Legile sunt făcute de oameni care, în cele din urmă, constrânşi de împrejurări interne şi internaţionale vor face dreptate. Pentru că astăzi eu şi alte câteva sute de mii de părinţi din România umblăm cu fruntea sus, ne iubim şi îngrijim copiii şi avem o voce din ce în ce mai puternică.
-Nuuuuu, al meu nu are autism, e doar puţin leneş, îmi spuse hotărâtă mămica. Doamne fereşte, nu e aşa de grav ca al tău, completă ea mai apoi, cu oarece superioritate.
Mi s-a pus un nod în gât, mi s-a părut că se bucură de durerea mea. Mai ştiam că avea suspiciuni de ceva vreme asupra condiţiei copilului ei. Din ce îmi spusese, am rămas cu impresia că al ei copil întruneşte destule elemente ale spectrului autist.
Am iertat-o atunci pentru că noi, părinţii, suntem cei mai orbi, durează o vreme până când un medic ne deschide ochii şi încă o vreme până putem accepta şi comunica şi celorlalţi vestea diagnosticului. Mă deranja însă faptul că la fiecare întâlnire a noastră mă jignea sub masca falsei compătimiri ca să-şi scoată în evidenţă propriul copil şi ale lui calităţi.
