Simptomele deficienţei de procesare senzorială pot fi de la ușoare la severe. Pentru copiii, adolescenţii sau adulţii cu deficienţă de procesare senzorială dificultăţile sunt cronice și afectează semnificativ viaţa de zi cu zi.
Procesarea senzorială se referă la modul în care sistemul nervos primeşte mesaje de la simţuri şi le transformă în răspunsuri motorii şi comportamentale. Deficienţa de procesare senzorială apare când semnalele senzoriale ori nu sunt detectate, ori nu sunt organizate în răspunsuri potrivite. Aceasta deficiență poate afecta persoana într-unul sau mai multe sisteme senzoriale.
Persoanele care manifestă aceste probleme, au de multe ori şi alte diagnostice asociate: autism, dizabilitate intelectuală, întârziere în dezvoltare, sindrom Down, comportamente obsesiv compulsive, anxietate, ADHD, patologii genetice, etc. Însă deficiența de procesare senzorială se poate manifesta şi la persoane care nu au nici un alt diagnostic.
Cauze
Deficienţa de procesare senzorială poate fi deseori moştenită, fiind înscrisă în materialul genetic al copilului.
Complicațiile prenatale sau la naştere pot fi o altă cauză, la fel şi factorii de mediu (copii adoptaţi, stimulaţi puţin sau cu multe restricţii în primii ani de viaţă). În aceeași categorie de risc se încadrează şi prematurii sau copiii cu greutate mică la naştere.
Copiii cu deficienţă de procesare senzorială au deseori probleme în dezvoltarea abilităţilor necesare integrării școlare ori a abilităţilor ce ţin de specificul copilăriei. Ca şi consecinţă, ei prezintă probleme emoţionale, sociale şi educaţionale, incluzând dificultăţi în a-şi face prieteni, de a face parte dintr-un grup, stimă de sine scăzută. Ei sunt etichetaţi ca fiind neîndemânatici, necooperanţi, opozanţi, copii care distrug lucruri sau greu de controlat.
Intervenție
Majoritatea copiilor cu deficientă de procesare senzorială sunt la fel de inteligenţi ca şi ceilalţi copii de aceeaşi vârstă. Unii sunt chiar cu o inteligenţă peste medie. Odată ce copilul cu deficientă de procesare senzorială a fost diagnosticat corespunzător, el trebuie să beneficieze de o intervenţie personalizată care include integrarea senzorială. Această intervenţie are loc de obicei într-un mediu bogat în stimuli , mai exact într-o cameră de integrare senzorială. Aici, terapeutul ghidează copilul prin intermediul unor activităţi distractive care sunt subtil structurate, astfel încât copilul să fie provocat permanent, dar totdeauna să aibă senzaţia de reuşită.
Scopul este să se obţină răspunsul adaptativ la o anumită senzație, într-un mod activ şi distractiv, conducând la un comportament cât mai funcţional pentru copil. Mai târziu, răspunsul adaptativ din camera de integrare senzorială, se va generaliza în mediu (acasă, la şcoală, în comunitate). Astfel, prin integrarea senzorială, se oferă copilului posibilitatea să ia parte cu succes la activităţile specifice copilăriei, cum ar fi să se joace cu alţi copii, să meargă cu plăcere la şcoală, să mănânce, să se îmbrace, etc.
Grafica: Anca Mateescu
