3 minute

Un film care te face să aduni bunătatea din el și să o dai mai departe

Am vrut să fiu acolo, în sala Ateneului din Iași, unde a avut loc proiecția de gală a filmului, nu doar pentru a-l revedea pe actorul Adrian Păduraru, cel care ne-a fost alături la un eveniment pe care l-am organizat în aprilie anul acesta pentru copiii și tinerii cu autism, ci și pentru a-l cunoaște pe Tedy Necula, cel care a regizat acest film.

Il admir foarte mult pe Tedy pentru că știu, ca mamă a unui copil cu autism, cât de cumplit este să fii marginalizat, să nu fii acceptat și să nu-ți dea nimeni șansa de a merge mai departe. Omul acesta poate fi un exemplu și un model pentru noi toți, fiindcă nu renunță, are abilitatea de a strânge lumea în jurul său și pentru curajul de a-și îndeplini visele. Mai mult, se implică în multe proiecte frumoase dedicate persoanelor pe care mie îmi place să le numesc nu persoane cu dizabilități, ci persoane cu diverse abilități.

Și știți ce ne-a spus Tedy că este un film inspirațional? Un film care te face să aduni bunătatea de acolo și să o dai mai departe…Iar eu cred că toți cei ce au fost în sală au simțit acest lucru și au plecat cu dorința de a fi mai buni.

Revenind la film, acesta ne spune povestea unor oameni care, în timpul unei defecțiuni la vagonul de metrou în care se aflau, au ocazia să se vadă, să se privească și să se asculte. Memorabilă este scena în care toți cei din vagonul oprit își aprind telefoanele mobile atunci când intervine și o pană de curent. Atunci am avut senzația că pânza de pe ochii lor s-a dat la o parte, descoperindu-l pe cel de lângă ei.

Coboram la prima_WEB

Oamenii din vagon sunt diverși, așa cum suntem și în viață: un cuplu care are probleme nu doar în afaceri ci și în căsnicie, o mamă care își crește singură copilul autist, un tânăr coregraf altfel, o fostă profesoară ce își însoțește, la spital, soțul bolnav, un fost puscăriaș, un lăutar, un preot, un grup de tineri nonconformiști, o viitoare mamă, o fiică care călătorește alături de mama cu care nu reușește să se înțeleagă, un agent de vânzări care se crede Don Juan, un tânăr barman.

Este stiut faptul ca multi dintre noi au privit autismul în alt mod în urma vizionarii unor filme sau piese de teatru care au ca personaje persoane cu autism și, de aceea, cred că astfel de filme trebuie să se facă în continuare.

Interesantă este alegerea momentului în care se petrece acțiunea filmului: a doua zi dupa incendiul din clubul Colectiv. Mulți dintre cei aflați în vagonul de metrou povestesc despre aceasta tragedie, unii dintre ei fiind chiar părinți sau prieteni ai celor ce s-au aflat în club. Tedy spune că a ales acel moment fiindcă atunci am fost, cu adevărat, uniți.

Acțiunea filmului ne dezvăluie, pe parcursul unei ore și 20 de minute, povești de viață, unele inspirate din cazuri reale dar, ceea ce impresionează este că ne face să descoperim ce important este sa iți deschizi ochii și sufletul. Și, mai ales acum, când suntem acaparați de invidie, de rău, de falsuri, de ură. Pentru că eu, mama lui Robert, care este deasemenea autist, vad că încă nu îndrăznim să privim, să empatizăm, să ne deschidem sufletele… poate pentru că ne par desuete aceste sentimente, poate că nu știm cum să o facem sau poate că nu vrem să ne straduim.

Și așa ajungem la punctul culminat al filmului, discursul preotului interpretat de Bebe Cotimanis, un discurs pe care cred ca ar trebui să-l prezentăm în școli și în pauzele de publicitate dintre emisiunile difuzate la TV. Poate asa vom intelege, vom deschide poarta sufletelor și vom învăța sa fim mai buni…

La finalul proiecției, tuturor celor din sală le sclipeau lacrimile în colțurile ochilor, iar emoția se putea citi pe fața lor. Un film despre care pot să spun că și-a atins scopul și la care vă invit să mergeți, dragi prieteni, iar apoi să-l trăiți.

Comentarii

comentarii

Intră în comunitatea Supereroilor

Lasă-ne adresa ta de email și îți vom trimite ceva special în fiecare săptămână. Te poți dezabona oricând.

Carmen Gherca
Președinte FEDRA & Ancaar Filiala Iasi