Crăciunul meu autist

Crăciunul în familiile copiilor cu nevoi speciale este şi el “special” într-o oarecare măsură. Un rezumat scurt şi pe înţelesul tuturor, un “dicţionar explicativ” al Crăciunurilor noastre diferite, în cazul în care vreţi să veniţi la colindat.

Vine Crăciunul! Prilej de bucurie, cadouri, pregătiri, mâncare multă, dulciuri, colinde și zăpadă. Părinții fac eforturi să-și mulțumească merituoșii copii cu jucării pe care aceștia le văd pe canalele de desene animate: păpuși care fac pipi, ponei care oftează a plictiseală, câini care îți citesc gândurile, etc.

Într-o familie unde există un copil cu autism sau mai mulți, sărbătorile sunt altfel. Toate evenimentele trebuie gândite minuțios în avans, programul familiei e strict după capacitatea copilului de a face față stimulilor și agitației specifice, bradul trebuie ancorat pentru a nu fi dărâmat la fiecare minut. O să vă povestesc în cele ce urmează marile provocări ale Crăciunului în familia noastră.

Cadourile. În fiecare an, m-am întrebat oare ce să-i cumpăr copilului meu de Crăciun. Nu l-am întrebat pe George pentru că nu înțelegea ideea de cadou. Abia acum parcă începe să realizeze cum stă treaba cu surprizele, dar nu mi-a spus că își dorește ceva anume. În principal cadourile de Crăciun pentru George au constat în jucării logice, ce urmau să constituie elemente de lucru în terapie: puzzle-uri, incastre, table magnetice cu litere, etc. Până am înțeles problemele lui senzoriale, am dat un mare chix cu jucăriile care făceau zgomote și lumini, care de fapt reprezentau prea mulți stimuli pentru el. Aceste jucării rămâneau consemnate într-un loc bine stabilit de George și nu era voie să fie atinse de nimeni din casă. Și uite așa, am un trenuleț care stă în același loc de 5 ani, iar când șterg praful…îl șterg cu o singură mână, fiindcă de cealaltă mă ține fiu-miu, terorizat de ideea că se mișcă trenul.

Serbările de la grădiniță/școală. Serbările sunt bune ocazii pentru părinții copiilor tipici să-și îmbrace copilul în costum de …pitic, ren, prințesă … și să savureze poeziile și cântecele spuse cu stângăcie. Cum au fost pentru mine serbările? Momente de stres, agitație și frustrare. Programul de serbare se derula firesc, copilul meu nu stătea locului. Copiii spuneau poezii, copilul meu se stimula. Părinții făceau poze și filmau, copilul meu le vâna aparatele, ca să le confiște. O poză elocventă de la un astfel de eveniment, e cea de la Crăciunul de acum 2 ani. Deși era printre copii cu autism, la centrul unde lucrez, poza cu George spune multe. Avea pe atunci o fixație pe aeroterme. Prin urmare, în poză, George ține o aerotermă în mână la întâlnirea cu Moș Crăciun, iar bunica ține firul aerotermei. Parcă era doamna cu cățelul…

Colindele și Moș Crăciun. Îmi aduc aminte cu drag de perioada copilăriei, când așteptam cu mare nerăbdare ziua când se mergea cu colindul. Mergeam în tot cartierul, colindam în viteză și cu ochii cât cepele după câți bani îmi pregătea gazda. Apoi veneam acasă, răsturnam banii pe pat și îi număram bucuroasă. Chiar am fost dezamăgită când mama mi-a spus că am crescut cam mare și nu mai pot merge cu colindul. Această perioadă a lipsit din viața copilului meu. El nu a știut la vârsta potrivită să cânte un colind. Bănuții făcuți de Crăciun erau cei oferiți de bunici. Anul acesta George știe un colind, dar e prea mare să meargă cu colindul. Deci, trăiască bunicii și pensiile lor. Cât despre Moș Crăciun, a fost până în urmă cu doi ani, o necunoscută. De fapt, în urmă cu doi ani a venit chiar acasă Moș Crăciun, dar George nu a fost impresionat. I-a luat din mână jucăriile pregătite și nu l-a mai băgat în seamă. Însă în acel an a perceput mult mai bine artificiile din noaptea de Revelion și a început să îndrăgească aceste sărbători. Anul trecut am mers cu el și am cumpărat bradul, iar el a participat activ la împodobire. A fost un lucru atât de plăcut pentru el, încât anul acesta încă din timpul verii îmi cere brad și Moș Crăciun.

Să încheiem subiectul despre Crăciun în stilul românesc, cu un lucru extrem de important: mâncarea. E momentul când tot românul face abuz de mâncare și dulciuri. Și noi pregătim tot felul de bunătăți. Și ne așezăm la masa de Crăciun în familie. În farfuriile noastre: fripturi de porc, salată Boeuf, sarmale. În farfuria lui George: cartofi prăjiți cu mici și muștar, mămăligă cu brânză și cel mult zeamă de la piftie. Cred că v-ați dat seama de ce aceste diferențe. Pentru că selectivitatea alimentară a lui George e încă foarte pronunțată.

Așa a fost de-a lungul timpului Crăciunul în familia noastră. Un Crăciun atipic. Dar nu suntem triști, ne bucurăm de ce avem. Îmi pun întrebarea dacă va veni vreodată un Crăciun în care George să-mi facă el un cadou. Nu că toate progresele lui nu le-aș percepe ca pe niște cadouri frumoase. Dar oare, îmi va pregăti vreodată George o surpriză sub brad? …Îmi pun speranța că da.