Teme pentru acasă în condiții speciale

De parcă nu ar fi şi aşa destul de enervant ca ai teme pentru acasă, trebuie să mai ai parte şi de necazuri din partea surorii. Cum e să îţi faci temele când e cineva mereu lângă tine, pregătit să te scoată din sărite?

Să vă spun cum e sa faci teme pentru acasa cu surioara mea? Bine, bine, fie.

Pe scurt, e greu. De data aceasta nu mai e nimic frumos, mai ales când trebuie să înveţi 90 de verbe la germană pentru mâine.

Eu îmi fac lecţiile în linişte. Deodată apare C.A.R.A.C.A.T.I.Ț.A,  evoluată în luna septembrie. Arma ei ultraeficientă este PIANUL de jucărie pe care îl are. Porneşte muzica la maxim şi, în timp ce eu încerc să mă concentrez, ea îmi fură penarul, îmi rupe din manual şi intră în autostimulare.

Continue Reading →

Jurnalul lui Darius- I

Darius este un băiețel de numai opt ani, curajos și puternic. El este fratele mai mare al Anei, o surioară specială, diagnosticată cu o formă rară de epilepsie – Sindromul Rasmussen. Acestea sunt gândurile lui despre boala Anei, despre operație sau despre “nimicurile” de peste zi.

Eu sunt Darius. Pe sora mea o cheamă Ana, ea e cea care are probleme.

Eu am fost foarte supărat când Ana s-a îmbolnăvit de epilepsie. Ea s-a îmbolnăvit pe plaja de la mare.

Continue Reading →

Cum e să fii fratele unei surori cu nevoi speciale?

Cât de greu e să fii fratele unei fetiţe cu nevoi speciale? E înfricoşător, e obositor sau poate e amuzant şi la fel de firesc ca a fi fratele oricărei alte fetiţe?

Să fii fratele unei surioare “ mai speciale” nu e „mai special”  şi „mai înfricoşător”. De fapt, o fetiţă normală nu e cu mult mai diferită decât o fetiţă cu dizabilităţi. Doar gândiţi-vă la o fetiţă normală. Gata? Acum înmulţiţi de trei ori. Rezultatul este o fetiţă specială. Cel puţin asta se vede din punctul de vedere al unui frate.

Eu am primit-o pe Olguţa (alias, pe vremea aia, Bebelica) la 4 ani. Eu, îmi primele mele desene, când mami era însărcinată, am desenat-o neagră. Îmi doream să fie neagră, cu ochii albaştru şi cu părul blond. Când s-a născut eram atât de fericit (chiar dacă nu era neagră) încât nici nu am observat că avea “nevoi speciale” sau poate că eram prea mic să îmi dau seama. Doar credeam că îi place foarte mult „ sportul” (de fapt, făcea kinetoterapie).

Continue Reading →