Un prim pas în traseul terapeutic pe care îl are de parcurs copilul cu tulburare de dezvoltare îl reprezintă evaluarea psihologică, de care se ocupă psihoterapeutul pediatru. Cum se desfăşoară această evaluare, despre importanţa sa şi despre nevoia implicării directe a părintelui în acest proces de terapie şi evaluare periodică explică Raluca Tita, psiholog specialist în psihologie clinică, coordonator Fundația Umanitară Gimmyni.
Evaluarea psihologică determină abilităţile şi disponibilităţile pentru dezvoltare
Orice proces terapeutic al copilului începe cu o evaluare psihologică, care implică atât copilul cât şi părinţii. Evaluarea psihologică a copilului urmăreşte următoarele arii: evaluarea stării psiho-emoționale; evaluarea dinamicii familiale; evaluarea capacităţilor cognitive şi neurocognitive; evaluarea dezvoltării la nivel motric şi psihomotric; evaluarea limbajului; evaluarea personalităţii; evaluarea stilului de învăţare şi a motivaţiei şcolare; evaluarea coeficientului de inteligentă; evaluarea abilitaţilor sociale.
Probele şi testele de evaluare nu mai au drept obiectiv evidenţierea deficienței şi a blocajelor pe care copilul le manifestă în dezvoltare, ci determinarea abilitaţilor şi a disponibilităţilor imediate pentru dezvoltare.
Evaluarea stabileşte elementele pozitive din dezvoltarea copilului, care vor constitui punctul de plecare în activitatea de recuperare. Evaluarea fără măsuri de intervenţie este un nonsens. Sistemul de intervenţie în care este cuprins copilul cu întârziere în dezvoltare trebuie să cuprindă obligatoriu următorii paşi: identificare – diagnoză – orientare – măsuri şi servicii de intervenţie (de exemplu, recuperare şi reabilitare) şi suport – reevaluare – integrare şi includere socială.
În consecinţă, evaluarea este un proces de planificare şi programare care orientează elaborarea planului de servicii personalizate şi programele de intervenţii personalizate.
Evaluarea parametrică implică utilizarea unor teste sau probe. Însă evaluarea trebuie să includă şi observaţia directă şi sistematică, istoricul dezvoltării copilului (anamneza), date socio-culturale, analiza produselor activităţii, analiza erorilor, analiza de sarcini, inventarele de abilităţi, chestionare, interviul, dialogul cu părinţii etc. Aceste metode de evaluare permit monitorizarea copilului în contexte naturale de viaţă, iar informaţiile culese prin intermediul lor ne oferă o adevărată “hartă” a evoluţiei copilului şi a comportamentelor sale în domenii fundamentale, precum relaţiile cu activitatea şi cu mediul, relaţiile cu ceilalţi, relaţiile cu sine.
Demersul evaluativ în cazul copiilor cu întârziere în dezvoltare parcurge următoarele mari etape:
- identificarea, inventarierea, clasificarea, diagnosticarea;
- stabilirea nivelului de performanțe sau potenţialul actual al copilului;
- estimarea/prognoza dezvoltării ulterioare, bazată pe potenţialul individual şi integrat al copilului.
Rolul părinților în evaluarea corectă a copilului este major
Primele informaţii despre un copil se primesc de obicei de la părinţi. Aceştia petrec mai mult timp cu copilul şi au astfel posibilitatea să observe comportamentul lui în mai multe situaţii. Ei îşi cunosc copilul mai bine decât oricine altcineva. De asemenea, copiii manifestă mai uşor în faţa părinţilor comportamente emoţionale extreme.
Modalitatea de bază prin care se culeg informaţiile de la părinţi este interviul de anamneză. Terapeutul trebuie să ţină cont însă de o serie de probleme ce pot apărea şi care pot fi de natură a perturba implicarea părinţilor în terapie. Prima problemă este legată chiar de implicarea acestora în procesul psihoterapeutic. Din acest punct de vedere putem vorbi despre trei categorii de părinţi: reticenţi, pasivi şi activi.
Mulţi părinţi care se programează pentru o consultaţie psihologică a copilului lor doresc să ştie în ce constă acest proces şi care este procedura utilizată. De asemenea, părinţii sunt interesaţi să ştie dacă este nevoie de o pregătire specială prealabilă sau dacă trebuie să le comunice ceva anume copiilor legat de vizita la psiholog. Iată răspunsurile la câteva dintre cele mai frecvente întrebări:
Ce se întâmplă la prima consultaţie?
În primul rând, este extrem de important care este scopul acestei consultaţii. Spre exemplu, o parte din părinţi vin cu recomandare de la un medic care are nevoie de anumite informaţii despre profilul de funcţionare cognitivă sau comportamentală a copilului pentru a lua deciziile cele mai bune de diagnostic şi tratament sau care are anumite suspiciuni privind nivelul de dezvoltare psihologică a copilului. În alte cazuri, părinţii au ei înşişi anumite suspiciuni sau sunt îngrijoraţi de unele comportamente ale copilului sau pur şi simplu doresc evaluarea inteligenţei şi aptitudinilor acestuia. Un număr semnificativ de părinţi doresc să primească cele mai bune sfaturi de parenting potrivite temperamentului copilului lor sau unor situaţii specifice de viaţă.
La prima consultaţie, părinţii trebuie să vină împreună copilul său fără acesta?
Înainte de a răspunde la această întrebare, este important de menţionat că discuţiile despre copil, inclusiv comunicarea rezultatelor evaluării, nu se poartă niciodată în prezenţa copilului (cu excepţia copiilor foarte mici, al căror nivel de înţelegere este redus). Pe scurt părinţii vor sta de vorbă cu psihologul şi copilul va interacţiona cu co-terapeutii la o distanţă suficientă pentru ca discuţia adulţilor să nu fie auzită de acesta.
De ce informaţii are nevoie psihologul?
Discuţia psihologului cu părinţii se va referi la istoricul naşterii şi dezvoltării copilului, la modul de funcţionare a sistemului familial dar şi la problemele curente – aşa numita anamneză, ce va fi completată ulterior, pe parcursul evaluării. Aceste informaţii pot fi culese prin intermediul unor chestionare standardizate de evaluare comportamentală şi emoţională a copilului, care oferă o bună măsură a funcţionării acestuia. În plus, analiza unor materiale personale ale copilului (desene, picturi, modelaje, caietele de teme şi alte documente şcolare etc) sau a fotografiilor şi materialelor video cu momente importante din viaţa copilului oferă informaţii extrem de utile. Toate aceste informaţii sunt confidenţiale şi nu vor fi utilizate niciodată de psiholog decât în scopul agreat împreună cu părinţii.
De ce este necesară evaluarea psihologică?
Orice consultaţie psihologică – fie consiliere sau psihoterapie – se bazează pe o evaluare psihologică iniţială. Niciun psiholog nu poate oferi soluţii şi sfaturi potrivite unui copil sau părinţilor acestuia fără a avea o bună cunoaştere a profilului psihologic al copilului. Este ca şi cum aţi merge la medic şi aţi primi un diagnostic şi o reţetă fără să vă fie făcută nicio investigaţie medicală.
Raluca Tita este psiholog specialist în psihologie clinică şi fondator al Centrului de terapie, consiliere psihologică, orientare în carieră, consiliere juridică și socială din Bucureşti. De asemenea, este coordonatoarea tuturor programelor și proiectelor Fundației Umanitare Gimmyni.
