Vindecătorii

Cine sunt Vindecătorii?

Poveştile Vindecătorilor sunt poveştile copiilor născuţi din speranţă; sau din curaj; sau, poate, din nebunie. Din nebunia pe care ţi-o dă acceptarea faptului că nu mai ai nimic de pierdut. Ele sunt poveştile fraţilor mai mici ai copiilor cu nevoi speciale. Ale acelor copii visaţi şi proiectaţi în sufletele rănite ale părinţilor care încearcă să îşi răspundă unei singure întrebări: „de ce?”..


Naşterea unui copil cu nevoi speciale opreşte în loc visele pe care ni le facem despre viitorul copiilor noştri, despre ideea de familie. Le spulberă dintr-o suflare. Pentru o vreme, nu rămâne nimic altceva decât puştiul, teamă, rămân miile de întrebări, senzaţia de colaps. Avem în braţe, dintr-o dată, un alt copil, nu cel pe care ni l-am închipuit şi pe care l-am visat. Unde este „celălalt”? Cine ni l-a luat şi ce a făcut cu el? Doliul după acest copil proiectat în lunile de sarcină îmbracă încetul cu încetul noua noastră viaţa. Trec ani şi ani până când realizăm că nu am pierdut pe nimeni, pentru că nu poţi pierde ceea ce nu ai avut. Ani dureroşi în care învăţăm să acceptăm ca acesta este copilul pe care îl avem, pe care îl iubim cu fiecare celulă a fiinţei noastre, copilul care ni s-a dat şi pentru care suntem gata să schimbăm lumea. Ani în care îl „comparăm” pe cel de acum cu cel ce ar fi putut fi, cu cel pe care l-am putea avea, dacă… Ani în care învăţăm să ne făurim alte vise.

Apoi se naşte în noi gândul (instinctul?) de mai avea un copil după cel cu nevoi speciale. Întâi firav, subţire, alungat pe dată de temeri mii.

De ce ne mai dorim un copil după cel cu nevoi speciale? Să „închidem un cerc”? Să ne demonstrăm nouă înşine că nu suntem atât de uitaţi de Dumnezeu? Să ne dovedim că suntem sănătoşi şi că prima dată a fost o întâmplare? Să vindecăm o durere ascunsă în spatele devotamentului? Sau poate să ne oferim liniştea că după ce noi nu vom mai fi, copilul nostru cu dizabilităţi nu va rămâne singur…?

Am început culegerea acestor poveşti „de leac” după ce eu însămi devenisem mama unei fete cu nevoi speciale, după ce îmi căutasem cinci ani la rând leacul împotriva fricii de a mai avea un copil. Am întrebat în stânga şi în dreapta părinţii care îşi găsiseră deja curajul de a mai face un copil după cel cu dizabilităţi, le-am adunat poveştile şi le-am pus la păstrare.

Înainte de a se naşte, înainte chiar şi de a se ţese magic înăuntrul nostru, fraţii mai mici ai copiilor cu nevoi speciale vindeca rănile părinţilor lor. Momentul în care îţi pui întrebarea „ce ar fi dacă…” este acela în care începe închiderea rănilor. Nu toate poveştile se termină cu happy end. Unele sarcini se opresc în evoluţie, altele dau naştere tot unui copil cu dizabilităţi. Dar drumul este deja bătut şi lupta câştigată. Ţi-ai găsit curajul de a accepta ceea ce la început părea de neconceput. Ţi-ai găsit curajul de a încerca din nou. De a nu te mai teme de nimic. Curajul de a trăi!

Ruxandra Mateescu
Coordonator Supereroi printre noi

citește mai mult… închide…

Marturii

Andreea, mama lui Alin şi a lui Ovidiu:

“După 3 ani şi jumătate a fost un al doilea miracol pentru noi, o vindecare din toate punctele de vedere pentru mine, am putut creşte ambii băieţi cu sufletul împăcat şi curat şi s-a meritat din plin, fiindcă primul a crescut cu simţ de responsabilitate, a avut un prieten cu care s-a jucat şi pe care l-a iubit. Practic, viaţa primului s-a îmbogăţit, a fost mai stimulat, a avut experienţe care l-au ajutat enorm şi mă bucur că am putut să îi oferim un frate la timpul potrivit pentru el. Chiar dacă cel mare este cel cu nevoi speciale şi cel mic e mai avansat uneori în partea de comunicare, se cunoaşte clar că cel mare este CEL MARE, cel responsabil de cel mic, are grijă de el etc. Pentru mine, ca mamă, amândoi au însemnat bucurii imense, ajutor extraordinar şi surse de primit şi dat iubire şi îmbrăţişări pe care doar de la ei le puteam primi cu atâta inocentă şi deschidere şi atât de des. O dragoste cum nu există decât de la copiii noştri!”

Marturii

Cristina, mama Dariei şi a Elenei:

“Ne încadrăm şi noi în categoria “un alt bebe după cel special”… e greu… e foarte foarte greu… Dar sper că acest greu va trece cât de curând. Iubirea e aceeaşi pentru ambii copii; atenţia, timpul se împart în mod egal. Nu pot să spun că am avut curaj să mai fac încă un copil după cel special, dar nu am avut curaj să nu-l mai fac. Daria are acum 6 ani şi jumătate, iar surioara doar ce a împlinit 2 ani. Se iubesc foarte mult. Uneori se joacă frumos împreună, alteori se bat şi de-abia le despart, nu mănâncă una ceva fără să ceară şi pentru cealaltă, se copiază una pe alta (în special la prostii şi răutăţi) şi chiar complotează şi se antrenează reciproc pentru asta. Dacă e ceva ce Daria nu poate face, surioara mai mică o înţelege chiar prin semne şi o ajuta.”

Marturii

Mihaela Rizea

Bineînțeles că te temi și că încerci să-ți îneci teama în zeci de calcule statistice și probabilistice, deși în adâncul tău înțelegi că dizolvarea este maximul pe care-l poți obține. O teamă ruptă în bucăți minuscule, mai ușor de îndurat, mai lesne de păcălit. (Mihaela Rizea)

Marturii

Ileana Achim

“Puterea şi curajul de a mai avea şi alţi copii după Maria am găsit-o în modul nostru de a gândi, în stilul nostru de viață ușor haotic, adică neplanificat, deschis spre evenimente imprevizibile, fără nevoia de a controla totul. Nu mi-a fost de fiecare dată ușor, au fost bătălii dure pe care le-am dat cu mine însămi. O întreagă aventură spirituală, din care încep să cred că am înțeles câta ceva.”

Marturii

Marina Neciu

“Mă gândisem îndelung şi la altele, la riscul ca şi al doilea copil al meu să aibă autism sau… Doamne fereşte de mai rău. Am avut credinţa că va fi bine, cu asta am pornit la drum. Ştiam că se poate să nu fie bine, aş fi fost pregătită şi pentru asta. Cu gândurile astea în minte, am încercat să fiu echilibrată.”

Marturii

Carmen Mustata

“Nu o să spun că a fost uşor, dar nici greu. A fost şi este, de şase ani şi jumătate, o provocare şi o mândrie să îi avem şi să ne bucurăm de ei! Şi să le asigurăm în egală măsură atenţia de care fiecare din ei are nevoie!”

Marturii

Corina Berea

“Uneori îi spun soţului meu că noi suntem precum împăratul din poveste, cu un ochi radem iar cu altul plângem. A fost foarte greu, recunosc… Greu nu înseamnă neapărat şi imposibil. Este minunat să fie gălăgie în casă! “

Marturii

Adela Antoniu

“Nu mi-a fost frică şi nici n-am avut “curaj”. Nu sunt sigură ce e “curajul”. Dacă faptul că pot să râd şi să cresc un copil cu dizabilităţi şi, pe deasupra, să mai fac unul mă face curajoasă, atunci curajul ăsta l-am învăţat în împrejurările date, nu l-am avut dinainte! Nu am merite deosebite.”

Marturii

Raluca Manea

“Vă veţi întreba dacă nu e nedrept pentru Cati, care are atâtea nevoi, ca atenţia ce i se cuvine să fie împărţită cu cel mic. Dacă nu e nedrept pentru primul sau al treilea copil să aibă o soră cu nevoi speciale. Nu cred în aşa ceva. Cine spune că viaţa e dreaptă? Circumstanţele vieţii noastre ne transforma în mai buni sau mai răi, în funcţie de cum le lăsăm.”

Marturii

Raluca Manea

“Vă veţi întreba dacă nu e nedrept pentru Cati, care are atâtea nevoi, ca atenţia ce i se cuvine să fie împărţită cu cel mic. Dacă nu e nedrept pentru primul sau al treilea copil să aibă o soră cu nevoi speciale. Nu cred în aşa ceva. Cine spune că viaţa e dreaptă? Circumstanţele vieţii noastre ne transforma în mai buni sau mai răi, în funcţie de cum le lăsăm.”