Carieră, copil, dizabilitate. Și un sistem care îți fură normalitatea.

Celor 1475 de copii cu cerinţe educaţionale speciale şcolarizaţi în Bucureşti le sunt alocaţi 124 de profesori de sprijin. Asta înseamnă că unui profesor îi revin 12 copii, de care trebuie să se ocupe realizând planuri educaţionale adaptate, intermediind relaţia cu ceilalţi colegi şi cu profesorii, ajutându-i să participe la activităţile din clasă şi din afara ei etc. În realitate, fiecare copil cu CES integrat în şcoala de masă beneficiază de o singură astfel de oră “cu sprijin”, săptămânal. Din acest motiv, în majoritatea cazurilor, părintele este cel care preia rolul profesorului însoţitor, renunţând la slujbă. Sunt şi familii care reuşesc să angajeze pe cineva care să facă acest lucru, deşi multe dintre ele povestesc dificultăţile pe care le au în a găsi un astfel de om.

Părinţii copiilor cu dizabilităţi, şcolarizaţi sau nu, acuză sistemul de învăţământ de lipsa soluţiilor şi de faptul că, în loc să îi ajute, mai degrabă le pune beţe în roate, chiar şi atunci când încearcă să îşi dezvolte un sistem propriu de sprijin al copilului cu CES, paralel celui ineficient al statului.

Unul dintre aceşti părinţi este Alina Voinea, mama Ariannei, diagnosticată cu epilepsie şi înscrisă într-o şcoală de masă, acum în clasa a cincea. Grafician, manager al propriei firme de mulţi ani, Alina şi-a dezvoltat un “sistem propriu de lucru, mobil”, aşa cum îl numeşte, aşa încât să îşi poată ajuta copilul să facă faţă cerinţelor şcolare neadaptate nevoilor sale. A trecut prin luni în care fie a lucrat din maşină, în faţa şcolii, fie a dormit câte patru ore pe noapte, ca să poată munci.

“Eu mi-aş fi dorit să îmi văd de firma mea și să îmi cresc copilul. Mai sunt firme care au pornit odată cu a mea și care au ajuns într-un punct în care eu știu că aș fi putut ajunge, dacă aveam energie. Dar energia mea s-a dus în altă parte, unde eu nu am vrut și nu vreau să se ducă, dar asta e, asta e viața mea.” 

Continue Reading →

Ghid “Fără frică” concert Help Me Be a Rockstar 3

Duminică, 30 iunie, ora 15.30 în club Expirat din București, va avea loc Help Me Be A Rockstar 3, un concert rock accesibil, adaptat și dedicat persoanelor cu dizabilități. Intrarea este gratuită. Pentru detalii, dă click AICI.

Știm că pentru unii dintre voi este util să cunoașteți înainte locul în care veți merge și persoanele pe care le veți întâlni. Pentru voi am pus mai jos niște fotografii împreună cu scurte explicații.

Continue Reading →

Concert rock accesiblizat pentru persoanele cu dizabilități și prietenii lor

Duminică, 30 iunie, ora 15.30 în club Expirat din Bucureşti, va avea loc Help Me Be A Rockstar 3, un concert rock accesibil, adaptat și dedicat persoanelor cu dizabilități. Intrarea este gratuită.

Mulțime de oameni la concert cu două mâini ce formează o inimă în prim plan. Umbra unui bărbat și a unei femei

Help Me Be A Rockstar 3 este un eveniment muzical acustic, la care sunt așteptate persoanele cu dizabilităţi fizice, neuro-cognitive și senzoriale, împreuna cu familia sau prietenii. Pe scenă vor urca The Mono Jacks (acustic/fără tobe), Mani Gutău (URMA) și Florin Mândru (Rotilos). Întregul concert va fi interpretat live în limbaj mimico-gestual de către Lavinia Chiţu. Atât artiştii, cât şi personalul clubului Expirat şi voluntarii sunt instruiți în interacțiunea adecvată cu persoanele cu dizabilităţi.

Evenimentul este organizat de către asociația Help Me Be A Rockstar în parteneriat cu asociația Supereroi printre noi, cu sprijinul Expirat.

Continue Reading →

Apărătorul fratelui meu

Familiile persoanelor cu dizabilități au nevoie de oameni care să le ia partea, să le preia vocea atunci când a lor e numai un urlet răguşit de plâns, să le ducă mesajul mai departe.

 

În 2013 publicam pe blogul personal primul meu text furios- Eu sunt mama lu’ retardata aia, după ce în ultimul an scrisesem texte uşurele, de parenting. În unele dintre ele povesteam şi despre ce înseamnă pentru mine a fi mama unui copil cu dizabilităţi intelectuale.

Eu sunt mama lu’… l-am scris dintr-o suflare. Nu e o capodoperă stilistică, dar a fost o supapă prin care, pentru moment, mi-am păstrat mintea intactă. Cred.

Povestea lui e simplă: una dintre prietenele mele de pe facebook sharuise postarea unui cunoscut blogger de parenting, postare în care povestea o întâmplare nu foarte plăcută de la Biroul paşapoarte. Angajata de la ghişeul de acolo era numită în postarea cu pricina „o retardată.”

Continue Reading →