5 minute

Ce părinte nu are emoții când copilul său începe un nou an școlar, mai ales în primii ani de școală? În cazul copilului cu autism, prima zi în clasa I e foarte grea, acesta fiind nevoit să facă față schimbărilor majore și atâtor stimuli nemaiîntâlniți până la acel moment.

Și pentru noi, integrarea școlară a reprezentat un stres major. În clasa pregătitoare, George a avut norocul de a avea o învățătoare tânără, deschisă provocărilor, doamna Dana Damian, aceasta făcând față cu brio comportamentului atipic și imprevizibil al fiului meu. Ba mai mult, a reușit să-i facă pe copiii din clasă să-l iubească și să-l protejeze ori să-l includă în jocul lor.

Totul a început cu o vizită în prealabil a mamei. La început a fost puţin speriată de vârsta mea (22 de ani), gândindu-se că nu am experienţă. Eu am încercat să îi spun că nu are de ce să îşi facă griji, că nu mă sperie idea. Apoi a venit ziua în care l-am cunoscut pe George. Nu am avut reţineri niciun moment. În prima săptămână, un copil a zis că el nu se joacă cu George, din cauză că e bolnav.În momentul în care am auzit acest lucru, am zis că trebuie să acţionez URGENT! Am început să le explic copiilor că el nu e bolnav, ci că e un copil special, care are nevoie de ajutorul tuturor şi de iubire. Ei au înţeles acest lucru foarte uşor, dar şi părinţii. Am avut mult sprijin din partea copiilor, îl ajutau enorm. Dacă lipsea, că poate era bolnav, când revenea, toate fetele îl luau în braţe şi îl pupau, iar el le răspundea la fel. Ţin să precizez că nu a fost niciodată violent. Poate nu am avut timp să mă ocup de el atât cât avea nevoie, dar măcar m-am străduit.În momentul în care am aflat ce s-a întâmplat în următorul an şcolar am fost extrem de necăjită. Am simţit că munca mea şi a copiilor de un an de zile s-a dus pe apa sâmbetei. Aşa cum am scris şi la o poză pe care am postat-o în care eram împreună cu el, acest copil m-a învăţat mai multe decât puteam să învăţ de la un om cu muuuultă experiența în spate. ( Dana Damian, învățătoarea lui George din clasa pregătitoare)


 

Citește și experiența Mariei Vescu, educator, alături de copiii cu nevoi speciale din România și Germania.


 

Însă când a venit vremea începerii clasei I, doamna învățătoare și-a schimbat domiciliul în București, iar la clasa fiului meu a fost repartizată o doamnă învățătoare pensionară. Am mers înainte cu o săptămână de a începe școala și am discutat cu ea despre fiul meu, despre potențialul lui și modalitatea cea mai potrivită în care e bine să fie abordat. Nu s-a pus problema de shadow pentru că nu-mi permit. Doamna învățătoare mi-a spus că nu a mai avut niciodată un copil cu autism în clasă și a părut că ascultă ce-i spun.

George a scris alfabetul, numerele până la 10 și și-a scris numele. Doamna s-a uitat ridicând o sprânceană și a concluzionat: ”e un stereotip!” Nu-l întrebase nimic, dar era sigură că n-are ce căuta în clasa sa, clasă din care mai târziu a spus că vrea să ”găsească vârfurile”.

…Și a venit începutul de an școlar. Ziua de 15 septembrie, cea cu flori și detalii tehnice, a fost provocatoare maxim pentru George. Se schimbase clasa și etajul, iar acest fapt nu a fost pe placul lui. Agitația primei ore, când în clasă sunt toți părinții, cu flori, camere foto și încercări de a impresiona noua învățătoare, au fost prea mult pentru George … și prin urmare am ales să scurtăm șederea în clasă.

A doua zi am mers cu forțe proaspete, am pregătit copilul, i-am povestit ce urmează să se întâmple, dar stresul oricum era mare. Eram împreună cu mama mea când l-am lăsat în clasă. Am mai zăbovit în școală pentru a ne asigura că totul e în regulă. După 10 minute sună telefonul. Ghiciți cine era? Corect, era doamna învățătoare. ”Veniți să-l luați!” , au fost cuvintele ei. Am intrat în clasă și firesc, am întrebat ce s-a întâmplat. Mi-a zis că ăsta e copil de școală specială. Eram curioasă cum a ajuns la concluzia asta în 10 minute. Nu-l întrebase nimic, dar era sigură că n-are ce căuta în clasa sa, clasă din care mai târziu a spus că vrea să ”găsească vârfurile”. M-am așezat lângă el în bancă, iar doamna le-a spus copiilor ca pe o foaie să scrie orice le vine în minte sau să deseneze ceva. George a scris alfabetul, numerele până la 10 și și-a scris numele. Doamna s-a uitat ridicând o sprânceană și a concluzionat: ”e un stereotip!”

Am vorbit de-a lungul timpului despre autism în tot felul de medii, am făcut prezentări și campanii de conștientizare, însă în ziua aceea totul a fost egal cu zero.

Următoarele 2 zile au coincis cu o perioadă de migrene puternice pentru George, acesta lipsind de la școală. Prin urmare, o nouă întâlnire cu doamna învățătoare a fost la ședința cu părinții. Se pare că în cele două zile doamna a avut treabă. De ce spun asta? Pentru că, aceeași părinți care nu au avut vreo problemă cu prezența lui George în clasă cu un an înainte, acum aveau o atitudine total schimbată. Am vorbit de-a lungul timpului despre autism în tot felul de medii, am făcut prezentări și campanii de conștientizare, însă în ziua aceea totul a fost egal cu zero. M-au linșat. Au tăbărât pe mine cu tot felul de replici tăioase, cu cuvinte ce le-au fost inoculate în cele două zile de absență. ”Dacă ai pile la directoare, spune-i să-ți facă clasă separată pentru fiu-tu!”, a fost una din replicile părinților prezenți.

Am plecat acasă șocată de ce mi se întâmplase. Nu mă puteam opri din plâns. Nu știam c să fac, încotro s-o apuc, cui să mă adresez ca să schimb ceva. Era clar că integrarea cu forța într-o clasă unde nu este dorit, nu i-ar face decât rău copilului meu. După o porție lungă de plâns, am luat laptopul în brațe și am început să caut soluții. Ce se potrivește unui copil cu un nivel cognitiv bun, dar cu sindrom hiperkinetic și cu stimulări auditive multe? În aceeași seară am găsit ordinul privind învățământul la domiciliu și am descoperit că se potrivește și copiilor cu probleme de integrare senzorială. În perioada următoare am făcut toate demersurile pregătirii dosarului cu care m-am prezentat la Comisia de Orientare Școlară. Persoana care l-a evaluat pe George nici nu voia să audă de această variantă de școlarizare. I-am lăsat pe masă legea să o studieze.

Era clar că integrarea cu forța într-o clasă unde nu este dorit, nu i-ar face decât rău copilului meu.

Și uite așa George a fost probabil primul copil cu autism din Bacău care a obținut școlarizare la domiciliu. Părerile celor din jur, cum că îl privez de socializare ori că e prea puțină școală, nu m-au interesat. Eu am ales ce am considerat că se potrivește cel mai bine copilului meu.

Azi George intră în al treilea an de învățământ la domiciliu. Pentru noi a fost o alegere bună, el a progresat mult pentru că cineva s-a ocupat doar de el și în ritmul lui, lucru ce nu s-ar fi putut întâmpla în clasă cu alți 25 de copii, oricâtă bunăvointă ar fi avut învățătoarea. Lucrăm acasă mult, ieșim să socializăm sau să cunoaștem medii noi.

În concluzie dragi părinți, alegeți și luptați pentru drepturile copilului vostru, fără a ține cont de piedici, gura lumii sau păreri neavizate.

 

Mai multe povești ale elevilor cu nevoi speciale și ale profesorilor lor puteți citi AICI

Comentarii

comentarii

Intră în comunitatea Supereroilor

Lasă-ne adresa ta de email și îți vom trimite ceva special în fiecare săptămână. Te poți dezabona oricând.

Ramona Stanciu
Ramona este mămica unui copil diagnosticat cu autism, în vârstă de 11 ani. În anul 2008 a înființat Asociația Părinților Copiilor Autiști din Bacău pentru că știa prin natura meseriei sale, de asistent social, că părinții au nevoie de sprijin și îndrumare atunci când află că au un copil special, dar și pe parcursul dezvoltării lui, totdeauna apărând noi și noi provocări. În prezent, Ramona se specializează în terapiile de integrare senzorială și coordonează un centru de zi pentru copiii diagnosticați cu autism la Bacău, acolo unde a înființat o camera de integrare senzorială.