Liniște! Pe scenă se joacă viața fiului meu

Foto: Adi Bulboacă pentru tnb.ro

O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii– după un roman de Mark Haddon. Regia: Bobi Pricop. Cu: Ciprian Nicula, Emilian Oprea, Ana Ciontea, Rodica Ionescu, Carmen Ungureanu. Producție a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, stagiunea 2015-2016.

La Iaşi s-a întâmplat să avem un eveniment special: Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr. Un festival al cărui motor este doamna Oltița Cântec, director al acestuia şi care a adus spectacole minunate şi actori talentaţi din ţară şi din străinătate.

Deoarece ne cunoaştem de ceva timp şi am avut câteva colaborări foarte frumoase, cu ceva timp în urmă am primit un telefon din partea dumneaei, invitându-mă, în mod special, la două dintre spectacole, ca mamă a unui tânăr cu autism.

Am spus la Iaşi s-a întâmplat nu fiindcă festivalul ar fi ceva întâmplător (este deja la a IX-a ediţie) ci pentru ca am vrut să vă introduc în atmosfera spectacolului “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”, un spectacol în care se vorbeşte mult despre figuri de stil şi moduri de comunicare, despre trăiri şi relaţii interumane. Un spectacol în care suntem îndemnaţi să privim şi să simţim altfel, să dăruim încredere şi să învăţăm să acceptăm.

Continue Reading →