Luana Tudor este diagnosticată cu tetrapareză spastică, “îmbunătățită” cu elemente extrapiramidale (mișcări necontrolate ale corpului). Acum se pregătește pentru BAC, pe care îl va da într-un liceu de masă, fără curicullum adaptat, deoarece Luana a ales să se adapteze ea e cerințelor lumii reale și nu invers.
Luana Tudor, împreună cu echipa sa: bunicul, medicul și kinetoterapeutul său
Hai să urcăm pe poduleț, Lu! îmi spune Mihai, kinetoterapeutul. O nu, iar podulețul, iar n-o să reușesc și o să plâng, iar o să iasă Maie din sală, nici nu știu de ce ține Mihai atâta să urc pe cutia asta albastră, zice că numai așa voi putea să merg singură, ca toți copiii. Da, ieri am împlinit 6 ani și eu încă nu merg singură, decât dacă mă ține maie de mână. Maie e așa bună, stă mereu cu mine, chiar și aici la spital.
Circul care urmează acum va fi nimic pe lângă cel de mâine dimineață când doamna doctor îmi va face iar toxină (toxină botulinică) la ambele picioare, care e tot pentru mers. Doamna doctor (dr. Conferențiar Luminița Pădure), sau mami Lumi, cum îi spun eu, îmi spune mereu că va veni o zi în care o să merg, ca toți copiii. Deși mă doare când ea îmi face toxină, o iubesc pentru că de fiecare dată când ajung aici la spital, mă strânge la pieptul ei cald și parfumat frumos și mă simt de parcă aș ajunge acasă, căci acasă la Periș când mă duc, nu mă așteaptă nici o mămică, dar aici da. I se potrivește numele de Luminița, are o privire luminoasă și veșnic veselă, iar când intră în salon dimineața la vizită, mă luminez și eu…