit încă să demonstreze cu exactitate şi care este influența reală asupra lui şi cât îl împiedică sau îl ajută pe acesta în a deveni un adult fericit. Cu alte cuvinte, este o discuţie mult prea filozofică aceasta despre dorinţa de a da viaţă astfel încât să o definim atât de simplu “egoistă”. Dar dacă te vei folosi de această viaţă pentru a-ţi satisface propriile nevoi, acţiunile tale ca şi părinte pot deveni egoiste şi în detrimentul copilului tău.

Chiar dacă copilul cu nevoi speciale te solicită foarte mult pe partea de autoîngrijire, este foarte important să laşi relaţia să crească şi să se transforme acolo unde permite acest lucru. Însă copilul cu nevoi speciale, ca orice alt copil, are o familie întreagă.

Atunci când ai un copil cu nevoi speciale, datorită vârstei sale mentale, care poate rămâne undeva în copilăria mică, există riscul să rămâi captiv într-un rol de părinte de copil mic. Însă, chiar dacă copilul cu nevoi speciale te solicită foarte mult pe partea de autoîngrijire, este foarte important să laşi relaţia să crească şi să se transforme acolo unde permite acest lucru. Să lucrezi mereu la independizarea copilului tău şi să nu te raportezi la el ca la un bebeluş sau ca la un copil mai mic. Şi poate te gândeşti că nu este înţelept, în situaţia în care ai un copil cu atâtea nevoi, să mai ai un bebeluş ce te va solicita destul de mult la început. Însă copilul cu nevoi speciale, ca orice alt copil, are o familie întreagă şi ar fi bine să o aibă alături.

Supereroi printre noi: Mulţi părinţi care au ales să mai aibă un copil după cel cu dizabilităţi se referă la acest lucru ca la dorinţa de “a închide un cerc”. Poţi comenta puţin aceste aşteptări,  vise ce se aşează pe acest nou copil? 

Alina Oprea: Nu îmi dau prea bine seama la ce fel de cerc se referă părinţii. Poate un cerc al sănătăţii, al capacităţii lor de a avea copii sănătoşi. Adevărul este că acest cerc se va închide tot în relaţie cu copilul cu nevoi speciale. Prin a-l vedea dincolo de dizabilitatea lui. Nici un alt copil nu va putea închide acest cerc. Dacă îmi permiţi, am să folosesc şi eu o metaforă ce îi ajută în general pe copii să depăşească gelozia fraternă:

În momentul în care apare un copil, în inimile părinţilor ia naştere un izvor de iubire care curge neîncetat şi care, dacă este curat (fără aluviuni) el curge neîntrerupt către copil. Fiecare copil, cu izvorul său. Dacă începem să punem pietre, sau crengi ce reprezintă aşteptări neîmplinite sau anxietăţi legate de viitorul copilului, izvorul este îngreunat în curgerea sa. Apa nici unui alt izvor nu-l poate face să curgă din nou. Doar părintele poate aduna crengile şi pietrele ce încurca această relaţie şi nu îl lasă să se manifeste în totalitate în rolul său de părinte al copilului cu nevoi speciale. Cu alte cuvinte, cercul este închis în relaţia cu acelaşi copil.

Mai mulţi fraţi, mai multe resurse pe care te poți baza. Este uman să gândim astfel.

Fiecare copil pleacă la drum cu mai multe sau mai puţine aşteptări din partea părinţilor săi. Este un continuu proces de conştientizare şi ajustare din partea părinţilor să renunţe treptat la aceste aşteptări şi să facă loc personalităţii şi destinului copilului. Este o lecţie de-o viaţă pe care fiecare părinte o are de învăţat – să dea drumul copilului în lume cu tot ceea ce el are de experimentat.

La un anumit nivel, poate apărea grija părinţilor faţă de copilul cu nevoi speciale pentru perioada în care ei nu vor mai fi. Mai ales dacă acest copil nu reuşeşte să devină autonom în totalitate. Şi atunci, mai mulţi fraţi, mai multe resurse pe care se pot baza. Este uman să gândească astfel.

Pe de altă parte, a trăi alături de o persoană cu nevoi speciale, este atât provocator cât şi un proces de creştere. Ce cred că are nevoie fiecare frate aflat în această situaţie, este să îşi dezvolte, cu ajutorul părintelui, o capacitate de discernământ şi de a alege pentru el, cât şi curajul de a fi sincer faţă de părinţii săi fără a se simţi vinovaţi. Şi da, poate alege să îşi îngrijească fratele, dar este important să vină dintr-un sentiment pur de iubire şi nu dintr-o datorie.

Supereroi printre noi: Cum îi explicăm copilului cu nevoi speciale că va avea un frăţior? În ce măsură poate înţelege şi ce implicaţii psihologice poate avea sarcina asupra sa? 

Alina Oprea: Aşa cum îi explicăm oricărui copil, de la cea mai fragedă vârstă că “mami urmează să aibă un bebe”. Pentru început, pornim de la ideea că înţelege orice şi punem în cuvinte orice gând avem legat de viitoarea lor relaţie, eventualele probleme cât şi avantaje în a avea un frăţior/surioară. Prima dată mesajul este trimis către inconştientul copilului, pentru a-l pregăti. De aceea, putem să îi comunicăm şi în timp ce doarme. Acest lucru îi poate ajuta pe părinţi să îşi externalizeze eventualele temeri cu privire la apariţia unui nou copil.

În măsura în care este posibil, se încearcă o mai mare independizare a copilului cu nevoi speciale şi este orientat spre a crea relaţii semnificative şi cu alte persoane din familie/ din afara familiei, astfel încât acesta să aibă şi alte relaţii resursă. Prin acest lucru nu diminuez importanta relaţiei cu propria sa mamă. Poate primi câteva sarcini şi poate fi responsabilizat (“vrei să îi dai cu cremă lui mama pe burtica? Aşa îl vom da împreună pe bebe pe picioruşe”).

Ţinem cont de vârsta emoţională şi cognitiva a copilului cu nevoi speciale în momentul în care îi explicăm ceea ce se întâmplă. De cele mai multe ori el gândeşte într-un plan concret şi atunci pot să îi arăt un bebeluş care stă ascuns sub bluză şi să îi explic că va ieşi afară iar mami va trebui să îl îngrijească.

Aceasta poate fi partea cea mai distractivă, în care, în sfârşit, acest copil nu mai este cel mai mic şi mai neputincios din familie şi începe să capete un alt rol. Poate fi şi o parte dificilă, atunci când nu îşi poate comunica emoţiile şi observăm regresie în comportamente, însă acest lucru se poate întâmpla cu orice copil. Important este să avem răbdare şi câteva strategii împreună cu alţi adulţi de îngrijire a copiilor.

Sarcina este una obişnuită (dacă medical totul decurge normal), contextul de viaţă este unul special, impregnat de nesiguranţă şi temeri pe alocuri. Aveti încredere în copilul cu nevoi speciale că poate fi un frate mai mare nemaipomenit!

 

Alina Oprea, psihoterapeut

 

LEAVE A COMMENT

  1. In experienta mea de invatator am intalnit cateva cazuri de familii , in care unul dintre copii avea nevoi speciale. Am studiat cu atentie relatiile membrilor familei, am consiliat ori de cate ori ceva imi spunea ca trebuie sa intervin. Este adevarat ca intervenția invatatorului nu se ridică la calitatea interventiei pdihopedagogului dar proximitatea, ofera podibilitatea de a ajuta aici, acum. Familiile care se bazează pe o relatie sănătoasă , care își asuma voluntar sarcini legate de cresterea si ingrijirea copiilor nu au cum sa dea greș cand decid să mai dea viata unui copil.Eu mi am intalnit cazuri on care fratii fara probleme speciale sa fie implicati in ingrijirea fratelui cu dizabilati, dar cred ca riscul unui astfel de comportament poate aparea mai ales in familiile sarace, mai puțin educate. Am subliniat doi factori foartee importanti care pot ajuta/impiedica parintii de a mai incerca sa mai dea nastere unui copil, dupa ce sunt deja implicati in cresterea si ingrijirea unui copil care le solicită toate resursele( de tot felul), dar un lucri este sigur: ambii frați au de câștigat in dezvoltarea lor emotiona
    a, in dezvoltarea lor sociala. Si pemtru parinti este benefic: cu ochii si imimile pe ambii copii vor ” uita” sa-si traiasca durerea, iar implicarea lor in viata ambilor copii si impreuna , ii va invata sa rada mai mult ( casa in care nu se rade este ca o gradina fara soare). Oricum , tot ce a spus doamna psihoterapeut Oprea este confirmat de practica si da, parintii au mare nevoie de consilier e specializata.

    niculina tomescu 1 year ago Reply