Cum e să fii fratele unei surori cu nevoi speciale?

Cât de greu e să fii fratele unei fetiţe cu nevoi speciale? E înfricoşător, e obositor sau poate e amuzant şi la fel de firesc ca a fi fratele oricărei alte fetiţe?

Să fii fratele unei surioare “ mai speciale” nu e „mai special”  şi „mai înfricoşător”. De fapt, o fetiţă normală nu e cu mult mai diferită decât o fetiţă cu dizabilităţi. Doar gândiţi-vă la o fetiţă normală. Gata? Acum înmulţiţi de trei ori. Rezultatul este o fetiţă specială. Cel puţin asta se vede din punctul de vedere al unui frate.

Eu am primit-o pe Olguţa (alias, pe vremea aia, Bebelica) la 4 ani. Eu, îmi primele mele desene, când mami era însărcinată, am desenat-o neagră. Îmi doream să fie neagră, cu ochii albaştru şi cu părul blond. Când s-a născut eram atât de fericit (chiar dacă nu era neagră) încât nici nu am observat că avea “nevoi speciale” sau poate că eram prea mic să îmi dau seama. Doar credeam că îi place foarte mult „ sportul” (de fapt, făcea kinetoterapie).

Continue Reading →