Mă uit de departe la ele- zâmbesc şi îmbrăţişează din priviri copiii ce vin şi cărora le înmânează câte un bilet de cinema. Mulţi dintre ei nu îl pot ţine în mână sau nu îi recunosc însemnătatea decât după câteva secunde lungi, timp în care i-au analizat textura lucioasă, mirosul de hârtie proaspăt imprimată, marginile uşor zimţate. Ele îi aşteaptă cu răbdare, le arată apoi drumul către sală, după care se reîntorc la post. Mi se pare că astăzi parcă s-au şi îmbrăcat la fel, ca două prietene de demult, deşi s-au cunoscut aici, ca voluntari la Filmele Olgăi.
Ediţie de ediţie vin, sunt acolo. Cât timp am organizat proiecţii gratuite, au cumpărat în avans bilete, din banii lor, aşa încât copiii cu dizabilități neuro-cognitive să poată beneficia de gratuitate.
De fiecare dată sunt însoțite de proprii copii. Raluca, de cei doi gemeni ai săi, deja elevi, copiii fără nevoi speciale. Andreea vine întotdeauna “în aventură” cu Lizuca, fetița sa diagnosticată cu o boală rară și mare amatoare de escapade. Şi totuşi, sunt acolo amândouă, zâmbind.
Aceștia sunt doi dintre oamenii ce ne sunt alături ediție de ediție la proiecțiile de film adaptate copiilor cu nevoi speciale. Sunt cele cu care ne sfătuim în timpul scurs între ediții asupra detaliilor organizatorice. Sunt oamenii pe care ne bazăm mereu, deși au propriile lor griji si greutăți.
Supereroi printre noi: Raluca, eşti prezentă ediţie de ediţie la Filmele Olgăi. Eşti atât voluntar, cât şi unul dintre cei ce susţin proiectul prin donaţiile sale. De ce?
Raluca Florea: Pentru că aşa este normal. Şi eu aş fi putut fi părinte de “supererou”. Nu există nimeni, pe lumea asta, care să imi explice de ce eu nu şi de ce tu da. Cu toţii trebuie să ne implicăm, ca societate, pentru a crea puţină normalitate în vieţile acestor copii minunaţi şi a părinţilor lor. Am destul de multe cunoştinţe, rude, prieteni, colegi, care au copii cu dizabilităţi,”supereroi”. De multe ori nu ştiu cum să îi ajut fără să supăr, să deranjez şi aşa v-am găsit pe voi. Mă ajutati sa mă simt utilă.
Supereroi printre noi: La fiecare ediţie vii împreună cu cei mici, care nu sunt copii cu nevoi speciale…
Raluca: Copiii sunt copii! Şi ai mei se bucură când mergem să vedem un film. Îi iau cu mine pentru că “supereroii” sunt o realitate cu care nu ne întâlnim foarte des. Vreau să înţeleagă normalitatea din ieşirile la Filmele Olgăi. Prima dată am avut emoţii. Mă temeam de orice întrebare sau reacţie la care să nu am răspuns. Au stat un pic retraşi, au observat, m-au întrebat “de ce?”… Am explicat cât am putut mai bine. La ultima vizionare Olga nu a putut veni şi am primit cel puţin zece întrebări: “Olguţa unde e? De ce nu a venit?” Atât contează pentru ei. Şi pentru asta vă mulţumesc.
Supereroi printre noi: Andreea, tu participi la fiecare ediţie. Şi nu doar ca spectator, ca părintele Lizucăi, dar şi ca voluntar.
Andreea Hreniuc: Particip ca părinte şi ca voluntar la “Filmele Olgăi” pentru că îmi place foarte mult să ajut atât copiii, cât şi pe părinţii lor. Poate fi considerată egoistă motivaţia mea, însă mă simt extraordinar de bine atunci când pot să ajut şi mai ales să îi bucur pe alţii. Iar când e vorba despre copii, indiferent că au nevoi speciale sau sunt copii tipici, mă încarc cu bucuria lor, ca o resursă de energie pozitivă care îmi ajunge până la următoarea întâlnire.
Supereroi printre noi: De ce crezi că este nevoie de evenimente adaptate copiilor cu nevoi speciale?
Andreea: Este mare nevoie de evenimente adaptate copiilor cu nevoi speciale, pentru ca ei să socializeze, să nu se simtă izolaţi şi lăsaţi la marginea societăţii. Mulţi oameni care nu au interacţionat cu astfel de copii au senzaţia că ei nu înţeleg ce se întâmplă în jurul lor, însă au sensibilitate şi inteligență emoţională mult mai dezvoltată decât a copiilor tipici.
Este nevoie de astfel de evenimente pentru părinţii copiilor cu nevoi speciale, deoarece întâlnirile cu oameni care trăiesc experienţe similare îi apropie, îi ajută să găsească soluţii la problemele lor, îi ajută să se simtă înţeleşi şi creează sentimentul de comuniune. Din păcate, România este în urmă în ceea ce priveşte atitudinea oamenilor şi educaţia lor faţă de persoanele cu nevoi speciale. În alte ţări această categorie este în primul rând privită cu mai multă empatie şi înţelegere, ca să nu mai zicem de incluziune şi protecţie socială. Însă, dincolo de toate acestea, evenimentele adaptate copiilor cu nevoi speciale aduc împreună suflete frumoase, mari şi pline de generozitate, prizoniere unor corpusoare limitate în posibilităţile de a le arăta lumii. Iar cei care stau deoparte şi aleg să nu se implice sunt cei care pierd.
