Apărătorul fratelui meu

Familiile persoanelor cu dizabilități au nevoie de oameni care să le ia partea, să le preia vocea atunci când a lor e numai un urlet răguşit de plâns, să le ducă mesajul mai departe.

 

În 2013 publicam pe blogul personal primul meu text furios- Eu sunt mama lu’ retardata aia, după ce în ultimul an scrisesem texte uşurele, de parenting. În unele dintre ele povesteam şi despre ce înseamnă pentru mine a fi mama unui copil cu dizabilităţi intelectuale.

Eu sunt mama lu’… l-am scris dintr-o suflare. Nu e o capodoperă stilistică, dar a fost o supapă prin care, pentru moment, mi-am păstrat mintea intactă. Cred.

Povestea lui e simplă: una dintre prietenele mele de pe facebook sharuise postarea unui cunoscut blogger de parenting, postare în care povestea o întâmplare nu foarte plăcută de la Biroul paşapoarte. Angajata de la ghişeul de acolo era numită în postarea cu pricina „o retardată.”

Continue Reading →

Cele mai ciudate întrebări puse persoanelor cu dizabilități sau părinților lor

Ce cred oamenii despre noi sau despre copiii noștri?Această întrebare nu ar trebui să ne afecteze, dar implicațiile ei încă mai au efect asupra noastră în ziua de azi.

Suntem înconjurați de tot felul de persoane cu care suntem nevoiți să interacționăm, chiar dacă noi nu vrem asta. Când suntem puși în această situație, nu ni se dă un manual cu instrucțiuni despre cum să reacționăm, așa că ne-am gândit să vă împărtășim câteva întrebări (și răspunsuri) care să vă pregătească pentru eventualele neplăceri întâlnite pe drumul dizabilității.

Am întrebat așadar comunitatea “Supereroi printre noi” care a fost cea mai ciudată întrebare pe care au primit-o vreodată vizavi de propria dizabilitate sau a copilului lor. Am primit multe răspunsuri și, pentru că întrebările și curiozitățile sunt diverse, le-am grupat în câteva categorii:

1.”E autist, nu aude/nu vorbește.”

Continue Reading →

Alerg pentru autism pentru că autismul nu este contagios

grup de maratoniști, cu medalii la gât
Autoarea, a doua din stânga, alături de echipa centrului ATCA și de Adrian Gemănaru, inițiatorul Plajei terapeutice, la maratonul Alerg 24h. Autism Marea Neagră, de la Constanța, 2018.

Nu sunt vreo sportivă, așa cum nici o mămică specială nu mă vedeam. Nu credeam că pot alerga la maratoane, doar spre terapii, cu fetiţa mea. Nici mămică de supererou nu îmi imaginam că pot fi, nu ştiam nimic despre dizabilitate, handicap sau autism.

Dar iată, de doi ani alerg pentru copiii cu autism, copii printre care se numără şi fetiţa mea, Ines. Supereroina mea. Minunea mea, care a apărut când nici nu mai credeam. După zece ani de încercări, stimulări hormonale, teste şi investigaţii. Ca un înger trimis de sus, să mă schimbe şi să îmi schimbe toată lumea.

Continue Reading →