Rugă pentru copiii mei

Doamne, eşti acolo?…

Aş prefera să nu fii! Aş prefera un cer gol unui Dumnezeu ca tine, nemilos cu copiii mei. Mă auzi? Sau Tu nu auzi decât rugăciuni canonice şi liturgice?

Nu, nu pot să fiu duminică de duminică acolo, în Biserica Ta, oricare ar fi ea. Duminica am treabă. Duminicile mele sunt ca toate celelalte zile, autismul nu se odihneşte duminica, ştii? Demenţa nu se vindecă în zi de duminică sau de sărbătoare, ştii?

În plus, eu n-am zidit lumea în şase zile ca să mă odihnesc în a şaptea. Eu doar muncesc şapte zile din şapte pentru copiii mei şi pentru mintea lor. Tu vrei să fie pregătiţi pentru Viaţa de Apoi; eu vreau să fie pregătiţi pentru viaţa asta.

Numai Tu ştii de ce ne-ai dat asta. Nu ştii cât mă amărăsc? Uneori mă întreb dacă tu eşti atât de aspru în Judecata Ta, căci ale tale creaţii ştiu sigur mai multe decât Tine despre autism!  Oamenii care-Ţi calcă Biserica duminică de duminică ştiu desigur şi de ce autismul s-a instalat confortabil în mintea fiilor noştri. „David nu e un copil împărtăşit”, mi s-a reproşat ca explicaţie pentru autism şi insomnii. Mi s-a sugerat uneori că e si puţin „posedat”. M-am abţinut cu greu să nu izbucnesc în râs. Doamne, de când izbânda şi Mântuirea sunt doar ortodoxe sau catolice? Să nu-mi spui că nu-i ajuţi pe copiii neoprotestanţilor să facă progrese, să se vindece, să se mântuie? Să nu-mi spui că laşi izbânda asupra autismului, asupra bolii sau a morţii doar copiilor de creştini? Tu nu poţi fi atât de îngust la minte, Tu eşti nemărginit în mila Ta!

Nu, Doamne, nu ţin Post! Nu pot să mă abţin de la mâncare, jumătate de viaţă am fost prea slabă. Dar pot Doamne, să fac altele! Pot să mă îmbrac de la second-hand, pot să trăiesc modest, voi trăi tot  în căsuţa asta mică o viaţă şi voi investi în terapie, jocuri şi bucurii pentru copiii mei! Pot să nu mai ies din casă deloc, dacă asta vrei! Nu voi merge în concedii, nu voi cumpăra parfurmuri şi lucruri femeieşti şi superficiale. Vrei? Pot să încerc să fiu un om mai bun, aş putea să le vorbesc celorlalţi despre autism şi să ajut părinţi ca mine toată viaţa, numai să ştiu că David, George şi Ilinca vor fi bine.

Vezi, Doamne, nici măcar nu-ţi cer să-i faci tipici! Nu-ţi cer decât să-şi găsească drumul, să împlinească voia Ta. Şi ţi-aş mai cere, Doamne, să nu ne laşi să ne prăbuşim! Să fim noi, părinţii, sănătoşi să apucăm să-i creştem. Noi suferim pentru toţi copiii noştri ! Doamne, are dreptate Gyuri al meu, când spune că orice se poate repara, numai moartea nu? Dacă da, ne ajuţi „să-l reparăm” şi pe George? Nu-ţi promit mare lucru, Doamne! Sigur, tot n-o să merg la Biserică, decât la mari, mari ocazii. Sigur iar n-o să am timp să cinstesc duminica!

Dacă sunt atât de rea, aruncă-mă-n iad, Doamne, dar fă-mi copiii întregi ! Pentru ei aş păşi în întuneric cu inima uşoară, doar să ştiu că sunt bine. Căci viaţa mea de părinte nu-i nimic, dacă nu fac totul pentru ei, pentru toţi copiii noştri. Inţeleg să mă sacrific pe mine. Inţeleg să fim tari ca munţii  pentru ei.

Nu ştiu, Doamne, nu ştiu de ce copiii noştri sunt aşa. De ce ai îngăduit asta? Nu-s vrednică. Nu-s Iov să îndur. Nu-s Iov să Te laud şi mai mult. Nu-mi număr binecuvântările, ci necazurile.

Dă-mi oamenii care să facă minunile şi pentru George! Aşa cum a fost pentru David. Cât de uşor şi lin a fost drumul pentru el! Pe George nu-l iubeşti la fel, Doamne? Drumul lui terapeutic a început cu un mare abandon din partea părintelui său spiritual. Ajută-mă să pricep de ce…. George a fost „ideea mea genială”, dar Tu ai îngăduit-o! Îngăduie ca George să fie o minune, ca David! Lasă-l să ni se alăture! Rabd orice: ani de muncă, nopţi nedormite, griji de toate felurile, numai să-l văd ca pe David. Cel puţin ca pe David ! Şi nu îngădui, Doamne, ca Ilinca să fie la fel! Sau dacă vei îngădui, dă-ne tăria să supravieţuim şi autismului ei. Să-l depăşească şi ea, în mare mila Ta!

Nu-s de la Tine, nu-i aşa ? Nu-s de la Tine, chinurile astea, nu? Tu nu îngădui  aşa ceva. Nu-i chiar aşa cum pretind „dreptcredincioşii” Tăi că autismul e un preţ pe care-l plătim. Orice am face, în ochii lor noi suntem nişte păcătoşi josnici care sigur au făcut ceva îngrozitor de plătesc atât de scump. In ochii unora însăşi cezariana sau naşterea medicalizată, vaccinurile, medicina modernă, laptele praf sunt un „preţ”!

Nu-s de la Tine, nu-i aşa? Tu nu eşti nici prost şi nici îngust la minte!

E aşa cum spune Părintele Steinhardt: ” Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți. Mulţi tâmpiţi se pretind a face parte din turma Ta.” Nu vreau, iartă-mă, Doamne, să stau în Biserică lângă ei; când ştiu că doar gândul rău şi bârfa îi conduc. Nu vreau să stau în Biserica Ta lângă oameni ale căror vorbe sunt prefăcute!

Mă tot gândesc la vorbele Părintelui Necula: „Suferința nu e darul lui Dumnezeu. Să țineți minte! Rezistența la suferință e darul lui Dumnezeu! Suferința nu poate fi de la Dumnezeu. Nu-i darul lui Dumnezeu să te doară toate, să te umilească toți că nu mergi ca ei. Dar să reziști în fața tuturor cu suferința ta și să crezi că e o aripă fiecare cârjă – e mai mult decât orice!”

Nu poţi fi decât bun, Doamne! La final de zi atunci când nu pot dormi şi mă îngrozeşte gândul „ ce s-ar alege de copiii noştri dacă noi sau unul dintre noi, părinţii, n-am mai fi?” sunt recunoscătoare pentru darul vieţii pe care ni L-ai dat şi al fiecărei zile în care putem să le fim alături şi să-i creştem.

Ține-ne, Doamne, te rog, pe amândoi părinţii sănătoşi pentru toţi copiii noştri ! Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa! Nu-mi da mie după păcatele mele, ci după inocenţa copiilor mei!