Ateliere de floristică pentru copiii cu dizabilități, în București

tatăl ajută fiica în scaun rulant să poata atinge florile dintr-un vasUn grup de părinți a organizat ateliere de floristică pentru copiii cu dizabilitați.Am stat de vorbă cu organizatorii, Ruxandra Mateescu şi Adela Antoniu, despre conectarea copiilor cu natura şi florile.

A patra ediţie a atelierului de floristică de la Joyplace a fost ideea Ruxandrei Mateescu, mama Olgăi, o fetiţă de nouă ani cu dizabilităţi şi care, împreună cu Adela Antoniu a organizat, până acum, patru ateliere de floristică la locul de joacă adaptat pentru copiii cu nevoi speciale, Joyplace.

Copiii cu dizabilităţi, sub îndrumarea Ruxandrei, ea având patru ani de experienţă în floristică, au creat aranjamente florale cu plante şi flori alese cu atenţie de Ruxandra, fiecare ediţie având o tematică diferită. De exemplu, un atelier a avut tematica mării şi a oceanului.

Am stat de vorbă cu Ruxandra şi cu Adela şi le-am întrebat despre atelier. Ele au răspuns:

Petru: Când ţi-a venit ideea acestui atelier şi ce te-a determinat să îl organizezi?

Ruxandra Mateescu: Ideea acestui atelier a plecat de la un alt vis pe care îl am şi cu care atât Adela cât şi Carmen, un alt părinte cofondator a Joyplace, au rezonat: acela de a organiza, în viitor, cursuri de formare profesională pentru tinerii cu dizabilităţi. Eu am învăţat floristica de la zero, o pot “preda” şi cred că este o meserie, un tip de afacere ce poate fi desfăşurat de către o persoană cu mobilitate redusă. Însă, până atunci, am început cu aceste ateliere pentru copii, să prindem curaj, dacă vrei.

Petru: Crezi că participanţii au învăţat ceva sau că s-au distrat?

Ruxandra: Cursurile acestea au fost organizate pentru copii, pentru că ei să aibă ocazia, în primul rând, de a socializa. Mulţi dintre copiii cu nevoi speciale sunt şcolarizaţi la domiciliu.  Aşa încât ne-am dorit foarte tare să le oferim un pretext de a ieşi din casă şi de a cunoaşte şi alţi copii.

În plus, la fiecare atelier am adus plante cât mai variate – pentru ca cei mici să atingă şi să simtă diverse texturi. Am avut ciulini, muşchi de pădure, iarbă de mare uscată, scoarţă de copac, nisip… Am avut aranjamente florale cu lumânări, pentru exersarea suflatului. Lavandă, crizantemă, frezie – pentru exerciţii de respiraţie. Încercam să îmbinăm puţin şi terapia, prin joacă, la fiecare atelier.

Dar iată, după patru ediţii, am ajuns la o concluzie surprinzătoare şi pe care, iniţial, nu o luasem neapărat în calcul – fiecare întâlnire are un efect benefic şi asupra părinţilor! Dacă ai auzi cât se râde şi câte noutăţi din lumea terapiilor se împărtăşesc! Câte succese ale copiilor, cu care se încurajează unii pe alţii! După ce se încheie atelierul, adică munca, începe distracţia. Eu una mă întorc acasă cu sufletul odihnit după fiecare întâlnire.

Petru: Speri ca pe viitor să vină mai multă lume la ateliere sau eşti mulţumită pe moment?

Ruxandra: La fiecare atelier am avut un număr fix de locuri, 10 participanţi. Mie mi se pare un număr ok pentru atelierele acestea, pentru ca fiecare copil are nevoie de ajutor ca să lucreze aranjamentele florale şi, deşi se lucrează mâna peste mâna, părinte şi copil, vreau să mă pot concentra şi să pot ajuta fiecare copil în parte. Cred că dacă ar fi peste 10 participanţi mi-ar fi mai greu.

Acum o voi întreba pe Adela Antoniu, cofondator Joyplace, având şi ea o fată cu paralizie cerebrală.

mamă ajutându-si fiica cu dizabilități să privească un aranjament floralPetru: De cât timp o cunoşti pe Ruxandra şi de unde vă ştiţi?

Adela Antoniu: Pe Ruxandra o ştiu de doi ani, de când a demarat proiectul Supereroi printre noi. Atunci ne-am întâlnit prima dată; dar ne ştiam din vedere de pe la diferite centre unde duceam copiii la terapie.

Petru: Când a ţi-a spus Ruxandra de ideea ei, ce părere ai avut? Ai fost optimistă din start sau ai fost un pic sceptică?

Adela: Am fost foarte încântată de această idee, pentru că şi eu visam la aşa ceva demult! Chiar nu am fost sceptică deloc. În primul rând am fost încântată de materia primă. Copiii cu dizabilităţi, mai ales motorii, ajung să pună mâna cu greu să se joace cu pământ, muşchi, flori sau frunze. Sunt texturi pe care nu prea le ating de obicei, pentru că nu le sunt la îndemână. În al doilea rând nu am avut nici o emoţie, pentru că spre deosebire de un florist obişnuit, Ruxandra este la rândul ei mama unui copil cu nevoi speciale şi m-am gândit că-i va fi uşor să se conecteze cu astfel de copii. Ştii, oricât de deschis ai fi, uneori e greu să accepţi, să vezi sau să comunici cu copiii cu dizabilităţi. La Ruxandra “hopul” ăsta era deja trecut. Dacă aş fi luat un florist de pe stradă, sigur aş fi avut mult mai multe emoţii; m-aş fi gândit că poate nu o să se descurce cu copiii, că poate o să fie timorat, că poate va avea aşteptări prea mari de la ei, etc.

 

Published by Petru Mateescu

Un băiat de şcoală generală. Săptămânal, în cadrul secţiunii Poveştile frăţiorilor, va scrie despre viaţa alături de o surioară cu nevoi speciale, cu bune şi rele, cu părţi amuzante sau lacrimi în barbă. Petru aşteaptă şi poveştile altor frăţiori, aici.

Leave a Reply